Kanye West se compară cu Stephen Hawking

Data actualizării: Data publicării:
President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
Foto: Guliver/Getty Images

Rapperul american Kanye West a anunţat că scrie o carte de filosofie intitulată „Break The Simulation”, pe tema obsesiei societăţii cu fotografiile. Artistul a mai spus că se compară cu Stephen Hawking, iar pe soţia lui, Kim Kardashian, o vede drept „Maria Antoaneta a timpurilor noastre”, scrie site-ul nme.com, citat de News.ro.

President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
Foto: Guliver/Getty Images

Kanye West a făcut acest anunţ într-un interviu recent cu designerul Axel Vervoordt pe care l-a realizat pentru The Hollywood Reporter.

„Scriu o carte de filosofie intitulată «Break The Simulation». Am această filosofie – sau să spunem că este doar o idee, pentru că uneori cuvântul «filosofie» sună prea dur. Am o idee despre fotografii, despre oameni obsedaţi de fotografii – acestea te scot din prezent şi te transportă în trecut sau în viitor”, a spus Kanye West. 

„Fotografiile pot fi folosite ca documente, dar de multe ori acestea pun stăpânire pe oameni. Unele persoane trăiesc prea mult în amintire. Oamenii vor întotdeauna să audă istoria unui lucru, ceea ce e important, dar cred, totuşi, că este dată o prea mare importanţă istoriei”, a mai spus rapperul.

În aceluiaşi interviu, Kanye West s-a comparat cu profesorul Stephen Hawking. „Cred că sunt asemănător cu Stephen Hawking. El îşi modifica ideile şi teoriile tot timpul”, a spus rapperul, precizând că pe soţia sa o vede drept „Maria Antoaneta a timpurilor noastre”.

Este aşteptat ca artistul să lanseze un nou album în acest an, o continuare a albumului pe care rapperul l-a lansat în 2016, „The Life Of Pablo”.

Kanye West, născut pe 8 iunie 1977, este rapper şi producător muzical, devenit cunoscut la începutul anilor 2000. Artistul a lansat opt albume de studio - dintre care unul în colaborare cu Jay Z -, care s-au vândut în peste 32 milioane de copii şi au generat peste 100 milioane de descărcări digitale. Kanye West a câştigat 21 de premii Grammy.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
Creșterea a sute de mii de pensii blocată. Instanța dă termene de judecată la un an de zile DOCUMENT
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile