PASTILA DE LIMBĂ. Cuvinte vechi și rare
Fataliştii care văd pericole până şi în căderea unei frunze toamna sunt în alertă şi în ceea ce priveşte limba română. Impresia lor este că româna riscă să devină o colonie a limbii engleze, sau măcar un derivat al ei, şi să-şi piardă în acest fel identitatea.
Lucrurile nu sunt totuşi chiar atât de grave. Influenţa limbii engleze asupra românei nu poate fi pusă la îndoială, dar asta nu înseamnă că trebuie să dramatizăm şi să agităm flamura neagră a catastrofismului. În primul rând, fiindcă există o serie de cuvinte englezeşti care au pătruns în limba noastră absolut firesc şi ca urmare a unei nevoi precise: marketing, computer etc. În al doilea rând, fiindcă intrarea acestor cuvinte în vocabular nu a însemnat niciodată evacuarea altora. În orice limbă normală noul şi vechiul coexistă, se completează şi uneori se explică reciproc.
Pentru cei cărora le e dor de parfumurile ceva mai vechi ale limbii, dar şi pentru cei care încă n-au aflat de existenţa acestor parfumuri, vă propun să ne oprim puţin asupra câtorva cuvinte folosite astăzi ceva mai rar şi de un număr relativ redus de oameni. Sigur, există cazuri când folosirea acestor cuvinte e nepotrivită, sună forţat sau fără legătură cu restul discursului, după cum există situaţii când folosirea lor e indicată, dacă nu chiar inspirată.
Unul dintre aceste cuvinte este „bárem”, cu accent pe prima silabă. Dar aici se naşte o întrebare: cum se accentuează corect, „bárem” sau „barém”? Răspunsul este: în ambele feluri. Avem de-a face în acest caz cu un cuvânt care îşi schimbă sensul în funcţie de felul în care îl accentuăm. Dacă punem accentul pe a doua silabă, „barém”, ne referim la un „Minimum de rezultate care trebuie obţinute pentru a trece dintr-o etapă a unui concurs în următoarea sau pentru a promova un examen”. Exemplu: „Ionuţ a acumulat un punctaj sub barém şi a fost eliminat din competiţie.” Dacă punem accentul pe prima silabă, „bárem”, obţinem un sinonim al adverbului „măcar”. Astfel, enunţul „Aş fi vrut să aud măcar o vorbă bună din partea socrilor” se poate rosti şi sub forma „Aş fi vrut să aud bárem o vorbă bună din partea socrilor”. Ca amănunt, adverbul „bárem” are şi un sinonim provenit din categoria regionalismelor; este vorba de „bátăr”, cu varianta „bátâr”, a cărui filieră etimologică este „bátor” din maghiară, tot cu sensul de „măcar”.
Un alt cuvânt rareori folosit - dar ce zic eu „rareori folosit”? Aproape dispărut din limbă - este adverbul „încaltea”, care e chiar mai vechi decât „bárem”, deşi înseamnă acelaşi lucru. La fel ca „batăr”, şi „încaltea” este tot un regionalism, iar dicţionarul oferă ca sinonime adverbele „măcar”, „barem” sau „cel puţin”. Astfel, enunţul „Trebuia să vorbeşti pe şleau, măcar ştiam o treabă” poate fi rostit sau scris şi sub forma „Trebuia să vorbeşti pe şleau, încaltea ştiam o treabă” sau sub forma „Trebuia să vorbeşti pe şleau, barem ştiam o treabă”. Mai trebuie spus că şi acest regionalism are două variante consemnate în dicţionare: „încalte” şi „încailea”. Ele sunt însă folosite chiar mai rar decât „încaltea” - la rândul lui, un cuvânt pe care a cam început să se adune praful. În treacăt şi în glumă fie spus, nu există nicio legătură pe lume între „încaltea” şi verbul „a încălţa” sau „a se încălţa”. Avem aici o simplă asemănare, nimic altceva.
Un cuvânt rar, interesant şi folosit uneori anapoda este adverbul „anţărţ”. Există vorbitori care au ajuns la concluzia că „anţărţ” ar fi sinonim cu „odinioară”, ceea ce e o presupunere incorectă. E posibil ca aceşti oameni să se fi gândit la relativele similitudini fonetice dintre românescul „anţărţ” şi franţuzescul „antan”, care înseamnă într-adevăr „de odinioară” („Mais ou sont les neiges d'antan?” - „Dar unde sunt zăpezile de odinioară sau de altădată?”, după cum se întreba François Villon în „La balade des dames du temps jadis”). În realitate, nu există legături între „anţărţ” şi „antan”. Cu toată sonoritatea lui germană, „anţărţ” are o etimologie latină şi provine din „anno tertio”, iar sensul adevărat al lui „anţărţ” este de „acum doi ani”. Asta înseamnă „anţărţ”: acum doi ani. Nu altădată, nu odinioară, nu de mult.
Am vorbit doar despre câteva dintre cuvintele pe care le folosim rar şi - uneori - incorect. Vă propun să ne ocupăm de alte câteva în ediţia viitoare.
Urmăriți emisiunea „Pastila de limbă” în fiecare duminică de la 19:50. Arhiva emisiunii o găsiți aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
