Pastila de limbă. Cum ne descurcăm cu „i”-ul sau „i”-urile de la final

Cum stau lucrurile cu „i”-urile de la finalul unor cuvinte din limba română, fie ele substantive, adjective sau verbe? A venit momentul pentru câteva noţiuni de fixare, mai ales că situaţia reclamă logică şi atenţie.

Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni

Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”

Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele

Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor

USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi

Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital

Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană

Radu Paraschivescu explică:

În cazurile cele mai simple, litera „i” de la sfârşitul anumitor substantive este marca pluralului, dacă substantivele în chestiune sunt de genul masculin şi feminin. Exemplu: „un copac-doi copaci”, „un polip-doi polipi”, „un stâlp-doi stâlpi”, „un judecător-doi judecători” (genul masculin), respectiv „o fabrică-două fabrici”, „o vulpe-două vulpi”, „o bere-două beri”, „o figură-două figuri” (genul feminin). Sigur, „i”-ul final apare şi la pluralul anumitor substantive de genul neutru, însă nu singur, ci în cadrul unei terminaţii de plural mai consistente: „un ceas-două ceasuri”, „un loc-două locuri”, „un sărut-două săruturi”, „un ţărm-două ţărmuri”.

După cum aţi văzut, la substantivele masculine de mai devreme (copac, polip, stâlp) pluralul se face prin lipirea lui „i” la forma de singular. Există însă şi situaţii în care „i”-ul de plural înlocuieşte o altă literă, ca în exemplul „un cal-doi cai”. După cum există cuvinte care se termină în „i” atât la singular, cât şi la plural, şi care au aceeaşi formă: „un arici-doi arici”. După cum există şi substantive care se termină la singular cu „te” şi la plural cu „ţi”: „un părinte-doi părinţi”, „un dinte-doi dinţi”.

Trebuie remarcat şi cazul aparte al substantivului „copil”, a cărui formă de plural nearticulat este „copii”, cu un dublu „i”. Explicaţia acestui dublu „i” are legătură şi cu numărul de silabe al substantivului. Forma de plural a substantivului are în general minimum acelaşi număr de silabe ca forma de singular, cu toate că perechea „dinte- (două silabe)-dinţi” (o silabă) se pune de-a curmezişul acestei reguli. Iată de ce pluralul lui „copil” este „copii”, cu un dublu „i”. Bineînţeles, avem de-a face şi în acest caz tot cu o excepţie, câtă vreme în aceeaşi limbă română avem perechile „un bacil-doi bacili”, „un dactil-doi dactili” sau „un baril-doi barili”. Pe aceeaşi schemă de compunere a pluralului, ar fi trebuit să avem perechea „un copil-doi copili”. Cum spuneam, fiind vorba de o excepţie, forma de plural „copili” nu există. Există, în schimb, forma de plural „copile”, pluralul lui „copilă”. Ce dovadă mai bună că trebuie să fim la fel de atenţi la regulile limbii române şi la excepţiile ei?

Una dintre problemele delicate ale pluralului în „i” ţine de diferenţa dintre pluralul nearticulat şi pluralul articulat al substantivelor care se termină la singular cu „tru”, „stru”, „gru” sau „bru”. Aici multă lume încurcă borcanele şi scrie cu un „i” în loc de doi sau invers. E bine să lămurim lucrurile. Prin urmare, un substantiv de genul masculin la pluralul nearticulat se scrie cu un singur „i”. Exemple:

„La un moment dat a venit vorba despre arbitri”.

„Ghidul ne-a vorbit despre frumuseţea acestor pilaştri”.

„Michael Jordan şi Magic Johnson au fost doi negri fenomenali.”

„Se pune problema primirii de noi membri în partid.”

Aceleaşi substantive de genul masculin se scriu cu un dublu „i” la pluralul articulat, după cum urmează:

„Arbitrii români nu se numără printre cei mai buni din lume.”

„Pilaştrii acestui templu au fost refăcuţi de o echipă de specialişti.”

„Negrii din atletism câştigă majoritatea probelor de sprint.”

„Membrii delegaţiei poloneze s-au comportat impecabil.”

Daţi-mi voie acum să atrag atenţia asupra unui schimb de locuri pe care-l fac anumite substantive în frază şi care are drept consecinţă transformarea acelor substantive din nearticulate în articulate şi invers. În aceste cazuri, substantivele sunt însoţite de adjective plasate fie înaintea, fie în urma lor, cu urmările de rigoare. Exemple: „Negrii bătrâni îşi aduceau aminte cu emoţie de acest cântec” (substantiv + adjectiv), dar „Bătrânii negri îşi aduceau aminte cu emoţie de acest cântec” (adjectiv + substantiv). La fel, „Membrii tineri stăteau la bar până noaptea târziu” (substantiv + adjectiv), dar „Tinerii membri stăteau la bar până noaptea târziu” (adjectiv + substantiv). La fel, „Pilaştrii vechi îşi aruncau umbrele subţiri pe pământ” (substantiv + adjectiv), dar „Vechii pilaştri îşi aruncau umbrele subţiri pe pământ” (adjectiv + substantiv).

Vom vorbi despre „i”-ul şi „i”-urile de la sfârşitul cuvintelor şi săptămâna viitoare, la Pastila de limbă.