„Ambasadorii” României la Hollywood
Au cucerit America şi lumea toată. Au devenit celebri printre străini. Ştiau că o diplomă obţinută la UNATC nu valorează mare lucru peste Ocean, şi cu toate acestea s-au afirmat la Hollywood. Talentaţi. Ambiţioşi. Perseverenţi. Curajoşi. Încăpăţânaţi. Ei sunt ambasadorii României în toată lumea: regizori, actori şi scenarişti care şi-au împlinit singuri visele.
„Hollywood-ul este despre răbdare şi tutun! Răbdare!”, spune Tudor Petruţ, actor și scenarist.
„Acolo e un vibe, e o energie din asta. Toată lumea muncește, toată lumea face ceva. Și dacă tu nu faci ceva, nu știu, te simti, simți că ceva nu e în regulă, știi? You are a fraud!...”, este de părere actorul Cristi Balint.
„Trebuie să ai un pic de răbdare pentru că fac asta singur, aşa că o să fie un pic de mişcare, dar... te descurci la montaj!”, explică Tudor Petruţ.
Primi pași în America
Hollywood, California. Zile însorite, castinguri, magia cinematografiei. De peste 20 ani, Tudor Petruţ trăieste din plin visul american. Numele lui poate inițial să nu spună nimic, dar poate fi recunoscut din rolul lui „Şerban” din filmul „Liceenii”, cel care se lupta cu Mihai, adică Ştefan Bănică Junior, pentru inima Danei, interpretată de Oana Sârbu.
„Era un film prin care viaţa românească arăta normală!”explică Tudor Petruţ.
„Noi eram o gaşcă de nebuni la institut, la IATC, care eram cu toţii prieteni la cataramă, cu Ștefan, cu Mihai, cu Cesonia. Când Nicolae Corjos ne-a chemat în gaşcă la probe, n-am făcut alte prostii decât dintre cele cu care eram noi obişnuiţi să distrăm lumea”, detaliază el.
Tudor a ales să plece în America în anul 1990, în căutarea unei vieţi mai bune pentru copilul său. Era căsătorit cu o fată din Statele Unite pe care o cunoscuse la facultate. Tocmai i se născuse primul copil, un băiat. A hotărât să-l crească în California. Şocul cultural a fost enorm.
„Primul lucru pe care mi-l amintesc, şi asta aproape imediat după ce am aterizat în Los Angeles, a fost că nu era apă minerală pentru şpriţ. Aşa că am fost condus până la cel mai apropiat magazin alimentar. Şi când am intrat înăuntru, am avut senzaţia că sunt în muzeul mâncării. Ăsta a fost primul meu impact cu America... Muzeul Mâncării...”, mărturisește actorul.
America! Tărâmul în care câinii umblă cu covrigi în coadă şi unde omul de rând poate ajunge, dacă visează şi pune osu' la treabă, de la măturător la şef de multinaţională! Locul acela magic unde toate visele se împlinesc şi unde, speră imigranţii, chiar funcționează expresiile „dacă vrei, poţi” şi „just do it!” Aşa că de ce să nu fie America şi ţara tuturor posibilităţilor... cinematografice? Aşa credea şi Tudor Petruţ. Dar se înşela amarnic: „Regula nr 1: nu există nicio regulă!. Hollywood nu are habar de România! Pe nimeni nu interesează că eu am o diplomă universitară în regie de teatru, film şi televiziune, nu are nicio importanţă că am fost vedetă de cinema în partea cealaltă a lumii!
A muncit însă din greu şi a reuşit să îşi facă un nume. A lucrat mai întâi pentru producţia „Bram Stoker's Dracula” a lui Francis Ford Coppola. A scris scenarii, în timp ce îşi câştiga existenţa ca profesor de algebră, iar acum doi ani a dat lovitura cu o reclamă, pentru celebrul domn Peggy: „Am făcut parte dintr-o campanie publicitară de mare succes, trei ani de zile pe toate canalele de televiziune, o experienţă extraoridinară! Ce ştiam eu despre campanii publicitare, despre marketing, la nivelul unei companii ca Discover!?”
„Totul e să mergi înainte, să mergi înainte, să mergi înainte!”
Câteva mii de kilometri mai încolo, prin haosul şi zgîrie norii New York-ului, un alt român, de data aceasta tânăr şi cu avântul specific vârstei, încearcă să îşi facă un nume în jungla actoriei americane. La 35 de ani, actorul Cristi Balint este fascinat de magia New York-ului şi de stilul de lucru al americanilor.
