PASTILA DE LIMBĂ. „Triumful urechismului asupra gramaticii”
Radu Paraschivescu explică:
De pe lista aceasta nu aveau cum să lipsească politicienii. Nici ei nu sunt nişte utilizatori impecabili ai limbii române (onoare excepţiilor, fireşte), deşi unii au absolvit facultăţi unde se dă un examen de limbă la admitere, iar alţii se laudă că au participat la olimpiade de profil pe vremea când erau elevi.
Din această categorie pe care o numim, cu un amestec de tandreţe prefăcută şi ironie autentică, „aleşii noştri”, se distinge o doamnă extrem de activă în viaţa publică şi pe reţelele de socializare, dar mai degrabă neglijentă când vine vorba de toaleta limbii române. Dumneaei îi datorăm mărturisirea următoare: „Sunt un om care îmi place să ajut”.
Din punctul de vedere al exprimării, această construcţie e un triumf al urechismului asupra gramaticii, un pumn în plexul sintaxei, o răzvrătire împotriva regulilor şi normelor. Nu discut despre potenţialul caritabil şi empatic al persoanei în chestiune. Se prea poate să fie un om bun de pus la rană. Însă în ceea ce priveşte raporturile cu limba română lucrurile stau destul de prost. Altfel spus, din enunţul „Sunt un om care îmi place să ajut” doar prima parte („Sunt un om”) e corectă.
Asta înseamnă că enunţul are câteva hibe. Trei, dacă numărăm atent. Prima este înţepenirea lui „care”, un pronume relativ-interogativ despre care lingviştii ne asigură că e suplu şi că poate lua diverse forme, în funcţie de context.
În cazul de faţă, „care” ar fi trebuit să se transforme în „căruia”. Dacă vorbitorul ar fi efectuat această transformare, ar fi avut şansa să evite a doua şi a treia hibă. Adică ar fi spus „îi place” în loc de „îmi place” şi „să ajute” în loc de „să ajut”.
Cu alte cuvinte, enunţul respectiv ar fi trebuit să arate astfel: „Sunt un om căruia îi place să ajute”.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Din acelaşi registru face parte şi profesiunea de credinţă a unui preşedinte de partid mânat de ambiţia victoriei în alegeri: „Sunt un român care-mi iubesc ţara, care sunt mândru de ea”.
E frumos să fii patriot, fără discuţie. Numai că, mai cu seamă pentru un ales al neamului, una dintre componentele patriotismului se cuvine să fie exprimarea într-o limbă română decentă. Nu e cazul aici, unde vorbitorul comite greşeli asemănătoare celor de la primul exemplu. După periajul de rigoare, enunţul corect arată după cum urmează: „Sunt un român care-şi iubeşte ţara, care este mândru de ea.”
Această ieşire de pe traiectoria bunei exprimări poate fi observată în multe fraze în care verbul „a fi” apare la indicativ prezent în propoziţia principală şi e urmat de un „care” pe post de instrument sintactic subordonator. În aceste situaţii, verbele din subordonată nu pot rămâne la persoana întâi, ci trebuie folosite la persoana a treia. Prin urmare, nu vom spune sau scrie niciodată „Suntem oameni care ne place să mergem la teatru”, ci obligatoriu „Suntem oameni cărora le place să meargă la teatru”. (Modificarea apare, bineînţeles, şi în cazul pronumelui: „le” în loc de „ne”).
La fel, e greşit să spunem „Sunt un om care nu m-am plâns niciodată de greutăţi”. Forma corectă a enunţului este „Sunt un om care nu s-a plâns niciodată de greutăţi”. La fel, nu vom spune cu niciun chip „Sunteţi tineri care vreţi să vă afirmaţi”, ci „Sunteţi tineri care vor să se afirme”. La fel, nu vom spune „Eşti un copil care n-ai primit o palmă de când te-ai născut şi până azi”, ci „Eşti un copil care n-a primit o palmă de când s-a născut şi până azi”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
