Corina Chiriac, despre #MeToo: Să împiedici un bărbat să te curteze e o mare tâmpenie!
Corina Chiriac a împlinit, vineri, 69 de ani. Ştie că s-a născut pentru a cânta. Şi face asta cu succes de aproape 50 de ani. Melodiile Corinei Chiriac sunt fredonate în cor inclusiv în Vama Veche și pe scena Electric Castle. În America a lucrat un an ca agent imobiliar, dar a revenit la iubirea vieţii sale, muzica. E puntea pe care merge spre inima românilor din toată lumea. Inclusiv a celor din diasporă. Despre toate acestea, despre timpurile trecute și prezente, vorbeşte Corina Chiriac într-un interviu acordat emisiunii „În faţa ta” de la Digi24.
De ce Corina Chiriac are succes la publicul tânăr?
- Unii dintre noi au copilărit cu dumneavoastră, generația noastră, ce am văzut, însă, în ultimii ani, este de-a dreptul spectaculos - anume, reinventarea unui artist care a găsit o cale directă să comunice cu generația tânără.
- Cinstit, eu nu cred că am niciun merit. Și eu mă întreb câteodată cum a fost posibil, pentru că eu nu mi-am ieșit din obiceiurile artistice, eu sunt aceeași artistă de foarte multe zeci de ani. Din câte am înțeles de la publicul tânăr, o parte dintre dânșii au avut părinți care le-au pus acasă discuri de-ale noastre și undeva în subconștient aveau prezente anumite melodii de-ale mele, de-ale Mirabelei Dauer, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Angela Similea și așa mai departe. După ce au încercat genurile muzicale proprii căutărilor anilor 90, care au durat vreo 15 ani, într-o zi au descoperit pe YouTube cântecele noastre de altădată. Cel puțin asta mi-a explicat un patron de club. Și a fost întrebat de către clienți: măi, dar artiștii ăștia sunt în țară, trăiesc? Ia, caută-i! Că noi am vrea să-i vedem în realitate. Eu, prima și prima oară, la o asemenea invitație am spus: vai, dar ce să caut eu acolo, cine mă cunoaște pe mine?
- Deci, v-a sunat un patron de club să vă invite într-un club?
- Da, unul foarte important, unde se punea astfel de muzică, dar noi nu știam, se făceau jumătăți de oră de muzică retro. Și unii dintre tineri spuneau: aaaa, eu știu melodia asta! Da, da, mi-aduc aminte de ea, uite, mama o asculta când eram eu mic! Și i-au pus întrebarea, i-au spus patronului acelui club, un club bun din București: poți să încerci să iei legătura cu artiștii? Sigur că ei i-au căutat pe rând pe toți colegii mei. Și unii dintre noi, care eram în București, care eram în țară, am răspuns la telefon și prima reacție a fost: Nuuuu, nici vorbă! Pentru că eram convinși că o să venim cu o muzică depășită, care nu va interesa pe nimeni și se vor uita la noi niște tineri ciudat și noi o să plecăm cu coada între picioare.
Reacția a fost uluitoare, cel puțin la prima apariție, eram eu cu Mihai Constantinescu și când am văzut că un club întreg de tineri, peste 25 de ani, să spunem, cântau cu noi, aproape știau și versurile, mie una aproape că mi-a venit să plâng de emoție, de surpriză plăcută și de faptul că într-un fel, istoria ne-a făcut dreptate în timpul vieții noastre.
Corina Chiriac: Marin Moraru a murit trist, cu amar și cu regret că nu mai e dorit
- După Revoluție, generația dumneavoastră a fost uitată...
- Da, a fost aruncată la gunoi. (Azi, cei care ne cântă versurile sunt tineri spre 30 de ani... ) Așa mi s-a părut mie. Actorul Marin Moraru a murit extrem de necăjit, el a luat-o personal perioada aceea în care artiștii care performaseră în timpul comunismului au fost evitați, ca să mă exprim elegant, după 90. Lucia Popescu Moraru și azi povestește cum a murit trist Marin Moraru, cu amar și cu regret că nu mai e dorit. Nu e așa, mai ales că el nu a recitat poezii patriotice.
- Când ați conștientizat cât de mare sunteți pentru publicul din România?
- Niciodată nu m-am gândit la mine în mod individual, noi suntem o breaslă, artiștii, ca și voi, ca medicii, am fost educată de copil, eram violonistă la Școală de Muzică, în orchestră, cântăm la vioara a doua, am crescut cu antrenamentul de a mă vedea într-o breaslă, ideal este să tinzi să faci parte din breala de linia întâi.
