În prima etapă de concurs, în perioada 11 septembrie – 30 septembrie, Cinema City organizează o preselecție în urma căreia vor fi aleși 10 copii (cinci fete și cinci băieți) care vor avea ocazia să dea o probă într-un studio de înregistrări alături de profesionişti. Tot ce trebuie să facă părinții este să acceseze platforma micilevocimari.cinema-city.ro, unde să înscrie copilul la concurs şi să îl pregătească pentru proba de voce. Ulterior, trebuie să aleagă unul dintre cele patru filme disponibile pe platformă, să descarce textele pe care copilul urmează să le citească iar apoi, copilul se va înregistra interpretând propria versiune de dublaj.
Patru filme despre prietenie, eroi de basm, magie și speranță pot alege concurenții pentru susţinerea probei: „Pene Galbene 3D”, „Mune: Gardianul Lunii 3D”, „Blinky Bill: Koala cel poznaș 3D” și „Albinuța Maya 3D”.
În final, cei mai talentaţi doi copii (o fată și un băiat) îşi vor vedea visul împlinit şi vor dubla câte un personaj din superproducția „The Snow Queen – Crăiasa Zăpezii 3D”, care va avea premiera în România în luna noiembrie a acestui an.