PASTILA DE LIMBĂ. Gradele de comparație și greșelile frecvente: de la „mai superioară” la „cea mai optimă”
Adjectivul are trei grade de comparaţie: pozitiv, comparativ şi superlativ. Gradul pozitiv exprimă o însuşire, o trăsătură sau o calitate simplă, fără să recurgă la comparaţii: apă adâncă, frig pătrunzător, vreme frumoasă, toamnă lungă, viaţă împlinită, trandafir galben etc.
Gradul comparativ exprimă o însuşire a unui obiect, a unui fenomen sau a unei fiinţe prin comparaţie cu un alt obiect, un alt fenomen sau o altă fiinţă, sau prin raportare la acelaşi obiect, la acelaşi fenomen sau la aceeaşi fiinţă, dar într-un alt moment.
El este de trei tipuri: comparativul de superioritate („Dinulescu este un tehnician mai priceput decât Panait”), comparativul de egalitate („mandarinele sunt la fel de scumpe ca portocalele”) şi comparativul de inferioritate („biatlonul e mai puţin răspândit decât fotbalul”).
În fine, gradul superlativ e de două feluri: relativ şi absolut. Superlativul relativ exprimă o calitate, o trăsătură sau o însuşire aflată la cel mai înalt sau la cel mai scăzut nivel, prin comparaţie cu o altă calitate, trăsătură sau însuşire. El este fie superlativ relativ de superioritate („Carl Lewis a fost la un moment dat cel mai bun sprinter al lumii”), fie superlativ relativ de inferioritate („Dintre toţi elevii pe care i-am avut, el a fost cel mai puţin înzestrat”).
Superlativul absolut exprimă tot o calitate, o trăsătură sau o însuşire aflată la cel mai înalt sau la cel mai scăzut nivel, însă fără să recurgă la comparaţii. Principala marcă a superlativului absolut este cuvântul „foarte” („Daniel este un chirurg foarte bun”), dar există şi alte formule însoţitoare, care se află deasupra lui „foarte” - în partea de sus a absolutului, dacă-mi este permisă această licenţă: grozav de, extrem de, din cale-afară de, nespus de, extraordinar de, nemaipomenit de etc. Tot un superlativ absolut obţinem şi dacă repetăm cu bună ştiinţă un adjectiv („Mi-a făcut o cafea bună-bună” în loc de „Mi-a făcut o cafea foarte bună”). Tot un superlativ absolut obţinem şi prin lungirea unei vocale din interiorul unui adjectiv („S-a apucat să-mi spună o poveste luuuungă şi n-am reuşit să-l întrerup"). Acelaşi lucru îl obţinem şi dacă adjectivul e însoţit de un substantiv, asigurând împreună cu acesta sensul de superlativ absolut („Am văzut că Diana era supărată foc” sau „Când a ieşit din cârciumă, Ionuţ era beat turtă”).
Lumea în care ne învârtim trăieşte în febra superlativelor, mai cu seamă a superlativelor relative. Nu trece o zi fără un clasament sau o ierarhie. Ne interesează mereu cine e cel mai cel sau cea mai cea. Reclamele vorbesc întruna despre cel mai nou şampon, cel mai bun detergent, cel mai durabil deodorant şi cea mai gustoasă brânză de vaci.
E bine să ştim totuşi că nu toate adjectivele pot avea grade de comparaţie - prin urmare, nici superlativ relativ. Există două categorii de adjective în această situaţie. Din prima categorie fac parte adjectivele care exprimă calităţi, însuşiri sau trăsături care pur şi simplu nu pot avea comparaţie sau care sunt ele însele superlative: „gigantic”, „uriaş”, „principal”, „enorm”, „fenomenal”, „colosal”, „complet”, „unic”, „veşnic”, „excepţional”, „formidabil”, „senzaţional”, „fabulos”, „superb” etc. Asta înseamnă că suntem liberi să spunem „Acest roman este formidabil”, dar că e incorect să spunem „Acest roman este cel mai formidabil din câte am citit”.
A doua categorie cuprinde adjective sau perechi de adjective care în limba latină reprezintă chiar forme de comparativ sau de superlativ: exterior-interior, minim-maxim, anterior-posterior, minor-major, superior-inferior, suprem, optim etc. În aceste condiţii, enunţul „Nadia Comăneci a luat de şapte ori nota maximă la Jocurile Olimpice de la Montreal” este corect nu doar ca acurateţe a informaţiei, ci şi din punct de vedere gramatical. În schimb, enunţurile „Ne aflăm în situaţia cea mai optimă” sau „Atitudinea lui e mai superioară în ultima vreme” sunt greşite. Şi trebuie evitate.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