- Dincolo de breasla din care făceați parte, simțeați că jucați un rol mult mai important în societate?
- Aici mă pregăteam să ajung, în momentul în care am debutat la TV, am început să fim invitați să facem turnee în țară, momentul care a declanșat convingerea mea că fac un lucru util și bun a fost sfârșitul anilor 70, când am ajuns în Valea Jiului. Erau săli de o mie de oameni care erau arhipline. E adevărat că spectacolele în care apăream noi aveau o distribuție princeps. Anda Călugăreanu, Margareta Pâslaru, Mirabela Dauer, Angelea Similea. Acolo ne am dat seama, la un public care stă 15 ore sub pământ, chiar dacă aveau lefurile cele mai mari din România, erau cei mai văduviți de o gură de aer proaspăt și de o glumă.
- O metaforă a României anilor 70- 80?
- Nu aș transforma perioada în una sumbră, oamenii petreceau acasă, aveau nunți, era fotbalul, noi cântăm pe stadioane, chiar așa trist nu era.
„Tovarășa Corina Chiriac nu locuiește pe Strada Speranței”
- Erați conștientă, când cântați „Strada Speranței, la parter” că este o melodie cu o „șopârlă”, că oamenii își dădeau seama de asta?
- Sigur că da! Sunt convinsă!
- Vă întrebau oamenii de unde vine speranța?
- Nu mă întreba nimeni, pentru că, pe vremea aceea, greșit se credea că românii sunt spălați pe creier, există această propoziție. Niciodată românii nu au fost spălați pe creier, întotdeauna i-am perceput pe concetățenii mei ca pe niște oameni șmecheri, deștepți și cu mintea foarte deschisă. Eu sunt convinsă că și cei care au dat avizul de „bun de publicat” textului de la Strada Speranței au înțeles despre ce era vorba, dar s-au făcut că nu au înțeles. Așa cum, uitați-vă la textele lui Amza Pellea, la „șopârlele” lui Toma Caragiu pe textele lui Dan Mihăescu și alte texte din vremea respectivă, se purta această duplicitate: domnule, sunt omul nou socialist, dar am și eu ceva de bombănit. Și noi ne amuzam grozav.
- Vi se scriau scrisori la această adresă?
- Da, și pe plic poștărițele scriau: Tovarășa Corina Chiriac nu locuiește pe Strada Speranței și trimiteau înapoi expeditorului.
- Ați plecat în America în octombrie 1988...
- Cu un contract împreună cu Maria Ciobanu, cu Dumitru Fărcașu, Dumnezeu să-l ierte, și cu Florin Piersic.
Corina Chiriac a fost în SUA agent imobiliar. Ce le recomandă tinerilor care vor să emigreze
- Și acum, tânăra generație, cu care ați găsit această cale de comunicare directă, tinerii de 25, 35 de ani, sunt mulți care se gândesc să plece, pentru a-și clădi o viață mai bună. Dvs., care ați avut experiența plecării, în alte timpuri, și a întoarcerii, ce le transmiteți?
- Să plece întâi în vizită, să plece pentru o lună. În paralel, să își facă o specialitate, să își ia o diplomă, e foarte important în străinătate. În străinătate, ai două mari variante de a câștiga bani: ori eșți instalator, care este o meserie genială, una dintre cele mai profitabile meserii, mai ales dacă știi și un pic de electricitate, știi și țevi, scurgeri, garnituri de cauciuc etc.; ori ai o diplomă, astăzi se poartă IT, o diplomă în ceva. Toată lumea occidentală este interesată în primul rând să vădă că ai pregătire, ei știu că noi, școala românească, cel puțin a fost o școală bună, în toate domeniile. E bine să ai o pregătire ca să ai o diplomă pe care să o echivalezi. Dacă, ai putea, pe lângă diplomă, să știi și o limbă străină... Întâi te duci să vezi. Eu m-am dus să cânt, eram familiară cu plecarea în străinătate, nu m-am dus să pic, așa, în mijlocul Americii, să zic hai să vedem pe unde bate vântul.
- În 1988, erați un star, marea Corina Chiriac, ajunsă în SUA ați avut un job de... agent imobiliar?!
- Nu din prima zi, după un an.
- Cum a fost, de la notorietatea din țară, lumina reflectoarelor, la statutul acesta, mai degrabă anonim?
