La Oradea, municipalitatea a interzis ca în zonele de picnic să se facă focul. Este vorba despre o lege care a intrat în vigoare anul trecut, dar până acum nimeni nu a fost amendat pentru că administraţiile locale nu apucaseră să amenajeze locuri speciale pentru picnic.
Ca să fie siguri că de 1 Mai nimeni nu încalcă legea, comisarii Gărzii de Mediu Bihor ies în control împreună cu jandarmii în zonele verzi din Oradea.
În municipiul de pe Crişul Repede au fost amenajate doar trei locuri pentru picnic, însă nicăieri nu este permisă aprinderea focului. Potrivit legii, prăjitul alimentelor la foc este permis doar în zonele în care există surse de apă în apropiere.
Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt cuprinse între 200 şi 5000 de lei.