BUSINESS CLUB. Nemții au construit o insulă tropicală într-un hangar sovietic de la marginea Berlinului

Data publicării:
Tropical Island 119

Poate părea gigantic un kitsch la prima vedere, însă, pentru cine nu îşi permite o vacanţă pe o insulă adevărată, hangarul german este o alternativă mult mai ieftină.

Vremea este întunecată şi rece în această perioadă în Germania. Însă atmosfera este cu totul alta în fosta bază aeriană sovietică din Krausnick, de la marginea Berlinului. În urmă cu zece ani, hangarul bazei, care este una dintre cele mai mari clădiri din lume, a fost transformat de un investitor indonezian într-o staţiune în toată regula, cu apă, plajă şi o mică junglă locuită de animale exotice. Anual, atrage aproximativ două milioane de turişti, adică un sfert din cât atrage întreg turismul românesc.

O noapte de cazare în hotelul stațiunii tropicale artificiale costă 35 de euro, un tarif despre care unii germani spun că este piperat.

Totuși, o vacanță în hangarul de la marginea Berlinului este mult mai ieftină decât o vacanță pe o insulă tropicală reală. Insula artificială nemțească are totuși un mare rival: uriașa pârtie artificială de schi amenajată în deșertul Dubaiului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa