Pastila de limbă. Ce sunt antonimele
Radu Paraschivescu a definit, săptămâna trecută, sinonimele şi a vorbit despre felul în care se realizează relaţia de sinonimie. Astăzi a venit rândul antonimelor.
Radu Paraschivescu:
Dacă la sinonime era vorba despre cuvinte sau expresii cu forme diferite şi sensuri asemănătoare sau chiar identice, în cazul antonimelor avem de-a face cu expresii sau cuvinte care, în raport cu alte expresii sau cuvinte, au un sens contrar sau opus. Mai simplu spus, antonimul lui „prieten” este „duşman”, antonimul lui „frumos” este „urât”, antonimul lui „tânără” este „bătrână”, antonimul lui „alb” este „negru”, iar antonimul lui „harnic” este „leneş”.
La fel ca sinonimele, şi antonimele trebuie să aparţină aceleiaşi părţi de vorbire pentru realizarea unei relaţii corecte. Putem avea antonimie de tip substantiv-substantiv, adjectiv-adjectiv, verb-verb sau adverb-adverb. În schimb, e imposibil să avem perechi de antonime formate dintr-un verb şi un adjectiv, dintr-un substantiv şi un adverb, dintr-un adjectiv şi un substantiv etc. Iată şi câteva exemple de antonime pentru fiecare categorie: „bucurie-tristeţe” (substantiv-substantiv), „bun-rău” sau „sătul-flămând” (adjectiv-adjectiv), „a da-a lua” sau „a şopti-a striga” (verb-verb) şi „sus-jos” (adverb-adverb).
Un alt aspect care merită reţinut este că raportul de antonimie se poate stabili şi între un cuvânt şi o expresie sau o locuţiune, nu neapărat între două cuvinte luate individual. Dacă ţineţi minte, principiul este valabil şi pentru stabilirea raporturilor de sinonimie. Cu alte cuvinte, în locul perechii antonimice „a opri-a porni” putem avea perechea antonimică „a opri-a da drumul”. Bineînţeles, putem vorbi şi de perechi antonimice formate din două locuţiuni, ca în cazul perechii „a da drumul-a pune capăt”.
În realizarea raporturilor de antonimie pot să intervină şi prefixele, despre care am vorbit într-una dintre pastilele trecute. Dacă ţineţi minte, defineam prefixele ca pe acele afixe sau elemente de compunere care „se plasează înaintea rădăcinii sau temei unui cuvânt pentru a se obţine forme derivate”. Şi aminteam atunci de prefixele „ante”, „anti”, „arhi” sau „cvasi”. Dar ele nu sunt singurele, fireşte. Avem în limba română o serie de prefixe antonimice, negative sau privative care ne ajută să formăm perechi de antonime, cum ar fi prefixele „in”, „ne” sau „dez”.
Astfel, dacă îi adăugăm prefixul „in” adjectivului „egal”, obţinem antonimul lui „egal”, şi anume „inegal”. Operaţiunea este aceeaşi pentru perechile de antonime „echitate-inechitate”, „capabil-incapabil”, „corect-incorect” sau „util-inutil”. Dacă îi adăugăm prefixul „ne” adjectivului „transmisibil”, obţinem antonimul lui „transmisibil”, şi anume „netransmisibil”. Lucrurile se petrec la fel în cazul perechilor de antonime „văzut-nevăzut”, „cinstit-necinstit”, „oficial-neoficial” sau „demn-nedemn”. Dacă îi adăugăm prefixul „dez” verbului „a lipi”, obţinem antonimul lui „a lipi”, şi anume „a dezlipi”. La fel stau lucrurile în cazul perechilor de antonime „integrare-dezintegrare”, „interes-dezinteres”, „amăgire-dezamăgire” sau „ordonat-dezordonat”. În fine, să adăugăm aici perechile de antonime verbale „a confirma-a infirma”, „a îmbrăca-a dezbrăca”, „a închide-a deschide” şi „a împacheta-a despacheta”.
Trebuie să fim atenţi la cuvintele polisemantice (altfel spus, care au mai multe sensuri), unde există atâtea perechi de antonime câte sensuri are cuvântul la care ne raportăm. Astfel, cuvântul „drept” poate să aibă ca antonime cuvintele „nedrept”, „strâmb” sau „stâng”, ca în exemplele: „Nu a fost o decizie dreaptă, a fost o decizie nedreaptă”, „I-am spus să stea drept, să nu mai stea strâmb” şi „Acest jucător de tenis are braţul drept ceva mai dezvoltat decât braţul stâng”. Observaţia este valabilă şi pentru cuvântul „încet”, care poate avea drept pereche antonimică şi pe „repede”, dar şi pe „tare” (merge încet versus merge repede, respectiv vorbeşte încet versus vorbeşte tare).
Un ultim lucru. Atenţie la folosirea prefixului „ne” pentru formarea de perechi antonimice. Şi mai ales atenţie la sensul cuvântului căruia îi lipim acest prefix. Dacă „nedemn” este antonimul lui „demn” şi „nefolositor” antonimul lui „folositor”, „nebun” nu este câtuşi de puţin antonimul lui „bun”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
