Primele premii ale cineaștilor romani au fost obținute în pragul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1939, la Veneția, era premiat documentarul „Țara Moților”, în regia lui Paul Călinescu.
Trei ani mai târziu, în plin război mondial, cinematografia românească urcă din nou pe podium. „Odessa în flăcări", o melodramă de război româno-italiană, surprinde ocuparea Basarabiei de către ruși. Pelicula are caracter propagandistic și se concentrează pe drama unei cântărețe de operă, care a reușit să fugă din calea războiului. Regia îi aparținea lui Carmine Gallone.
După război, cinematografia românească intră într-un con de umbră. Până în 1957, când Ion Popescu-Gopo, cu a sa „Scurtă istorie" face el însuşi istorie la Festivalul de la Cannes. Ion Popescu-Gopo câștigă primul Palme d'Or românesc și deschide drumul nominalizărilor la Festivalul de la Nisa.
De aici încolo, aproape în fiecare an, cinematografia românească este doar prezentă pe lista scurtă a nominalizărilor la premiul cel mare.
Până în 1965, când ecranizarea excepţională a unei cărţi extraordinare impresionează juriul. „Pădurea Spânzuraților”, în regia lui Liviu Ciulei, câștigă premiul pentru cea mai bună regie. Un an mai târziu, o altă adaptare după Liviu Rebreanu, „Răscoala”, regizată de Mircea Mureșan, primește la Cannes premiul pentru cel mai bun debut.
În 1969 Palme d'Or ajunge din nou la români pentru scurt-metrajul „Cântecele Renaşterii”, regizat de Mircea Mirel Ilieşiu, iar în anii '70 nominalizările se țin lanț: la Cannes, Locarno, Veneția și Berlin. Abia în 1985 România reuşeşte o perfomanță notabilă.
Primul Urs de Argint din istorie, la Berlin, pentru „Pas în doi" în regia lui Dan Piţa.
Premiat la Berlinală pentru „Pas în doi" , Dan Piţa ia la Veneţia, şapte ani mai târziu, Leul de argint pentru „Hotel de lux" - o parabolă a României comuniste, turnată în „Casa Poporului".
Urmează alţi șase ani doar cu nominalizări, până în 1998, când Lucian Pintilie obţine premiul special al juriului la Veneţia cu „Terminus Paradis”.
Debutul noului mileniu aduce cu sine noul val. Cătălin Mitulescu ia în 2004 Palme d'Or pentru scurt-metrajul „Trafic”.
Tot în 2004, un alt scurt-metraj, „Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea" semnat de Cristi Puiu, primește Ursul de Aur la Berlin.
„Moartea domnului Lăzărescu" îi aduce în 2005 lui Cristi Puiu premiul "Un Certain Regard" la Festivalul de la Cannes, dar şi o statuetă Silver Hugo la Festivalul de la Chicago.
Un an mai târziu, Corneliu Porumboiu câştigă la Cannes premiul "Caméra d'or" cu „A fost sau n-a fost".
2007 a fost şi mai bogat în premii: Pelicula California dreamin' a regretatului Cristian Nemescu era recompesată cu „Un Certain Regard". Iar Cristian Mungiu lua „Palme d'or", dar şi premiul pentru cel mai bun film, acordat de European Film Awards, pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, peliculă nominalizată și la Globurile de Aur.
„Polițist, adjectiv" al lui Corneliu Porumboiu şi „Medalia de onoare" în regia lui Călin Peter Netzer primesc în anii care urmează premii la Cannes, Salonic și Torino.
În 2010, Florin Şerban, cu „Eu când vreau să fluier, fluier" aduce României al doilea Urs de Argint din istorie, iar în 2012 România ajunge din nou pe lista scurtă de la Cannes. „După dealuri", al lui Cristian Mungiu, primeşte premiul pentru cel mai bun scenariu, dar şi premiul pentru cea mai bună interpretare feminină.
În 2013, la 38 de ani de la prima nominalizare la aceastea categorie, România primeşte în cele din urmă şi Ursul de Aur, la Berlin. Premiul revine filmului „Poziţia copilului”, din România, de Călin Peter Nezter.
Pelicula „Aferim!" regizată de Radu Jude este cea mai recentă producţie authtonă premiată internațional şi a adus la București cel de-al treilea Urs de Argint din istoria cinematografiei româneşti.