„M-a mai întrebat cineva: ok, te-ai dus acolo, cum e, de ce te-ai dus, ce așteptai... și am zis: n-am așteptat nimic, pur și simplu acolo trebuia să fiu în momentul ăsta din viața mea. Atât”, povestește actorul.
„Ei știu exact ce au de făcut, acolo n-are nimeni timp de depresii, n-are nimeni timp să își plângă în pumni că a pierdut o audiție sau că nu a luat un rol, totul e să mergi înainte, să mergi înainte, să mergi înainte!”, explică Cristi Balint.
„Asta este țara lui „merge și-așa!”, în toate domeniile.Ce se întâmplă cu „merge și așa la New York. „Nu merge și așa!”, detaliază actorul.
Cristi Balint crede că în cinematografia românească sunt foarte puţini oameni care îşi iau în serios meseria. În New York, el a fost obligat să o facă. A participat la o audiţie pentru un scurtmetraj şi a câştigat-o, a filmat o producţie regizată chiar de el şi a scris un scenariu. Pentru el, America este efervescentă, motivantă şi foarte profesionistă.
„Mai ales la ei, accentul extraordinar de mare este de exemplu pe headshoturi (fotografii de portofoliu – n.r.), care trebuie să fie impecabile. Ei și le refac o dată la șase luni. La noi nu știu la cât timp ni le refacem, nici eu nu mi le refăceam, eu aveam unele și ziceam: ok, sunt bune, plus minus arăt la fel. Dar nu, nu e așa...”, spune actorul Cristi Balint.
„Nu mai vorbesc de procesul de audiție. Când ei deja te măsoară din momentul în care ai deschis ușa, din momentul în care ai deschis ușa”, explică actorul.
Regizor muzical la Disneyland Paris
Vasile Şirli este un român care a ştiut întotdeauna să îşi facă treaba. Ţinta lui nu a fost Hollywood-ul, dorinţa lui nu a fost să părăsească România, însă a fost forţat de împrejurările... fostului regim. Astăzi, Vasile Şirli locuieşte în Franţa. Este compozitor de muzică pentru teatru şi film şi lucrează în locul unde, se spune, toate visele se îndeplinesc: la Disneyland Paris.
„Dincolo de decor, dincolo de calitatea excepţională a tot cee ce se întâmplă într-un asemenea parc tematic, este o echipă de creatori de un nivel absolut extraordinar. Nu, n-am regretat şi sper să nu ajung niciodată să regret!”, detaliază Vasile Sirli, regizor muzical.
Un băiat talentat care-a crescut într-o familie simplă. Nimeni până la el nu studiase, în neamul Şirli, muzica. Însă Vasile Şirli a învăţat, a ascultat, a exersat şi, în anii 80, se bucura de o mare libertate. Era editor de muzică la Editura Muzicală şi la casa de discuri Electrecord. Avea totul, credeau unii. Dar el voia ceva mai mult: libertatea.
„Nu aveam absolut niciun fel de motiv profesional să plec din România. Singura problemă pentru mine, repet, era o chestiune de libertatea de a mă mişca. De a pleca, de a putea să lucrez, să mă întorc, îmi doream acest lucru”, explică regizorul muzical.
„Faptul că am avut şansa de a fi solicitat de a lucra în afară a fost folosită de fapt de autorităţi, şiindu-se că mă voi întoarce întotdeauna, pentru a fi un bun exemplu pentru ceilalţi: cum spuneţi voi că nu avem libertate de mişcare, uitaţi-vă la Șirli cum se duce, cum se întoarce când vrea. Când am înţeles acest lucru era deja târziu”, povestește el.
În anul 1986, Vasile Şirli era la Paris. A aflat că dacă se întoarce în România, nu va mai fi lăsat niciodată să plece din ţară. A rămas în capitala Franţei. Era hotărât să facă orice, să accepte orice slujbă, numai să fie liber: „Bineînţeles că nu puteam eu să salvez nici muzica franceză, nici muzica europeană sau mondială, eram un alt muzician printre cei zeci si sute care ajung în fiecare zi într-o ţară cum este Franţa...”.
Alex Rotaru, „ambasador cultural al SUA în lume”
Pentru Vasile Şirli, lucrurile s-au „legat” mai mult decât bine! Acelaşi lucru îl putem spune şi despre Alex Rotaru, un alt cineast român căruia îi merge bine la Hollywood. Dacă puţini români au reuşit să arboreze steagul României deasupra cetăţii de unde se dă ora exactă în lumea mondială a cinematografiei, Alex Rotaru a găsit calea potrivită.
