Veşnicia s-a născut la sat, iar cine vrea să se bucure de satul românesc trebuie să ajungă până pe 22 septembrie la Muzeul Ţăranului român. Sunt zilele muzeului şi veţi găsi aici expoziţii, un târg de icoane, lansări de carte, filme şi muzică tradiţională.
Ca în fiecare an, la mijloc de septembrie Muzeul Țăranului român se pregătește de sărbătoare. Cu această ocazie, zeci de manifestări, proiecții de film, expoziții și evenimente de tot felul au loc în sălile și pe aleile din Șoseaua Kiseleff.
„Am deschis zilele muzeului cu târgul iconarilor și al meșterilor cruceri, un tip de act cultural pe care noi ne încăpățânăm să îl facem de ceva ani, peste 9 ani, și deși este un targ mic, credem noi că toate icoanele sunt de o calitate indiscutabilă”, a explicat Lila Pasima, curator.
Unul dintre cei care au venit să expună lucrările la muzeul Țăranului este Radu Dincă. El face icoane pe sticlă de 14 ani.
Din județul Dâmbovița a venit la targ şi atelierul de creație „Cetatea sfântă noul Ierusalim". „Fiecare obiect necesită 14 operațiuni și majoritate dintre ele au un mesaj pe lângă florile pictate, un mesaj din Scriptură”, a explicat o măicuță.
Pe lângă acest târg este și o expoziție inedită de „însemne și crestături", care povesteste viața țăranului român și a obiectelor care îl înconjoară.
Până pe 22 septembrie bucureștenii pot participa la expoziții, proiecții de film și lansări de carte, toate dedicate Zilelor Muzeului Țăranului român.