Alexandru Arșinel: „Mi s-a mai întâmplat să fac unele lucruri pe care nu trebuia să le fac...le-am regretat”

Data publicării:
alexandru arsinel

CEI 7 ANI DE ACASĂ

La mai la toată generaţia mea, cei șapte ani de acasă au contat foarte mult. Din nefericire, cei șapte ani de acasă au cuprins în ei, dincolo de educaţia pe care am primit-o, mai ales de la mama mea, a fost perioada celui de-al Doilea Război Mondial: refugiul, seceta, foametea şi năzdrăvăniile unui copil care se juca la vremea aceea prin tranşee.

REGULA MEA DE POLITEŢE

Nu m-am adresat niciodată mamei cu „tu”! Dumneavoastră, dumneata, matale...matale mai ales, că noi fiind moldoveni vorbeam cu matale. Niciodată cu „tu”. Erau nişte reguli ale bunului simt şi mai ales în mediul rural se păstrau şi se moşteneau. Nu exista abatere. Fratelui mai mare i te adresai cu „bădie”, tot o formulă de respect. Era un respect care se clădea pe o tradiţie veche, nealterată, o tradiţie care încă, în unele zone, şi mai ales în mediul rural, se păstrează şi acuma.

ROMÂNIA NECIVILIZATĂ

În ultimul an am trăit o experienţă mai dificilă şi am văzut că oamenii nu sunt sau n-au fost aşa cum am crezut că ar trebui să fie/fim. O lume uneori meschină, ipocrită alteori, te sărută în faţă şi îşi dă un şut în spate, dar încă vreau să cred că sunt cazuri izolate.

Eu cred foarte mult în om şi de aceea zic că tot ceea ce este strâmb în ţara asta se poate îndrepta. Dar se poate îndrepta având în eşalonul superior exemple, modele. Este foarte important să avem modele, ca să ne putem raporta.

ROMÂNIA CIVILIZATĂ

Mie îmi place România, îmi place ţara mea, îmi plac oamenii pentru că îmi place publicul spectator de aici de unde ne manifestăm seară de seară. Îmi plac cei tineri. Nu îmi plac exagerările lor, dar poate că uneori simt şi ei nevoia unei anumite refulări şi mai exagerează câteodată, dar în general avem o ţară bună şi un popor care uneori chiar se ridică la nivelul bunătăţii acestei ţări, a României.

O DOAMNĂ SE CUNOAŞTE DUPĂ...

Aici mă pricep mai puţin. Sunt atâtea vedete şi atâtea doamne care sunt în planul televiziunilor seară de seară, încât m-au dezorientat total, nu mai ştiu care e mai mult sau mai puţin doamnă.

Nu ştiu ... îţi dai seama după un zâmbet, după un gest, după farmecul pe care îl degajă, sunt multe criterii. Sunt nişte criterii care s-au dezvoltat în mintea şi sufletul tău şi care acţionează instantaneu sau fără să te gândeşti prea mult.

AM ÎNVĂŢAT CĂ...

Am învăţat că viaţa este o luptă permanentă cu tine însuţi şi cu cei din jur. Am învăţat să nu renunţ niciodată atunci când cred şi trag concluzia că dacă fac un lucru e bine să îl fac. Mi s-a mai întâmplat să fac unele lucruri pe care nu trebuia să le fac...le-am regretat şi după, le-am evitat toată viaţă. Pentru că viaţa îţi oferă o întâlnire cu binele şi cu răul permanentă şi trebuie să ştii la un moment dat cum să alegi. Este foarte important şi trebuie uneori să alegi foarte repede. Găsind drumul cel adevărat, pe care îl presupui că e adevărat sau pe care îl crezi tu şi îl cred şi eu acuma că a fost adevărat, consider că cee a ce ai obţinut de la viaţă până în momentul de faţă s-a realizat pentru faptul că ai ştiut să alegi drumul bun şi eu cred că am avut un drum bun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025