„La noi în casă se mânca film pe pâine. Îmi aduc aminte, pe la începutul anilor 80 cum în portbagajul unei maşini care venea din Germania, reuşeam să strecurăm printr-o cunoştinţă, un videocasetofon marca Fisher, cu telecomandă cu fir. Acel obiect tehnologic mi-a schimbat mie radical existenţa”, spune regizorul Alex Rotaru.
„Era aproape la nivel de religie filmul. În sensul că i se dedica atât de mult timp şi era, alături de muzică, cea mai importantă formă de... nu îndrăznesc să îi spun divertisment. Era o formă de evadare din realitatea României comuniste care era mai directă decât literatura”, detaliază regizorul.
Alex Rotaru a jucat rolul lui Dan în celebrul serial „Cireşarii” şi a profitat de libertatea câştigată în anul 1989 ca să îşi caute norocul peste Ocean. A fost primul român acceptat cu bursă de merit integrală, de către prestigioasa universitate Massachusets Institute of Technology, pe care a absolvit-o cu „highest honors”, fiind şef de promoţie.
Alex Rotaru lucrează acum cu nume de rezonanţă din lumea Hollywoodului: Michael York, Kevin Spacey, Richard Dreyfuss sau Val Kilmer. Este unul dintre cei mai buni documentarişti din Cetatea Filmului şi locuieşte de mai bine de zece ani pe coasta Oceanului Pacific, acolo unde s-a filmat celebrul serial „Beverly Hills – 90210”. Recent, a fost inclus în programele culturale ale Departamentului de Stat American, sub direcţia lui Hillary Clinton, şi a fost numit „ambasador cultural al Statelor Unite ale Americii în lume”.
Viața de animator la Disney
Există și români care au reuşit în industria animaţiei internaţionale. Aproape în fiecare colţ al lumii există un român care a lucrat pentru studiourile Disney. Departe, tocmai în Australia, locuieşte Sorin Oancea. Voia de mic să facă animaţie, dar în România nu ştia cum să facă asta.
„N-aveam nici cea mai mică idee cum se ajunge la animaţie. Mi-e teamă că ar fi rămas la stadiul de pasiune, nu vedeam cum aş fi putut ajunge la animaţie de aici. Mă interesasem, şcoala lui Ion Popescu Gopo nu mai exista în momentul ăla, Animafilm era o... am vizitat Animafilm şi era un studio care nu mai producea efectiv nimic...”, povestește animatorul Sorin Oancea.
„Cum am ajuns eu să lucrez pentru un proiect Disney? Lucram în cadrul unui studio australian, Liquid Animation, ca regizor de animaţie pentru reclame. Şi studioul a primit un contract de la Disney. Acest studio a câştigat contractul pentru serialul „Buticul lui Minnie”, care rulează acum şi pe Disney Junior, şi în România”, rememorează el.
Tineri cu viziune internațională
Pentru fiecare român care a reuşit să îşi facă un nume în străinătate există alţi zece care fac primii paşi. Ei sunt tinerii nemultumiţi de sistemul cinematografic din România.
„Şcoala, ca să îţi răspund aşa, nu m-a pregătit pentru asta...”, spune Bogdan Albulescu.
„Era promovată această boemie în facultate: Nu dom'le, eu nu o să apar, nu o să fac poze! Un fel de falsă boemie dacă e să o luăm aşa! Şi toţi actorii spuneau: nu dau interviuri, nu mă interesează!”, explică Alina Grigore.
„Mie mi se pare foarte păcat că noi avem atâtea resurse şi facem filme atât de bune. Şi pentru că nu e dezvoltată zona asta a promovării, noi nu putem să promovăm ceva care este foarte bun!”, detaliază ea.
În ultimii ani, Alina Grigore şi Bogdan Albulescu au pendulat între America şi România. Au avut proiecte şi aici, şi acolo, iar viziunea lor despre cinematografie este una foarte... internațională.
„Suntem ofertaţi în China, mergem în China! Suntem ofertaţi în Londra, mergem în Londra! Suntem ofertaţi oriunde ar fi, mergem oriunde ar fi! Va trebui la un moment dat să ne decidem, să decidem ce facem cu vieţile noastre, unde trăim. Aici sau acolo...”, spune Alina Grigore.
Tineri sau ceva mai în vârstă, cu succes real sau pe drumul către recunoaştere şi faimă, toţi aceşti artiști au câteva lucruri în comun: talentul şi ambiția. Străinătatea i-a şocat, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar au înţeles repede că dacă se ţin pe picioare şi au o atitudine pozitivă, vor reuşi.
