Mandat de arestare pe numele actriței de la baza dezvăluirilor despre Harvey Weinstein

Data actualizării: Data publicării:
rose mcgowan
FOTO: Guliver/Getty Images

Un mandat de arestare a fost emis în statul Virginia pe numele lui Rose McGowan, actrița care a început seria dezvăluirilor despre abuzurile sexuale pe care producătorul Harvey Weinstein le-a făcut, de-a lungul a zeci de ani, unor numeroase actrițe de la Hollywood, relatează The Independent.

rose mcgowan
FOTO: Guliver/Getty Images

McGowan este cercetată de poliție pentru posesie de narcotice, după ce actrița și-ar fi uitat o parte din bagaje într-un avion al companiei United Airlines, la aterizarea pe Aeroportul Internațional Washington Dulles, pe 20 ianuarie. Potrivit poliției, printre lucrurile actriței ar fi fost descoperite și stupefiante.

„Încearcă să mă reducă la tăcere? Ce prostie!”, a scris actrița pe Twitter, după ce a aflat că ar putea fi arestată.

În urmă cu o săptămână, actorul Corey Feldman a fost arestat pentru posesie de marijuana, în Louisiana, după ce autocarul cu care acesta se afla în turneu a fost tras pe dreapta, pentru depășirea limitei de viteză. Feldman a avertizat că va dezvălui numele „mai multor producători pedofili” de la Hollywood. El a fost eliberat după ce a plătit o amendă.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...