Am tot vorbit despre confuziile de termeni şi despre încurcăturile pe care le poate provoca refuzul de-a consulta dicţionarul. Printre perechile de cuvinte pe care le-am pus în discuţie s-au numărat, dacă vă amintiţi, „forţat-fortuit", „rezervare-rezervaţie", „special-specios", „barbarie-barbarism", „considerare-consideraţie", „oficial-oficios" şi „idioţenie-idiotism".
Astăzi vă propun să ne ocupăm de un alt tip de confuzie. E vorba despre cea care vizează diverse perechi de cuvinte la care diferă doar ultima literă. În rest, cuvintele respective arată la fel şi pesemne că aceasta este una dintre cauzele confuziei. Aceasta şi, cum am spus adineauri, evitarea dicţionarului. Din orgoliu, din comoditate, din indiferenţă sau cine ştie din ce alte motive.
Există o serie de cuvinte (adjective, dar şi substantive) care au un sens dacă se termină cu litera „r" şi un altul dacă se termină cu litera „l".
Despre unul dintre aceste cupluri paronimice am amintit deja: este vorba despre cel alcătuit din cuvintele „original" şi „originar".
Primul dintre aceste cuvinte, „original", înseamnă „care a fost produs pentru prima dată într-o anumită formă", dar şi „nou, inedit, autentic", ba chiar şi „ieşit din comun, neobişnuit, curios". În schimb, „originar" se referă la origine şi înseamnă „care este de loc din..." sau „care îşi are obârşia în...", dar mai poate însemna şi „iniţial, primitiv sau primordial". Vom spune, prin urmare, „Am citit piesele lui Corneille în original" şi „Laurenţiu e originar din Adjud". Şi vom avea grijă să nu spunem sub nicio formă „Mi-a plăcut interpretarea asta, a fost originară" sau „Mihaela e originală din Maglavit".
Iată în continuare alte cupluri paronimice în care trecerea de la un „r" final la un „l" final comportă o schimbare de sens. Să luăm, de pildă, perechea „familiar-familial".
„Familiar" înseamnă „simplu, obişnuit, neprotocolar, fără pretenţii", dar şi „bine cunoscut" sau chiar „ireverenţios". Asta în timp ce sensul lui „familial" este „referitor la familie", „care ţine de familie" sau „destinat familiei". Aşa stând lucrurile, vom spune „Bărbatul mi s-a adresat pe un ton familiar" şi „A trebuit să lipsesc două zile de la serviciu din motive familiale". Şi nu vom face greşeala să spunem „Atmosfera din acest local e foarte familială" sau „Chestiunile familiare nu-i privesc pe şefii mei".
În ceea ce priveşte dubletul „literar-literal", şi aici lucrurile ar trebui să fie simple. Iar dacă nu sunt, să le lămurim. „Literar" înseamnă „care aparţine literaturii, care se referă la literatură, care corespunde cerinţelor literaturii". În schimb, „literal" are sensul de „textual, cuvânt cu cuvânt, reprodus întocmai ca în original sau ad-litteram". Iată şi două exemple: „Viaţa literară din România are parte de suficiente scandaluri" şi „Traducerile literale sunt proaste fiindcă neglijează fondul şi transpun cuvânt cu cuvânt textul dintr-o altă limbă".
Perechea „glaciar-glacial" pune acelaşi tip de problemă şi poate duce la acelaşi tip de confuzie. „Glaciar" denumeşte fie o „perioadă, epocă sau eră din cuaternar", fie „un fenomen provocat de acţiunea, respectiv de topirea gheţarilor". Pe de altă parte, „glacial" este un adjectiv care se referă la un anumit tip de coportament sau de atitudine, iar sensul lui este de „rece, distant, lipsit de bunăvoinţă, de căldură sau de empatie". În aceste condiţii, vom spune „Acest lac glaciar e vizitat de zeci de mii de oameni în fiecare an" şi „Mi-a aruncat o privire glacială şi mi-a tăiat cheful de vorbă".
Există, desigur, şi alte perechi paronimice. De exemplu, „anuar-anual", cu enunţurile „Anuarul baschetului românesc e plin de informaţii interesante" şi „Mersul trenurilor se modifică anual". Sau „numerar-numeral", cu enunţurile „Plata se poate face prin carte de credit sau în numerar" şi „Astăzi elevii au învăţat despre numeralul cardinal şi numeralul ordinal". Apropo, iată o nouă pereche: „ordinar-ordinal", cu enunţurile „Individul ăla e un mincinos ordinar" şi „Al şaselea este un numeral ordinal".
Bineînţeles, perechile de cuvinte terminate în „r" şi „l" nu se termină aici. Există „orar" şi „oral", „mortar" şi „mortal", „stor" şi „stol".