„Foarte mulţi oameni îţi vor spune că nu poţi! Eu când am ajuns la aeroport, prima chestie acolo a fost că domnişoara de acolo a zis: „Ştiţi că sunt şapte milioane de actori care intră anual pe aeroportul ăsta!” Adică te descurajează aproape toată lumea! Trebuie să elimini gândurile false şi să go with it, cu ceea ce visezi!”, explică Alina Grigore.
Cu toţii şi-au dat seama că în România nu au prea multe sanse.
„Ce are însă Hollywood, mai mult decât oriunde în lume, este maşinăria de marketing! De publicitate, de expunere! O campanie publicitară pentru un film poate să coste la fel de mult ca producţia în sine!”, Tudor Petruţ, actor și scenarist.
„Am făcut film prima oară în anul II de facultate. Şi abia aşteptam să lucrez cu actorii mai şi de-abia aşteptam să lucrez cu regizorii mari (...) Şi primul şoc a fost ăsta, că toată lumea vorbea, nu urât, dar era această miştocăreală: „Aaaaai bă, facem şi noi film? Ai măăăă, ia uite! Şi era bine la nivel de poantă, era interesant, dar dacă ea se perpetuează dincolo şi tu ajungi să îţi pierzi credinţa în orice faci...”, detaliază Alina Grigore.
Cei care au fost ofertați, dar au refuzat să se mute
Alţi cineaşti români au ales să rămână în ţară, chiar dacă au reuşit în străinătate. Povestea lui Marcel Iureş este celebră. Remarcat de un agent internaţional în teatru, Marcel Iureş a punctat roluri în „Interviu cu un vampir”, alături de Tom Cruise şi Brad Pitt, apoi în „Misiune imposibilă” al lui Brian de Palma, dar şi in „Pacificatorul”, alături de George Clooney şi Nicole Kidman.
„Se pare că am avut succes și agenții CIA, care e o uzină, sunt vreo șase Intercontinentaluri în clădirea aia, mi-au propus să raman acolo. „Cum adică să rămân aicia? De ce să rămân aici?” - „Păi, ca să facem milioane!” - „Păi, vin să facem milioane, nu rămân aici, nu stau aici...” - „Cum adică vii? Nu, trebuie să te muți aici! Deci nu vrei milioane?” -„Dacă asta e, așa e înțelesul, da, nu vreau să fac milioane, deci nu mă mut aici. Vin când vreți. Suntem într-o lume liberă, mă urc în avion și în 18- 19 ore sunt aici”, povestește celebrul actor.
Marcel Iureș a întors spatele sistemului american. La fel au făcut-o şi alţi regizori sau actori. Cristian Mungiu a fost chemat la Hollywood, dar a refuzat.
„N-am abandonat niciodată gândul asta complet, dar încerc să setez lucrurile așa cum îmi convine mie, adică vreau să păstrez libertatea de a face în continuare ce film îmi doresc eu. (...) Ce nu vreau să fac este să intru în sistemul ăla de acolo, unde regizorul e un angajat talentat, apreciat să vină să filmeze, să-i ofere cât mai multe soluții editorului, producătorului, dar nu e propriu-zis autorul filmului”, explică regizorul Cristian Mungiu.
Pentru alţii, ca Radu Jude, festivalurile şi premiile internaţionale nu înseamnă nimic.
„Ce înseamnă asta cu premiile? Asta e o tâmpenie care n-are nicio legătură cu valoarea reală a unui film. Eu merg foarte puțin la festivaluri, se duc filmele, e de ajuns, mi se pare așa o pierdere de timp îngrozitoare să te plimbi de colo până colo și să faci pe interesantul și pe marele artist”, spune regizorul Radu Jude.
Şi cei rămasi și cei plecaţi au un numitor comun: sunt români. Mândri de ţara în care au început abc-ul meseriei şi s-au format. Sunt valorile care reprezinta România în lume. Ce îi învaţă Tudor Petruţ pe băieţii săi despre România?
„Ce ştiu eu îi învăţ şi pe ei despre România. Că e o ţară frumoasă şi verde, cu cer albastru, cu Dunăre şi cu Marea Neagră. Îi învăţ că pe unde am copilărit eu, Bucureştiul Vechi este încă Micul Paris... Şi eu cred că băieţii, deşi sunt generaţia următoare, iubesc România tatălui lor. De fapt, sunt convins că ei iubesc România tatălui lor...Pentru ei, pentru noi şi pentru întreaga noastră familie, România la mulţi ani! Mergem înainte!”, a încheiat actorul.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
