Filosoful Mihai Şora împlineşte luni 100 de ani şi a primit în dar de la soţia sa, Luiza Şora, un canal de YouTube şi un trailer al filmului „100”, dedicat aniversării sale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
„Viaţa e frumoasă şi trebuie să te bucuri de ea. Dar nu ştiu dacă toată lumea ştie să se bucure. Şi nu ştiu dacă cei care nu ştiu să se bucure pot învăţa bucuria. Bucuria e un lucru cu care te naşti. (...) Să te bucuri de albastrul cerului, de verdeaţa ierbii, de udeala ploii şi de căldura soarelui”, spune filosoful într-un scurt fragment din filmul „100”.
Sâmbătă seara, cu câteva ore înaintea începerii zilei în care filosoful împlineşte 100 de ani, Luiza Şora a publicat pe contul acestuia de Facebook un amplu text dedicat soţului său.
„Multă vreme m-am mirat că majoritatea oamenilor care îl întâlnesc pe Mihai Șora, care îl vizitează, îi solicită interviuri, vor să se fotografieze cu el (după cum, în alte vremuri, strămoșii lor se fotografiau cu ursul), așadar: majoritatea aceasta – în mod sistematic și destul de obositor – îl întreabă mereu despre Cioran, despre Eliade, despre Ionesco și alții.
În loc să-l întrebe despre el însuși.
Nu am nici astăzi o dezlegare perfectă a acestui mister.
Desigur, Mihai Șora a străbătut un secol întreg:
a fost bun prieten cu Cioran și cu Eliade,
s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco,
a fost studentul lui Mircea Vulcănescu,
a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuși,
a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenției lui bucureștene, la profesorul Nae Ionescu, (...)
a stat cu sufletul la gură când, la Radio Londres, Generalul De Gaulle a pronunțat prima alocuțiune către poporul francez ocupat, în 18 iunie 1940,
a intrat în Rezistența franceză (în vreme ce Mariana Șora, prima lui soție, îl credea la bibliotecă, studiind cu sârg opera lui Pascal),
a refuzat cetățenia franceză (care i-a fost propusă imediat după apariția cărții la Gallimard), și a refuzat-o dintr-un fel de patriotism naiv, atașament față de originile lui bănățene și dor sfâșietor după Moșul lui din Feneriș, – bunicul patern, (...)
a fost urmărit de Securitate (din 1948 până în 1989, ceea ce face din el cel mai longeviv urmărit),
a fost, după Revoluție, primul și singurul demnitar care și-a dat demisia la Mineriade, primul și singurul demnitar care s-a ridicat, în iunie 1990, din fotoliul generos pe care-l ocupa în Ministerul Învățământului, și a coborât până jos, până jos de tot, la nivelul solului, în Piața Universității, ca să vadă cu ochii lui ce se întâmplă cu studenții, de ce și de cine sunt bătuți și tratați inuman,
a fost singurul demnitar care, în zilele acelea tulburi din iunie 1990, s-a retras definitiv din politică: pentru că nu putea sta la aceeași masă cu politicienii vremii, nici nu putea fi cumpărat de unii sau de alții. (...)
Mihai Șora
iubește.
Și nu a urât niciodată pe nimeni.”
Mihai Şora s-a născut pe 7 noiembrie 1916.
