Începe festivalul de film pentru copii KINOdiseea. Programul atelierelor și al filmelor

Data publicării:
kino

 

KINOdiseea, primul festival de film pentru copii din România după 1989, aduce zece noi producții internaționale, laureate la importante festivaluri de gen precum Toronto și Berlin și șase filme ale copilăriei.

Peliculele sunt subtitrate sau dublate în limba română și se adresează atât copiilor între 6 și 14 ani, cadrelor didactice, părinților și bunicilor, cât și iubitorilor de film în general.

Proiecțiile pentru familii au loc la ora 19.00, iar elevii însoțiți de cadre didactice sunt asteptați la ora 10.00 și la ora 12.00. Gala de Deschidere va avea loc vineri și are ca invitat special criticul de film Irina Margareta Nistor.

Nouă filme intră în concurs anul acesta, competiția fiind prezidată de un juriu de copii care s-au evidențiat în domeniul artelor.

Vor delibera Ariadna Titieni, cunoscută pentru rolul din filmul Domestic (regia Adrian Sitaru), Petru Mateescu, micuțul avid de cunoaștere care dedică istoriei blogul personal, Ioana Sandu, copil protagonist în filmul Domnișoara Christina (regia Alex Maftei), Radu Cristian Zarcu, chitaristul formației Rock Incorporation, care a cântat în numeroase concerte în București și în țară și Maria Negoescu, pasionată de filme, un posibil viitor critic de film.

Pe lângă proiecții, KINOdiseea organizează 17 ateliere: actorie, efecte speciale, montaj, costume, reciclare creativă, improvizație și multe altele.

Ca în fiecare an, celor mici li se pregătește un Bal Mascat. Copiii sunt așteptați la Clubul Țăranului Român, sâmbătă, 16 noiembrie, ora 12.00, pentru ateliere de teatru Mini Art Show susținute de Ioana Ginghină și dans pe ritmurile trupelor de copii Tigru de Foc și Rock Incorporation.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...