Din | Interior. România are un patrimoniu de 100 de milioane de euro lăsat în paragină

Data publicării:
2-1

Conductele construite să transporte rapid şi eficient benzina şi motorina de la rafinăriile din Valea Prahovei spre marile oraşe din sudul ţării şi spre porturile Giurgiu şi Constanţa, în valoare de peste 100 de milioane de euro, s-au transformat, după 1989, în raiul hoţilor de fier vechi.

Pentru a putea ilustra acest dezastru la adevărata lui dimensiune, echipa „Din|Interior” s-a deplasat în toate zonele în care vechiul sistem de conducte a funcţionat cândva: de la Feteşti, Constanţa, Teleajăn, până în apropierea Bucureştiului, la Chitila.

Ce au găsit, spre exemplu la Teleajăn, cea mai mare staţie de pompare din ţară? O familie care creşte oi şi capre printre instalaţii şi multă, multă rugină.

Petrotrans, compania de stat care a administrat sistemul de transport a dat faliment în anul 2007, iar statul român nu a reuşit să găsească un investitor privat care să preia activitatea.

Soluţia găsită de autorităţi: trecerea întregului patrimoniu în conservare. Consecinţele acestui adevărat abandon al autorităţilor este acum vizibil peste tot în ţară, iar reacţiile celor care se ocupau odinioară de Petrotrans sunt sugestive.

„Imaginea este tristă, pentru că este de fapt imaginea dezindustrializării României”, este concluzia lui Marian Săniuţă, fost şef serviciu management Petrotrans.

Iar Dumitru Costea, fostul şef serviciu pază Petrotrans crede, la rândul său, că vorbim despre un adevărat dezastru.

„Este o deziluzie, un dezastru! O chestiune care s-a construit timp de zeci de ani de zile (...) a ajuns un morman de fiare vechi”, consideră el.

Cele mai mari probleme ale companiei Petrotrans au fost furturile de benzină şi motorină, la care în multe cazuri, complici au fost chiar poliţiştii şi jandarmii. Dimensiunile furturilor au crescut treptat, pornind de la un bidon şi ajungând până la barje.

„La început sportul era cu bidonul. Găseai trei, patru, cinci, zece bidoane de plastic la locul faptei, cu instalaţii de astea subţiri. A început să crească şi s-au găsit cisterne mari, barje, ceea ce însemnă că s-au furat zeci de mii de tone de produs”, povesteşte Dumitru Costea, fost şef serviciu pază Petrotrans.

În anul 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentinţă prin care condamna la închisoare 56 de persoane, dintre care 34 de poliţişti şi doi jandarmi, pentru complicitate la furt. Evident însă că asta nu a rezolvat problema.

Peste tot în ţară, furturile se ridică la sute de mii de euro. Şi în tot acest timp, cele două ministere, al Energiei şi al Economiei, plus un departament nou înfiinţat pentru Energie, în sarcina cărora se află gestiunea sistemului de transport, îşi aruncă răspunderea, unul în ograda celuilalt.

„Dacă vă referiţi, la reţeaua de conducte...ele sunt de pildă, Oil Terminal, Conpet, Transgazul - ele sunt în responsabilitatea altor ministere”, spune Corneliu Condrea, director Direcţia Ţiţei şi Gaze Ministerul Energiei.

Acestea şi multe alte declaraţii halucinante ale autorităţilor române într-o noua ancheta, duminică, ora 18.30, la „Din|Interior”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri