Maldive, paradisul din Oceanul Indian. Un milion de turiști vin anual în arhipelag

Data publicării:
maldive

Cea mai potrivită perioadă pentru a vizita această minune turistică este între decembrie şi aprilie, după care urmează sezonul ploios.

Din Bucureşti, un zbor cu avionul spre Maldive costă 660 de euro şi durează aproximativ 14 ore. Dacă doriţi să călătoriţi între insule, aveţi nevoie de o ambarcaţiune, care nu este deloc ieftină.

La sosirea în Maldive se acordă o viză gratuită valabilă 30 de zile. Plăţile se pot face cu cardul, dar este recomandabil să aveţi la dumneavoastră şi bani gheaţă, de preferat dolari americani. Preţurile la cazare sunt pentru cei cu un buget limitat, dar şi pentru cei ce doresc să petreacă o vacanţă romantică în căsuţele de lemn suspendate deasupra apelor oceanului.

În ultimele luni, în Maldive s-a înregistrat o creştere a numărului turiştilor din Asia. „Creşterea în segmentul clasei de mijloc este rapidă şi depăşeşte întreaga populaţie a Statelor Unite. Astfel, trebuie să răspundem tuturor cerinţelor acestora. Dar asta nu înseamnă că vom uita piaţa europeană, aceasta va fi baza noastră tradiţională, ne vom concentra pe aceasta, pentru a menţine balanţa pe piaţa noastră de profil”, a explicat un oficial.

Printre activităţile de relaxare cele mai căutate în Maldive se numără snorkeling-ul, în special datorită recifelor şi faunei marine, care asigură un spectacol deosebit. Turiştii mai pot vizita epava unei nave care s-a scufundat în 1981 sau pot admira rechinii de recif şi specii de peşti tropicali în nordul atolului Ari. Localnicii oferă de multe ori spectacole de dansuri şi cântece tradiţionale.

Toată această frumuseţe ascunde şi un secret întunecat. Acest paradis tropical este deosebit de vulnerabil, deoarece se ridică la doar un metru deasupra nivelului mării. Potrivit cercetătorilor, în aproximativ 100 de ani, cele 1.200 de insule vor fi acoperite de ape, din cauza încălzirii climatice care va provoca ridicarea nivelului oceanului planetar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri