Mesajul Majestății Sale Regelui Mihai I la un sfert de veac de la Căderea Comunismului

Data publicării:
regele mihai palat

Foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est vor fi prezenţi, astăzi şi mâine, la Bucureşti la conferinţa internaţională "25 de ani de la prăbuşirea dictaturilor comuniste în Europa de Est. Evenimentul are loc la Palatul Parlamentului.

Regele Mihai a transmis cu ocazia acestui eveniment un mesaj, care a fost publicat pe familiaregala.ro

„În anul 1927, la moartea Regelui Ferdinand I, bunicul meu, am fost proclamat Regele României. În cei optzeci și șapte de ani care au trecut am fost martorul direct al apariției și prăbușirii fascismului și comunismului. Două sisteme criminale care au lăsat în urmă peste o sută de milioane de victime și multe milioane de oameni schilodiți”, a transmis Regele Mihai în mesajul său. 

„Viața mea a fost o lungă și loială așteptare. Așteptare ca Europa să-și vină în fire, așteptare ca România să se reîntoarcă la ea însăși. Răbdarea poate fi uneori o armă împotriva destinului istoric. Familia mea și cu mine am muncit mult în ultimii douăzeci și cinci de ani de la Căderea Comunismului, pentru o Românie democratică, prosperă, liberă și demnă”. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri