Papa Benedict al XVI-lea: „Iisus Hristos s-a născut mai devreme decât credem”

Data publicării:
23112012 20isus-34859

Potrivit afirmaţiilor liderului Bisericii Catolice, întregul calendar creştin se bazează pe o greşeală de calcul făcută tocmai de un călugăr care a trăit în Dobrogea în secolele V-VI ale erei creştine, pe numele lui Dionisie Exiguul. Călugărul dobrogean este şi cel care a împărţit timpul istoriei umane în funcţie de naşterea lui Iisus Hristos.

„Această lucrare a Papei ne arată nu numai cât de puternică este dorinţa sa de a-şi comunica cercetările în privinţa vieţii lui Iisus, ci şi urgenţa de a răspunde la întrebările cruciale pe care le ridică poporul lui Dumnezeu în zilele noastre”, spune preotul Federico Lombardi.

Aceasta nu este singura afirmaţie şocantă făcută de Suveranul Pontif, care mai susţine în cartea sa că tradiţia cântatului colindelor de Crăciun s-ar baza pe o eroare, pentru că îngerii nu au cântat ci au vorbit păstorilor când le-au vestit naşterea lui Hristos.

„Benedict al XVI-lea şi-a dedicat întregul său timp liber pentru a publica această carte. Pare să conţină gânduri pe care dorea să le exprime, însă nu putea să o facă în calitate de Papă. De aceea e interesant că a semnat cartea cu Joseph Ratzinger şi nu cu Benedict al XVI-lea”, este de părere jurnalistul Javier Martinez.

Cartea, intitulată „Iisus din Nazaret: povestea copilăriei”, face parte dintr-o trilogie despre viaţa întemeietorului religiei creştine, pe care actualul Papă a început-o în urmă cu nouă ani, pe când era cardinal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un fost şef KGB susţine că Trump ar fi fost recrutat de serviciile ruseşti în anii ’80. Numele de cod primit...
Digi FM
De ce a dispărut din lumina reflectoarelor și cu ce se ocupă acum Dan Bordeianu. Actorul a rupt tăcerea: „Nu...
Pro FM
Cel mai bine vândut single, pe platformele digitale, în 2024. Artistul care i-a depășit pe Sabrina Carpenter...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Medicii dezvăluie remediul neașteptat pentru tusea persistentă: acționează imediat
Newsweek
Șeful Casei de Pensii anunță beneficiu la pensie. Pensionarii îl primesc acasă
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”