Pastila de limbă | „Noştri” şi „voştri” se scriu cu un singur „i”. Întotdeauna
Scriitorul Radu Paraschivescu vorbește, și săptămâna aceasta, despre numărul de „i”-uri care se află la pluralul anumitor cuvinte, fie ele substantive, adjective sau pronume (în speţă, pronume posesive). Iar dacă în emisiunea precedentă a vorbit despre „i”-ul sau „i”-urile de la finalul substantivelor, acum face trecerea spre alte părţi de propoziţie.
Radu Paraschivescu explică:
Trebuie spuse câteva vorbe despre o serie de substantive care au trei „i”-uri la nominativul pluralului articulat. Unul dintre ele este „copiii”, pluralul articulat al singularului articulat „copilul”, despre care am spus încă de data trecută că are regim de excepţie. (Exemplu: „Am întrebat unde sunt copiii şi mi s-a spus că au plecat acasă”.) Celelalte substantive cu trei „i”-uri la pluralul articulat denumesc în general meserii, profesii, ocupaţii, înclinaţii sau îndeletniciri: zarzavagiu, cafegiu, barbugiu, papugiu, tinichigiu, chiristigiu, zarzavagiu, calamburgiu, tutungiu, geamgiu, tarabagiu, simigiu, sacagiu etc. La toate aceste substantive forma de plural articulat are trei „i”-uri la final, ca în exemplele:
„Dar unde sunt geamgiii nu se ştie” (un vers dintr-o poezie de Topârceanu).
„Am vorbit cu tinichigiii şi mi-au promis că vor rezolva problema.”
„Zarzavagiii din piaţă cresc preţurile de la o zi la alta.”
„I-am spus să nu se aşeze la masa de joc, fiindcă o să-l cureţe barbugiii.”
„Dintre toţi cafegiii interbelici, armenii au fost cei mai buni.”
Când substantivele din această categorie sunt folosite la forma de plural nearticulat, ele se vor scrie cu două „i”-uri, ca în exemplele:
„Cei trei simigii şi-au deschis prăvălie unul lângă altul.”
„Nimeni nu ştie când şi de unde au venit aceşti tutungii.”
„Păstorel Teodoreanu şi Henri Wald au fost doi calamburgii renumiţi.”
Iar dacă mai aveaţi nevoie de o dovadă referitoare la complicaţiile limbii române, iat-o: genitivul şi dativul plural articulat al substantivelor care denumesc meserii se formează cu două „i”-uri, deşi de auzit se aud tot trei, ca la nominativul pluralului articulat. Asta înseamnă că vom scrie „Atelierele tinichigiilor se aflau la marginea oraşului”, „Butoaiele cu apă ale sacagiilor erau trase de cai” şi „Şiretlicurile barbugiilor erau imposibil de observat”. Afirmaţia este valabilă şi pentru pluralul articulat al substantivului „copilul”: „copiii” la nominativ, respectiv „copiilor” la genitiv şi dativ. În ambele cazuri se aude acelaşi număr de „i”-uri, dar în scris numărul lor diferă.
Trecând acum la alte părţi de propoziţie, adică la adjectiv şi pronume, trebuie insistat asupra faptului că adjectivele posesive şi pronumele posesive la persoana a doua şi a treia plural se scriu, fără excepţie, cu un singur „i” la final. Niciodată altfel. Este vorba, desigur, despre adjectivele posesive „noştri” şi „voştri”, precum şi despre pronumele posesive „ai noştri” şi „ai voştri”. Din păcate, chiar dacă regula e simplă şi clară, există destule abateri regretabile. De aceea, prefer să recurg la exemple referitoare deopotrivă la adjectivul posesiv şi la pronumele posesiv:
„Nu i-a întrebat nimeni pe băieţii noştri dacă vor să meargă la război.” Sau:
„Oaspeţii voştri pleacă abia peste o săptămână.”
Acestea au fost exemple de adjective posesive. Iată acum şi exemple de pronume posesive:
„Pantofii pe care i-am găsit sub pat sunt ai noştri.” Sau:
„Cei mai frumoşi nepoţi din parc sunt ai voştri.”
Merită să zăbovim şi asupra adjectivului „propriu”, cu tot cu formele lui de plural masculin şi feminin. Dacă adjectivul la masculin plural se află înaintea substantivului pe care-l determină, el se va scrie cu trei „i”-uri, ca în exemplul „Propriii lui prieteni au refuzat să-l ajute”. Dacă adjectivul la feminin plural se află înaintea substantivului pe care-l determină, el se va scrie cu doua „i”-uri, ca în exemplul „Duşmanul a fost învins cu propriile lui arme”. În fine, dacă adjectivul la plural se află după substantivul pe care-l determină, el se va scrie la fel - respectiv cu două „i”-uri - la masculin şi la feminin, ca în exemplele „Cosma a trăit din banii lui proprii, fără să se împrumute vreodată”, respectiv „George se laudă cu maşinile proprii, dar şi cu ale prietenilor”.
Bine-bine, o să mă întrebaţi, şi verbul? Despre „i”-urile de la finalul formelor verbale ne vom ocupa săptămâna viitoare.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