- A fost o odihnă extraordinară.
- Ce ați învățat în perioada aceasta?
- O, enorm de multe, am mai spus asta, o spun în special pentru tinerii aspiranți la meseria de cântăreți și, în special, pentru părinții lor. Ca să fii un artist bun, este să ai și o meserie bună, pe mine m-a ajutat să am o diplomă de actor. Este riscant să te gândeșți la 16 ani „o să fac o mare carieră de cântăreață”, probabil că astea sunt cadouri pe care Dumnezeu le face cuiva.
- Spuneați, mai devreme, despre perioada de dinainte de 89, că oamenii se simțeau și bine, erau petreceri acasă, nunți, momente de fericire, acum, însă, uitându-vă în jur, cum vi se pare perioada acesta, e mai liberă? Oamenii au mai mult timp să stea cu ei sau nu?
- Oamenii nu mai au timp să stea nici cu familia, nici cu ei, din ceea ce mi se povestește. Eu sunt genul de persoană care stau de vorbă cu publicul larg, eu dacă mă duc să duc un pardesiu la curățat, stau de vorbă cu fetele, mă așez și le trag de limbă, din curiozitate, dacă mă duc la piață, stau de vorbă cu femeia care îmi vinde struguri, iar oamenii simt că eu am o nevoie vitală de comunicare și îmi spun fel de fel de lucruri sincere. Nu aș vrea să generalizez, dar au fost oameni spre 40 de ani care, nu știu dacă regretau că s-a schimbat regimul, dar nici nu erau foarte încântați. Pentru că, vedeți dvs, comunismul a creat o falsă iluzie a unei stabilități sociale și materiale, oricât era de iluzorie, era o stabilitate. Eu nu regret comunismul, să ne-nțelegem. Eu n-am niciun fel de orientare politică, nici nu mă interesează subiectul. Mă interesează cum trăiesc oamenii. Sunt persoane care spun: pe vremuri era greu, dar...Nu știu cum s-a schimbat, e greu să fac o analiză succintă, foarte greu. Culmea este că generația mea, de doamne care ne permitem să ieșim împreună undeva, suntem mai optimiste decât mai mulți decât tineri, probabil pentru că noi am străbătut periplul greutăților. Unele sunt văduve, altele au divorțat, altele sunt celibatare ca mine. Și atunci noi ne permitem luxul să fim niște observatori ai celor din jur.
Corina Chiriac și feminismul: Să împiedici un bărbat să te curteze mi se pare o mare tâmpenie
- Revenind la textele cu șopârlă, „asta nu e viață/singur tot mereu”, dvs ați declarat de mai multe ori că marea dvs dragoste a fost cariera. Sunteti o feministă?
- Nu!
- Vă considerați o femeie de carieră?
- Da, dacă feminist înseamnă să ignori o carieră. De exemplu, eu nu m-aș afilia curentului #MeToo, mi se pare o prostie. Să împiedici un bărbat să te curteze, pentru că asta seamănă cu o hărțuire sexuală, mi se pare o mare tâmpenie. Pentru că orice femeie vrea să audă: Vai, dar ce bine arătați astăzi! Vai ce drăguță mai sunteți încă! Asta nu e o hărțuire sexuală!
Or, în America, unde am trăit, mi se părea foarte ciudat când vedeam câte una urâtă, cu mustață, care spunea: vai, m-a agățat unul pe stradă! Îmi venea să îi spun: Alo, când eram noi în România, eram fericite să ne pâsâie cineva pe stradă! Oameni buni, hai să vorbim în termeni populari, fireșți. Sigur, când ți se spune, dom'ne, dacă nu faci cutare, nu... Era un banc pe vremuri, nu-mi permit să vi-l spun, cu niște râme, cu ochișorul și bătătura. Cine-l știe să se amuze! (Îi vine să râdă). În fine, încerc să mă concentrez, îmi vine să râd să mor!
Nu sunt o feministă în direcția asta, dar consider că dacă ai o vocație, de exemplu bănuiesc că doamna Ana Aslan cred că a fost o femeie de carieră, a lansat niște creme, a descoperit niște produse care te întineresc, eu nu cred că nu a avut vreun domn care să îi spună Te iubesc, mi-e dor de tine, la ce oră vii acasă, că mi-e urât! Dar, câteodată...să fiu iertată, îmi vine în engleză proverbul, când împingerea ajunge la lopată, when push comes to shovel, dacă trebuie să fii în mijlocul alegerii, e bine să alegi ceva care e sigur și culmea, meseria mea a fost cel mai nesigur lucru din lume. Dar dacă totuși n-ai un pic de umor și dacă nu te bazezi pe ceea ce știi tu să faci cel mai bine...e...sunt foarte multe de spus și n-avem timp!
