Păcatul (R)omenesc în Săptămâna Patimilor

Traiul sub influența altei culturi a transformat credința poporului lui Israel. Când Dumnezeu a hotărât că poporul ales trebuie să revină în propria matcă a despărțit apele, iar poporul a fugit din Egipt, cu dorința sinceră de a se întoarce acasă. Totuși poporul ales nu mai avea aceeași credință după traiul sub influența unei alte culturi, altei religii.

Vițelul de aur, idolul apare, în mod bizar, după fugă. Poporul ales și-a păstrat credința cât timp a fost în Egipt, însă fuga l-a determinat să privească în trecut și să creadă tocmai în ceea ce nu a crezut cât timp s-a aflat în pribegie.

Dumnezeul Vechiului Testament este unul răzbunător și condamnă poporul ales să rătăcească în pustie 40 de ani, pentru a se așterne uitarea, pentru a ispăși un păcat capital, pentru a dispărea cei care au luat decizia de a face chip cioplit și de a se închina la idoli.

Este de presupus că poporul a fost condus în perioada de rătăcire, de tranziție tot de cei care au luat decizia de a se închina la idoli, la vițelul de aur.

Cred că analogiile sunt evidente. Și nouă ne place să credem că suntem un popor ales.

Și noi am rătăcit într-o cultură impusă timp de câteva decenii și noi am început să credem mai mult în idoli după ce ne-am recâștigat libertatea și noi rătăcim în pustie de treizeci de ani și probabil mai avem de rătăcit până la trecerea unei generații, până când vom fi uitat himerele unui sistem politic și social impus, bazat pe idoli, minciună, propagandă …

Totuși poporul român mai trebuie să ispășească pentru un păcat capital … păcatul de a fi ucis.

Soții Ceaușescu au fost executați în urma unui simulacru de proces, în care apărătorii au devenit acuzatori. Autorii morali ai omorului au fost în mod evident conducătorii de la acel moment.

Dumnezeul Vechiului Testament este răzbunător, pedepsește pentru a îndrepta greșelile. Liderii politici de după Revoluție au avut aceeași conduită, i-au pedepsit pe adversari. Frustrarea acumulată de popor cere tot o astfel de conduită, cere răzbunare, însă ce se poate construi în timp de război, când părțile beligerante se află în tranșee?

Este greu de presupus că judecătorii obedienți, de genul celor care i-au condamnat pe soții Ceaușescu au dispărut peste noapte și nu continuă să se închine la aceiași idoli.

Cu siguranță a existat și atunci o puternică presiune populară (manipulată sau nu) pentru o condamnare și pentru o execuție rapidă a Dictatorului și a soției sale, însă o analiză temeinică a procesului prin care au fost condamnați cei doi, ar demonstra cu siguranță grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale consacrate în reglementările naționale și internaționale.

Judecătorii acelui proces ar fi trebuit să se situeze deasupra intereselor conducătorilor ad-hoc de la acel moment și ar fi trebuit să se situeze deasupra oricăror patimi, respectiv să judece fără ură și fără părtinire (sine ira et studio).

De ce atâta grabă în cazul condamnării soților Ceaușescu și nicio grabă în cazul dosarului Revoluției, al dosarului mineriadelor și în multe alte cauze/dosare? Poate că au fost accelerate sau temporizate, după caz, multe alte dosare/cauze. Oare nu idolul numit PUTERE este cel la care se închină cei care au accelerat sau temporizat dosarele importante?

În ziua lăsatului de sec, există mai multe obiceiuri, ziua se adună gunoaiele de prin grădină, curte, iar seara se aprinde un foc, un foc purificator, care alungă spiritele rele. Tot în aceeași seară se cere iertare de la cei față de care s-a greșit.

Postul nu este legat neapărat de ceea ce mâncăm, ci trebuie să vizeze mai degrabă comportamentul, puterea de a ierta, toleranța, maturitatea gestului de a întoarce celălalt obraz, gândurile și faptele bune, indiferent dacă acestea sunt ale unor creștini sau nu și indiferent dacă ținem sau nu post.

Din nefericire sunt mulți cei care mănâncă de post și apreciază că și-au îndeplinit o obligație față de Dumnezeu, ignorând de multe ori componenta spirituală a postului, printre care și iertarea greșelilor greșiților noștri …

Se simte în atmosfera primăverii, a unui nou început, radicalizarea societății, cei buni vor să fie mai vocali decât cei răi, vor să îi pedepsească pe cei care gândesc altfel, însă cine deține adevărul absolut, cine decide ce este bun și ce este rău? Dumnezeu știe…