PASTILA DE LIMBĂ. Italienismele din limba română
Radu Paraschivescu dedică rubrica de astăzi unor expresii, formulări şi enunţuri intrate în limba română pe filieră italiană. Ele sunt mult mai puţine decât importurile din franceză, spre a nu mai vorbi de cele din engleză! Cu toate acestea, au rostul şi hazul lor.
Una dintre expresiile folosite destul de des este „dolce far niente”, care se poate traduce prin „dulce trândăvie”. Dat fiind că „far niente” înseamnă „a nu face nimic” sau „a sta de pomană”, „dolce far niente” vorbeşte despre atitudinea contemplativă, chiar lenevoasă, a celui pe care nu-l apasă nicio grijă şi nicio grabă.
Dacă ar fi să găsim echivalente sau măcar termeni apropiaţi de „dolce far niente” în limba română, pesemne că unul dintre ei ar fi cel de „pierde-vară”, cu sensul de „om care-şi iroseşte timpul fără folos, stă degeaba şi nu e bun de nimic”. Există, fireşte, unele diferenţe de nuanţă între cele două formulări. „Dolce far niente” poate să fie o săgeată ironică la adresa oamenilor comozi, dar poate la fel de bine, în funcţie de context, să trimită cu gândul şi la ceva plăcut. În această ultimă situaţie, cel care se complace într-o asemenea stare provoacă uneori chiar şi admiraţia celor care vorbesc despre el. De ce? Fiindcă el reuşeşte să se desprindă de vânzoleala zilnică, de tumultul cotidian şi să se dedice fără rezerve visatului cu ochii deschişi sau meditaţiei. „Dolce far niente” (există şi un film cu acest titlu, regizat de Nae Caranfil) sugerează linişte interioară, pace, împăcare cu lumea, seninătate şi o tihnă neperturbată de nimic.
Exemplu: „După două săptămâni de dolce far niente, Tudor s-a întors la serviciu.” Sau: „Nu poţi să trăieşti toată viaţa în dolce far niente, trebuie să-ţi găseşti ceva de lucru.”
În schimb, „pierde-vară”, la fel ca „tăietorul de frunze la câini”, are un sens strict negativ. Dacă trăitorul în „dolce far niente” poate fi un romantic dedicat contemplaţiei şi trăirilor onirice, un „pierde-vară” nu e nimic altceva decât un parazit, un ins care face umbră pământului, un leneş irecuperabil. Rog să se observe şi sonoritatea diferită a formulelor. „Dolce far niente” sună muzical şi are o anumită nobleţe, pe când „pierde-vară” e o caracterizare directă, aspră, fără menajamente.
O altă formulă dragă italienilor şi care a prinde tot mai bine şi la noi este „la dolce vita”, pe care mulţi tind s-o considere sinonimă cu „dolce far niente”, deşi între cele două există anumite deosebiri. „La dolce vita”, care literal înseamnă „viaţa dulce”, vorbeşte despre o viaţă trăită din plin, o viaţă de plăceri (dacă se poate, şi de lux), de răsfăţ, cu toate simţurile în alertă. Expresia a intrat în conştiinţa publică odată cu filmul din 1960 cu acelaşi titlu al lui Federico Fellini, în care un cronicar monden pe nume Marcello Rubini (jucat de Marcello Mastroianni) scrie despre „viaţa dulce” a aristocraţiei decadente din Italia, a unor actori de mâna a doua, a unor playboy tomnatici şi a altor şi altor personaje.
Ca amănunt, tot în „La dolce vita” lui Federico Fellini apare un fotograf care colaborează cu Marcello Rubini şi al cărui nume, Paparazzo, s-a transformat cu timpul din substantiv propriu în substantiv comun, ajungând să fie folosit acum cu forma „paparazzi”, care-i denumeşte pe ziariştii şi pe reporterii din presa senzaţionalistă şi de cancan. Şi dacă tot am ajuns la acest cuvânt, e bine să le atragem atenţia celor care-l folosesc că respectivul cuvânt are şi singular, şi plural. Prin urmare, vom spune „Un paparazzo l-a urmărit pe celebrul actor până la intrarea în casă” (sau „Faimosul paparazzo”, ca să cităm titlul unui film în care a jucat Marcel Iureş), respectiv „Procesul celor trei paparazzi acuzaţi de şantaj a început în martie”. Un enunţ de genul „Acest paparazzi este un om fără caracter” e greşit pentru simplul motiv că are în el un dezacord.
În fine, să aducem în discuţie şi expresia „a giorno”, al cărei sens este „ca ziua” şi care se referă de obicei la bogăţia cu care este luminată o cameră, o arenă, o sală de spectacole etc. „Luminat a giorno” înseamnă „luminat ca ziua”, „având o lumină ca ziua în amiaza mare” sau „luminat de un mare număr de becuri”. Mi-a fost dat să asist şi la confuzia amuzantă a cuiva care a folosit expresia „a giorno” cu înţelesul de „zilnic”, pornind de la premisa că „giorno” înseamnă „zi” în italiană. Ei bine, nu, „a giorno” nu înseamnă şi nu va însemna niciodată „zilnic”. Singurul lui sens este „ca ziua” şi se leagă de intensitatea luminii.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
