Ménage à trois: artă, sex, literatură
Arta şi sexul nu se exclud. În cazul lui Catherine Millet, îmbinarea dintre cele două a fost o extraordinară formulă de succes. Unul dintre cei mai apreciaţi critici de artă din lume, fondatoare a faimoasei reviste „Art Press”, Catherine Millet a publicat, în anul 2001, un jurnal al propriei sale vieţi sexuale. Volumul a fost bestseller, tradus în 47 de limbi şi considerat de către critici drept unul dintre cele mai explicite romane despre sex scrise vreodată de o femeie.
Reporter: Aţi scris o carte, devenită celebră, despre viaţa dumneavoastră sexuală. V-a influenţat în vreun fel în alegerile dumneavoastră artistice? Aveţi două personalităţi, cea despre care povestiţi în carte şi...
CATHERINE MILLET, critic de artă şi scriitoare: „Aş spune că a fost exact invers. Când mi-am început cariera de critic de artă, era perioada a ceea ce se numea „body art" (arta corporală - n.red.). Acest curent m-a influenţat enorm. Erau artiști care își expuneau, la propriu, corpul în public; uneori, își puneau corpul în situații extreme în fața publicului. Mi-a captat atenția. Iar mai târziu, când am scris cartea despre viaţa mea sexuală, am realizat că acei artişti m-au influenţat foarte mult; arta lor m-a încurajat să vorbesc deschis despre corpul meu în faţa publicului.”
Este extrem de apreciată pentru performanţele sale din domeniul criticii de artă contemporană. Cu toate acestea, Catherine Millet nu s-a sfiit niciodată să şocheze și să-şi expună cu francheţe părerile despre subiecte controversate. Catherine Millet şi-a afirmat poziţia faţă de mişcarea de conştientizare a hărţuirii şi abuzului sexual „#MeToo". În platoul emisiunii „Quotidien", aceasta a declarat că solicitările semnatarelor platformei #MeToo sunt, uneori, exagerate.
- Un tip care încearcă să vă pipăie, dar nu insistă pentru că îi daţi peste mână şi îl îndepărtaţi....
- Şi indivizii care pipăie femei în metrou? Îi consideraţi hărţuitori?
- Nu, nu îi consider hărţuitori, a spus Catherine Millet.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Pentru publicul din Hexagon, Catherine Millet rămâne, în primul rând, un simbol al artei contemporane. Sunt celebre scrierile sale din publicaţia Art Press. Iar eseurile despre marii artişti ai lumii sunt traduse în zeci de limbi. Printre acestea, „Dalí şi cu mine", un text al mărturisirilor incomode.
Reporter: Aţi văzut câteva tablouri ale lui Dalí şi aţi realizat că vă asemănaţi foarte mult cu el...
CATHERINE MILLET, critic de artă şi scriitoare: „Da, este adevărat. Chiar dacă pare o infatuare să mă compar cu Salvador Dalí. Înainte de toate, consider că Dalí este un mare pictor, dar pe mine m-au fascinat în mod special şi scrierile lui. Mulţi ignoră acest aspect, dar Dalí a fost un mare scriitor. În special în scrierile sale despre obsesiile sexuale, descrise fără menajamente. Aşa că, în mod evident, acest lucru m-a interesat. Cred că ne asemănăm dintr-un punct de vedere: amândoi avem această obsesie numită, în psihanaliză, pulsiune scopică, adică nevoia de a vedea mereu în profunzime, de a privi o imagine în cele mai mici detalii. Tocmai pentru că am aceleaşi obsesii ca Dalí, îi înţeleg opera şi din punct de vedere al istoricului de artă, dar şi ca femeie, o femeie pasionată de pictură, de literatură, şi care are propriile ei obsesii”.
Nu poţi interzice arta. Este ca şi cum ai condamna actul creaţiei, crede Catherine Millet. Din păcate, susţine criticul de artă, în ultimii 20 de ani, expunerea practicilor sexuale a devenit un subiect din ce în ce mai incomod. La fel, arta a devenit o victimă a cenzurii.
Reporter: Pare că, în zilele noastre, avem toate libertăţile. Şi totuşi, în artă, nu este chiar aşa. Astăzi, există încă cenzură în lumea artei...
CATHERINE MILLET, critic de artă şi scriitoare: „Da, desigur. Şi mai este ceva: cu cât o parte a societăţii îşi manifestă o anumită libertate, inclusiv libertatea de exprimare şi de a promova o anumită viziune, cu atât o altă parte a societăţii este furioasă şi combate aceste libertăţi. Cu cât revendici mai mult o libertate, cu atât vor exista oameni care să fie contra.”
Adesea, ceea ce propulsează un artist pe piaţa de artă contemporană este felul în care reuşeşte să şocheze publicul. Nu este, însă, o reţetă general valabilă. Fără originalitate, nu primeşti lauri pe termen lung.
Reporter: Un artist poate copia ceva ce s-a mai făcut.
CATHERINE MILLET, critic de artă şi scriitoare: „Da, se poate întâmpla asta. Să copiezi este caracteristic naturii umane, este fenomenul conformismului. Şi nici domeniul artei, ca orice alt domeniu, nu scapă de tentaţia de a răspunde unei anumite cereri de pe piaţă. Dacă publicul cere un produs, îl produci pentru că se vinde. Aşa este şi în artă. De aceea cred că sarcina mea de critic de artă este să ajut publicul să repereze ceea ce este autentic. Eu trebuie să scot în evidenţă dacă un artist a avut o idee originală, sau dacă a inventat o formă nouă de a-şi evidenţia arta. Apoi, dacă unele lucruri se aseamănă, asta nu înseamnă că este copia originalului.”
În domeniul artelor vizuale, prejudecăţile legate de expunerea corpului uman şi a sexualităţii încă există, iar exhibiţionismul sau voyeurismul sunt extrem de criticate. Nefiresc pentru secolul XXI, crede Catherine Millet. Artiştii care, totuşi, îşi înfrâng teama de a fi judecaţi ajung să aibă un succes uimitor chiar şi abordând tematici tabu.
Reporter: Vă întrebaţi la un moment dat de unde vine succesul unora. Şi aţi dat exemplul artistei Marlene Dumas care a exploatat conceptul de corporalitate. Puţini artişti au această îndrăzneală...
CATHERINE MILLET, critic de artă şi scriitoare: „Marlene Dumas aparţine unui curent de artişti, femei-artişti, care au lucrat mult cu conceptul de corporalitate şi reprezentarea acesteia. A considerat că este şi datoria femeilor să atace un subiect tabu precum reprezentarea realistă a corpului uman. Imaginile corporale ale lui Marlene Dumas nu sunt chiar cele mai agreabile privelişti. Nu au nimic de-a face cu femeile perfecte din reclame, ci sunt imagini realiste ale corpului feminin, aşa cum este întâlnit el la scară largă. Da, Marlene Dumas a folosit principiul corporalităţii în pictură, Marina Abramović, în performance-uri, şi cred că aceste femei chiar au un rol important în lumea artei”.
(Urmăriți emisiunea Digicult în fiecare sâmbătă, de la ora 14:30. Arhiva emisiunii - aici.)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