Cum s-a împăcat Corina Chiriac cu tehnologia
- O schimbare acum, ați redescoperit o generație, ați descoperit și tehnologia pe care o folosește, YouTube-ul, Facebook le folosiți?
- În 2000, nu, o iau mai de dinainte! În 1990 și ceva, eram încă în California, fostul meu soț avea un computer, zic: Lasă-mă și pe mine! Zice: No! Am revenit acasă, zic bun, acum îmi iau un laptop, e al meu, care se apropie îl omor. Nu avea cine să se apropie decât câinele meu, divortasem între timp. Mi-am angajat un profesor, un băiat tânăr, fiul unei prietene de-ale mele, care la primele două lecții, a venit, săracu,...Ce mai vrea și asta?! Mai ales că eu îmi luam notițe, ca la rețete culinare, săgeata se făcea mânuță și apoi linie, era o problema de stat! Știam să bat la mașină, mi-a arătat cu mouse-ul și zice: Dar dvs de ce vreți să învățați computer? Zic: Vreau să învăț Word Process. Să cadă de pe scaun, i s-a părut o obrăznicie, eu nici nu știam să dau drumul la laptop. Zice: dar de ce vă trebuie? Zic: vreau să scriu o carte. Aoleo! Zic da, este scrisă în manuscris... Treaba este că am învățat, și cartea, uite-o, o tot public, o tot republic și-o fac cadou și mă duc cu ea și o lansez, o carte de povestiri și de numele, iar dacă Dumnezeu mă ține sănătoasă, o să îmi scriu și amintirile într-o zi.
- Ați mers destul, ați cântat în afara României, oamenii aceștia vor să se întoarcă acasă sau sunt pierduți pentru totdeauna?
- Mi-ați pus o întrebare grea...
- Știu că vorbiți cu mulți dintre ei după spectacole...
- Da, facem poze. Sunt convinsă că foarte mulți s-ar întoarce acasă, dacă acasă ar fi ca afară. Pentru că ei între timp s-au învățat să aibă drumuri, să aibă asigurări medicale, să aibă spitale fără paraziți sau ce sunt ăia, bacterii, probabil foarte multe alte lucruri pe care voi le prezentați, aici, la Digi TV. În primul rând, îi țin copiii acolo, sunt născuți acolo mulți, nu-i poți dezrădăcina doar fiindcă ție ți-e dor de acasă. Am cunoscut în America, în anii 90, o sumedenie de familii de români care se adaptaseră de nevoie, o duceau bine, dar nu erau foarte fericiți. Probabil toate se plătesc, ai niște avantaje materiale, dar pe toate nu le putem avea în viață.
- Mă uităm la carte și la titlul cărții dvs... Ați găsit-o, doamnă? (iubirea - n.r.)
- Eu, da! Cei care vor cumpăra cartea, să nu uit să mă laud că de ziua mea (pe 26 octombrie), mi-am făcut cadou și am lansat un CD, un „Best of” de cântece culese de-a lungul a 10 ani de carieră, 15 piese vesele, hore, piese calde. Eu sunt un om credincios, „Căutând iubirea” se referă la iubirea de semeni, la iubirea pe care o propovăduiește Mântuitorul Hristos. Sigur că am folosit un mic artificiu, o mică păcăleală, pentru că lumea zice: Mamă, asta își povestește aici amorurile, aventurile! Cartea mea se înscrie în ceea ce se numește curentul de eliberare emoțională, care este o mișcare planetară în zilele acestea cu atâta stres, responsabilitate și îngrijorare pentru pâinea cea de toate zilele, oamenii au nevoie de altfel de muzică, de altfel literatură. E foarte interesantă vremea pe care am apucat să o trăiesc față de cea de la 20 de ani sau chiar de la 40 de ani. Și atunci am scris niște povești care să redea curajul pierdut sau cei care trec printr-o depresie, care e boala secolului, să se agațe de ceva stabil, la fel de stabil cum este și cariera mea: de credința în Dumnezeu!
Urmăriți emisiunea „În fața ta” , realizată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 13:30, la Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
