Un complex rezidenţial oferă o multitudine de facilităţi de petrecere a timpului liber. Atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Unele locuinţe noi au centre de relaxare cu echipamente de ultimă generaţie. Se pot organiza chiar evenimente la restaurante de cinci stele. Piscinele sunt imbietoare pentru zilele caniculare, iar terasele şi restaurantele sunt deschise până târziu.
În acelaşi timp, copiii se pot distra în locurile de joacă special amenajate pe lângă terase, piscine şi restaurante. Faţă de un bloc vechi, noile locuinţe sunt construite conform standardelor europene de calitate şi confort: clădirile sunt dotate cu lifturi de ultimă generaţie, izolate fonic de casa scării, iar apartamentele se vând finisate şi echipate cu uşi exterioare metalice, cu yale de siguranţă şi tâmplărie PVC cu geam termopan.
Nu se exclud uşile de interior, parchetul, gresia, faianţa şi obiectele sanitare alese, eventual, înainte, de viitorul proprietar.