PASTILA DE LIMBĂ. Cu cratimă, fără cratimă

Ne ocupăm astăzi la „Pastila de limbă” de dubletele omofone în care o componentă a dubletului se scrie cu cratimă, iar cealaltă componentă fără cratimă, anunță Radu Paraschivescu. 

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Experiment Digi24 în satele României: Dacă ar candida Brad Pitt?

Discuţia a pornit de la cuvintele „întruna” scris fără cratimă (cu sensul de „permanent”, „neîntrerupt”, „neîncetat” - de exemplu, „Laura vorbeşte întruna”) şi „într-una” scris cu cratimă şi provenit din „în” plus „una”, legate între ele prin consoanele eufonice „tr” - de exemplu, „Într-una dintre aceste poveşti apare o prinţesă surdo-mută”.

În ceea ce priveşte celelalte dublete omofone, trebuie remarcat că ele sunt compuse cu precădere din emisii monosilabice, adică emisii formate dintr-o singură silabă. Am spus cu bună ştiinţă „emisii” şi nu „cuvinte” fiindcă, aşa cum vom vedea în continuare, uneori avem de-a face cu un cuvânt, iar alteori cu două cuvinte, dintre care unul e scurtat prin folosirea cratimei, astfel încât se ajunge la situaţia ciudată (şi greu de explicat unui străin care învaţă româneşte) în care o silabă conţine două cuvinte.

Şi ca să ne lămurim, vă propun să trecem la câteva exemple de dublete omofone monosilabice.

Unul dintre ele este cel compus din „cei” fără cratimă, care este un adjectiv pronominal demonstrativ, şi „ce-i” cu cratimă, care îl înlocuieşte pe „ce este” sau „ce îi”. Iată şi două enunţuri în care avem cele două forme pronunţate identic, dar scrise diferit: „Romanul meu preferat este «Cei trei muschetari», respectiv: „L-am întrebat ce-i cu el, dar n-a vrut să-mi răspundă”.

În aceeaşi situaţie se află dubletul omofon monosilabic „cea” fără cratimă şi „ce-a” cu cratimă. În prima situaţie, avem enunţuri de tipul „Mioara este fata cea mai amabilă pe care o cunosc”, pe când în cea de-a doua situaţie avem enunţuri din categoria „L-am întrebat ce-a vrut să spună”, care se poate exprima şi sub forma „L-am întrebat ce a vrut să spună”. În acest ultim caz, se trece de la o silabă („ce-a” cu cratimă) la două silabe („ce a”).

Un dublet omofon care se conformează aceleiaşi scheme de construire le are în componenţă pe „cel” fără cratimă şi pe „ce-l” cu cratimă.  Enunţurile din prima situaţie sunt cele de tipul „Mihai e cel pe care-l cauţi”, „George e cel mai studios tânăr din generaţia lui” sau „Trenul are cel puţin o oră întârziere”. Enunţurile din a doua situaţie sunt cele de tipul „Habar n-am de ce-l întreabă toţi de sănătate” sau „Tudor nu ştie exact ce-l doare”, care se pot exprima şi sub forma „Habar n-am de ce îl întreabă toţi de sănătate”, respectiv „Tudor nu ştie exact ce îl doare”. Şi în aceste ultime cazuri se trece de la o silabă(„ce-l” cu cratimă) la două silabe („ce îl”).

Pe lista dubletelor omofone monosilabice figurează şi „ceai” fără cratimă alături de „ce-ai” cu cratimă. Enunţurile din prima situaţie sunt cele de tipul „Mirela a băut un ceai fierbinte fiindcă îi intrase frigul în oase” sau „Sunt aproape doi ani de când Petru a dat ultimul ceai la el acasă”. Printre enunţurile din a doua categorie se numără versurile lui Topârceanu „Şi-l întreabă fără noimă: / Ce-ai cu noi, mă? / Pentru ce să dăm cu var?”, dar şi o întrebare de genul „Ce-ai făcut la examenul de literatură comparată?” Enunţurile din a doua categorie se pot exprima şi sub forma „Ce ai cu noi, mă?”, respectiv „Ce ai făcut la examenul de literatură comparată?”. Evident, şi în aceste ultime cazuri se trece de la o silabă („ce-ai” cu cratimă) la două silabe („ce ai”).

Şi silaba „vom” se poate scrie în două feluri: fără cratimă, ca particulă de viitor la persoana întâi plural („Vom face tot ce depinde de noi pentru un rezultat bun”), sau cu cratimă: „V-om fi produs noi o impresie proastă, dar să ştiţi că vă înşelaţi”, care se poate rescrie sub forma „Poate că v-am produs o impresie proastă, dar să ştiţi că vă înşelaţi”.

Există însă şi dublete omofone unde trecerea de la monosilabic la bisilabic nu este posibilă.  Adică unde nu se poate trece de la forma scurtă „ce-l” (cu cratimă) la forma lungă („ce îl”). Iată câteva exemple de asemenea dublete: „Averea sa (fără cratimă) era nemăsurată” versus „S-a (cu cratimă) grăbit ca fata mare la măritat”. Alt dublet: „Nu mai ştiu dacă filmul era cu De Niro sau (fără cratimă) cu Pacino” versus „Au chiulit de la oră şi s-au (cu cratimă) dus în parc”. Sau: „Primăvara a venit iar” (fără cratimă) versus „I-ar (cu cratimă) plăcea să mai vadă o dată Parisul”.