„Pastila de limbă”. Când sunt acceptate greșelile de exprimare

După ce a vorbit aproape trei ani despre felul în care trebuie evitate diverse erori de limbă şi de exprimare, Radu Paraschivescu dedică această ediție a „Pastilei de limbă” de astăzi unor greşeli comise cu bună ştiinţă şi acceptate- licenţele poetice.

Un tânăr de 19 ani din Maramureș a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 17 ani. Atacatorul a fost dus la audieri

Percheziții de amploare în Republica Moldova. Anchetă privind fapte de corupție în prag de alegeri

Inundațiile din Spania: O femeie a rămas blocată trei zile într-o mașină, alături de corpul neînsuflețit al cumnatei sale

Tarantula, noul animal de companie la modă printre români

Industria mineritului din România ajunge la fier vechi, furată bucată cu bucată. Acuzații grave la CEO Oltenia

Propunere a Ministerului: Elevii să-și schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar

Circulație blocată în Timișoara. Un tramvai abia scos pe traseu, a deraiat

Un român a murit pe un şantier din Italia, după ce un zid s-a prăbuşit peste el

Suspiciuni de luare de mită: Procurorii DNA fac percheziții la Serviciul de Ambulanță Dolj și la Spitalul CFR Craiova

Radu Paraschivescu explică:

Termenul „licenţă” are mai multe definiţii, după cum se poate convinge oricine consultând un dicţionar. Una dintre definiţii vede în licenţă un „titlu obţinut la trecerea examenului de absolvire a învăţământului superior, examenul dat pentru obţinerea acestui titlu şi, prin extensie, diploma prin care se conferă acest titlu”. Tot licenţă este şi o „autorizaţie eliberată de administraţie prin care se permite practicarea unei anumite activităţi”. Şi tot licenţă este şi un „contract de transmitere a drepturilor aferente unui brevet de invenţie, prin care titularul unei mărci autorizează o terţă persoană să folosească marca respectivă”.

Trecând din domeniul administrativ în cel al bunelor maniere, să observăm că prin licenţă se poate înţelege şi o „atitudine sau ţinută care depăşeşte limitele bunei-cuviinţe”. Când spunem despre cineva că are un comportament licenţios, constatăm că acel cineva încalcă regulile etichetei, ale bunei-cuviinţe sau ale moralei. Aşa stând lucrurile, sinonimele lui „licenţios” sunt „impudic”, „indecent”, „imoral” sau „neruşinat”.

Şi iată-ne în fine ajunşi la licenţele poetice. Adică tot la nişte abateri, dar nu de comportament, ci de exprimare. Licenţa poetică este definită drept o „abatere uşoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei sau a ritmului, sau din dorinţa de a realiza o notă stilistică particulară”. Printre aceste abateri se numără pleonasmul, renunţarea la un cuvânt sau inversarea cuvintelor.

Iată în continuare câteva exemple de licenţe poetice, pe care le-am pescuit din trei dintre poeziile foarte cunoscute ale literaturii în limba română. (Am spus „ale literaturii în limba română” în loc de „ale literaturii române” fiindcă unul dintre poeţii din care urmează să citez s-a născut în Basarabia, pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova.)

Citește inteligent cu Newsletter-ul Digi24.ro

Digi24.ro îți oferă posibilitatea să-ți alegi ce dorești să citești, când îți dorești

Abonează-te la Newsletter-ul Digi24.ro

Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro

Află mai multe

Primul exemplu de licenţă poetică - şi probabil cel mai cunoscut - apare în strofa a treisprezecea din Luceafărul lui Mihai Eminescu. Strofa spune aşa:

COBORI ÎN JOS, luceafăr blând,

Alunecând pe-o rază,

Pătrunde-n casă şi în gând

Şi viaţa-mi luminează.

Licenţa poetică, adică „abaterea uşoară de la regulile gramaticale”, constă în pleonasmul „cobori în jos”, care, în limbajul curent, este o eroare neacceptată, la fel ca „babă bătrână” şi „avansaţi mai în faţă”. Poetul a recurs la această exprimare din motive care ţin de ritmul versurilor şi de numărul lor de silabe. Sigur, el ar fi putut opta pentru versul „porneşte-n jos, luceafăr blând” şi ar fi avut acelaşi număr de silabe. Numai că simpla idee de-a colabora cu Eminescu (sau, şi mai grav, de a-l corecta) e o impietate, aşa că mă opresc.

Un alt exemplu de licenţă poetică vine, cum spuneam, din Basarabia de odinioară, de la poetul Alexei Mateevici, care scrie, în poezia Limba noastră, următoarele:

Limba noastră-i limba sfântă,

Limba vechilor cazanii,

CARE-o plâng şi CARE-o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

În ce constă licenţa poetică aici? Bineînţeles, în folosirea lui „care” în locul acuzativului cu prepoziţie „pe care”, aşa cum am fi procedat în vorbirea de zi cu zi. În acest caz, dacă versul ar fi fost „pe care-o plâng şi pe care-o cântă”, numărul prea mare de silabe ar fi compromis armonia textului. Sigur, şi aici ar fi existat varianta „pe care o plâng şi-o cântă”, cu acelaşi număr de silabe, dar nu e elegant să-l rescriem nici pe Mateevici. Să ne limităm, aşadar, la a consemna licenţa poetică.

Ultimul exemplu de licenţă poetică vine din poezia El Zorab a lui George Coşbuc, unde antepenultima strofă, a douăzeci şi noua, sună astfel:

El SCOATE grabnic un pumnal

Şi-unVAL DE SÂNGE, roşu VAL

DE SÂNGE cald A IZVORÂT

Din nobil-încomatul gât,

Şi CADE MORTUL CAL.

Dacă ne uităm bine, există aici trei licenţe poetice: repetarea formulei „val de sânge”, alternanţa dintre prezent („scoate”, „cade”) şi trecut („a izvorât”) şi inversiunea nefirească „mortul cal” în loc de „calul mort”. Motivele sunt aceleaşi: păstrarea ritmului şi a rimei.