Organizare sub aşteptări la concertul lui Bocelli. Mulţi spectatori au plecat înainte de final

Data publicării:
concert-1

A fost primul concert al celebrului tenor italian în România. Însă aşteptările multor spectatori au fost înşelate încă din primele minute ale evenimentului. Publicul a fost ţinut în aer liber, iar multora li s-a făcut frig. Aşa că mulţi au început să plece, chiar înainte de pauză. 

Cei care au plătit de la 150 de lei în sus pentru un bilet s-au arătat extrem de nemulţumiţi de organizare, de faptul că s-a stat în picioare şi în frig, unii spunând chiar că un concert de muzică clasică nu se poate ţine în aer liber.

Mai puţin vehement a fost a fost ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Mihai Voicu.

„E frig, dar contează mai puţin acest lucru. Multă lume se plânge că organizarea a fost rea. N-aş putea spune asta”, a declarat Mihai Voicu.

Andrea Bocelli a venit în România ca să-şi promoveze cel mai recent album al său, intitulat „Passione”. Discul conţine piese cântate în şase limbi diferite.

Un spectator a distrus un hidrant

Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi în apropiere de arena unde s-a ţinut concertul Andrea Bocelli. O stradă de lângă Romexpo a fost inundată, după ce o maşină a lovit şi distrus un hidrant.

De vină a fost un spectator care tocmai pleca de la concertul tenorului italian. Probabil grăbit să ajungă acasă, şoferul a lovit din neatenţie un hidrant, care s-a transformat într-o adevărată fântână arteziană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri