PASTILA DE LIMBĂ. Clișee și ticuri verbale
Despre ticurile verbale şi despre clişee vorbește Radu Paraschivescu:
„Cel mai simplu lucru care poate fi remarcat cu privire la ticurile verbale ţine de totala lor lipsă de conţinut. Lung sau scurt, alambicat sau simplu, un enunţ trebuie să transmită ceva, să comunice un mesaj, să aibă o semnificaţie. Ticul verbal e o subspecie a formei fără fond, a cojii fără miez, a ambalajului fără marfă. Ba aş spune că e chiar mai rău decât atât, fiindcă un ambalaj care nu îmbracă nimic are cel puţin o valoare estetică, fie ea şi redusă, pe când un tic verbal nu are absolut nicio virtute şi niciun merit. El e mai diluat şi mai străveziu decât umbra unei umbre. Şi încă un amănunt. Spre deosebire de clişeu, care poate să apară şi în scris, ticul verbal e, după cum îi arată şi numele, propriu exprimării prin viu grai.
Înainte de-a exemplifica prin ticuri verbale desprinse din vorbirea de zi cu zi, daţi-mi voie să vă aduc aminte de câteva ticuri celebre din teatrul lui Caragiale. Mai precis, din piesa O scrisoare pierdută. De exemplu, ticul verbal cel mai răspândit al venerabilului Zaharia Trahanache este „ai puţintică răbdare": „Adică, ai puţintică răbdare, balotaj la noi?" sau „Ai puţintică răbdare, stimabile. Nu dau voie nimănui să-şi permită, mă-nţelegi, să bănuiască măcar câtuşi de puţin pe Fănică".
În enunţul precedent şi-a făcut apariţia un alt tic verbal: „mă-nţelegi". El face parte şi din repertoriul lui Zaharia Trahanache („Pentru mine, stimabile, mă-nţelegi, să vie cineva să-mi bănuiască nevasta..."), dar şi din al lui Agamiţă Dandanache („si eu, mă-nţeledzi, tocmai acuma să rămâi pe dinafară" sau „Găseste-mi, mă-nţeledzi, un coledzi, ori dau scrisoarea la "Răsboiul""). La rândul lui, poliţaiul Ghiţă Pristanda are un tic verbal format dintr-un singur cuvânt: „curat" („Curat constituţional" „curat instrument", „curat caraghioz" şi chiar „curat murdar").
Încărcătura unui tic verbal este egală cu zero, iar acest fapt se poate demonstra extrăgând ticul din enunţ şi citind apoi enunţul în noua variantă. Vom constata că mesajul şi informaţia sunt aceleaşi. Observaţia nu e valabilă doar pentru ticurile verbale pe care le creează scriitorii pe post de strategii literare, ci şi pentru cele pe care le auzim în jurul nostru pe stradă, la piaţă sau în metrou. Din puzderia de ticuri verbale ale ultimilor ani, vă propun să ne oprim la două dintre cele mai răspândite.
Primul dintre ele este „şi-aşa". Nu se ştie exact cum a apărut această formulă prin care vorbitorul rosteşte ceva fără să spună nimic. Cert este însă că „şi-aşa" a devenit o cârjă orală în care simt nevoia să se sprijine din ce în ce mai mulţi semeni, tineri şi vârstnici, femei şi bărbaţi. Iată două exemple: Variantă incorectă: „M-am dus la policlinică să-mi fac analizele şi-aşa". Variantă corectă: „M-am dus la policlinică să-mi fac analizele". Variantă incorectă: „Au venit părinţii pe la noi şi-aşa". Variantă corectă: „Au venit părinţii pe la noi".
Al doilea clişeu verbal, pe care-l auzim îndeosebi în gura adolescenţilor şi-a tinerilor, este „gen". În acest caz, e uşor să mergi la sursă: „gen" este echivalentul aproximativ al lui „like" din engleza americană. La fel ca în cazul lui „şi-aşa", nici „gen" nu îmbogăţeşte în vreun fel mesajul, rămânând un moft care s-a propagat cu o viteză uluitoare în ultimii şase-şapte ani. Iată şi aici două exemple: Variantă incorectă: „Mergem şi noi la un film gen?" Variantă corectă: „Mergem şi noi la un film?" Variantă incorectă: „S-au hotărât să-şi ia un concediu mai lung gen". Variantă corectă: „S-au hotărât să-şi ia un concediu mai lung". ”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
