Primul sat lacustru din România prinde contur

Data publicării:
SAT LACUSTRU

32 de metri are o căsuţă de pe apă. Marius Liudimirescu are 42 de ani şi, de când se ştie, şi-a dorit să construiască o astfel de casă lacustră. E inginer-constructor, s-a specializat în Germania, iar acolo a învăţat că secretul unui astfel de sat stă în pilonii de metal şi structurile de lemn.

Marius Liubimirescu, inginer-constructor: „Primele case pe care le-am făcut au fost extrem de complicate, dar odată învățată tehnologia, totul devine simplu.”

Odată descoperit secretul, ultimele construcţii de la Berzasca au fost ridicate într-o zi. Inginerul încă mai lucrează la căsuţele de deasupra apei, alături de muncitorii săi. El speră ca anul viitor, micul complex lacustru să fie gata.

Vlad Ungar, reporter Digi24: Începând de anul viitor, turiștii se vor putea bucura nu doar de o croazieră pe Dunăre, ci și de faptul că vor putea lua masa sau înnopta deasupra apei. În total, 15 case îi așteaptă în primul sat lacustru din România.

Oamenii de prin partea locului se mândresc cu primul sat lacustru din România, dar se plâng de dezavantaje.

- Aici a fost locul nostru de pescuit, dar asta e, mi se pare bine, poate vor veni turiști.

- N-am mai văzut niciunde așa ceva.

Autorităţile locale se gândesc deja la beneficiile economice pe care le va aduce noua mini-staţiune pe apă. Primarul speră că investiţia înseamnă automat noi locuri de muncă pentru oamenii din sat.

Nicolae Furdui: „Acest concept fiind unic în România, nu poate să fie decât motorul dezvoltării turismului.”

Investitorul speră să transforme, cu bani europeni, micuţa localitate de la Dunăre în prima staţiune exotică din România.

Întregul proiect a costat 600.000 de euro, dintre care 200.000 de euro sunt bani europeni. O astfel de casă costă 18.000 de euro, în vreme ce una identică, dar pe uscat, ar costa 15.000.

Sorin Liubimirescu: „Peste tot se spunea că este dubaiul sau Maldivele din România. A apărut în urmă cu vreo 6-7 ani ideea, când s-a făcut o tabără de arhitectură la Berzasca, iar acest proiect a câștigat concursul de arhitectură.”

O noapte pe Dunăre, într-o astfel de căsuţă, va costa aproximativ 250 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...