Sărbătoarea Mărțișorului, celebrată în prima zi a lunii martie, marchează sosirea primăverii, simbolizând, astfel, renașterea naturii, revenirea la viață.
Mărțișorul este un calendar simbolic reprezentat de un șnur bicolor, care adună zilele, săptămânile și lunile anului în două anotimpuri, iarnă și vară, făcut cadou la l martie, ziua Dochiei, străvechi început de an agrar. Deși nu se cunoaște cu exactitate de când datează acest obicei, din străbuni se știe că prima zi a primăverii își are originea în credințele și practicile agrare din vechime, potrivit Agerpres.
Generalizat astăzi la sate și orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile. În trecut, mărțișorul se dăruia în prima zi a lunii martie, înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor, fete și băieți deopotrivă.
Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială. Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul era atârnat de crengile pomilor înfloriți sau de un trandafir, ca să aducă noroc, ori era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: "Ia-mi negretele și dă-mi albetele".
Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.
După unele tradiții, firul Mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăvara, la nașterea anului agrar.
Simbolul șnurului realizat din cele două părți răsucite a fost inițial folosit de daci înainte ca romanii să-i cucerească. Pe vremea aceea, șnurul era alcătuit din alte două culori: alb și negru. Culoarea neagră reprezenta lâna neagră dată de Baba Dochia nurorii sale și simboliza întunericul iernii. Partea albă simboliza lumina primăverii. Lâna s-a schimbat, conform legendei, din negru în alb prin sacrificiul fetei. Din această cauză, partea roșie din mărțișor reprezintă sângele și sacrificiul, șnurul schimbându-și culorile din negru cu alb în roșu cu alb.
Șnurul era făcut de femei și era purtat fie la piept, fie legat la mâna copiilor. Însă nu doar copiii purtau mărțișorul, ci și tinerii și adulții. Mai mult, era legat și la coarnele vitelor din gospodărie sau la poarta grajdului, pentru a le proteja. Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui, iar mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui. Mai târziu, alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.
Astfel, întrucât Mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și aromâni, singura diferență fiind aceea că, în timp ce la români mărțișorul se poartă începând cu ziua de 1 martie, la aromâni mărțișorul se punea în ajunul sărbătorii. De la aromâni, obiceiul a fost preluat și de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.