Expoziţie cu mumii şi piramide în centrul Sibiului

Data publicării:
sibiu

Lumea Egiptului antic a prins viaţă în sălile unui muzeu din Sibiu. Scribii desenează din nou hieroglife, bijutierii fac brățări colorate, iar preoții respectă cu stricteţe reţeta secretă a mumificării. De mult n-au mai venit copiii cu atâta entuziasm la muzeu.

„Am descoperit cum vorbeau egiptenii pe vremuri, cum se îmbrăcau și desenele lor și cum comunicau ei împreună,” spune o fetiţă.

Vizitatorii trec mai întâi pe la atelierele susținute de voluntari special pregătiți, apoi urcă în camera mumiei, acolo unde îi așteaptă machete ale piramidelor și un tunel secret care duce într-o cameră mortuară.

Vegheat de o replică a Sfinxului, în mijlocul expoziției se află tronul unui faraon.

Egiptul în miniatură a fost construit în jurul unei mumii donate, cu tot cu sarcofag, în anul 1907 de un consul austriac.

Mumia a fost descoperită pe malul stând al fluviului Nil, la 150 de kilometri de Cairo. Specialiştii spun că dungile pictate cu roșu pe masca mumiei sunt un semn pentru faptul că aceasta i-a aparținut unui bărbat cu înalt statut social.

Expoziția a mai fost deschisă şi în București, Timișoara și Cluj. Sibiul este ultimul oraș care o găzduiește.

"Secretele Egiptului Antic este expoziția cu care noi, Muzeul Astra, deschidem calendarul de evenimente programat și pregătit pentru anul 2016,” spune Cosmin Călinescu, purtător de cuvânt Muzeul Astra.

Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri