INTERVIU. Nicolae Maniu, cel mai bine vândut pictor român: „Dacă nu-l pictam pe Ceauşescu nu reuşeam să plec din ţară”
Tablourile lui Nicolae Maniu au fost cumpărate de colecționari de pe patru continente. A fost prezentat, multă vreme, drept „cel mai bine vândut pictor român". Lucrările sale se află în muzee din toată Europa.
Născut în anul 1944 la Turda și stabilit, din 1993, la Paris, Nicolae Maniu a lucrat, mai bine de un deceniu, sub comuniști. Își amintește despre relația cu regimul care avea grijă să le spună artiștilor ce și cum să creeze.
„A fost perioada aia sumbră, realismul socialist, când erai obligat să faci anumite subiecte (care erau plătite foarte bine, pe de altă parte), dar care, sigur, erau în defavoarea sau în dezavantajul marii creații. Sau a originalității creației. Eu încep să pictez la 27 de ani. Or, deja, atunci, s-a deschis cumva forma de exprimare artistică. Au început să apară albume, am văzut că există un Dali, Chagall, Picasso, arta contemporană. Sigur că, pe de-o parte, în segmentul oficial, trebuia să răspunzi măcar la titlu. Am pictat ceva, „Tineri uteciști", dar pe care i-am pictat dintr-o revistă de muzică pop. „Tineri uteciști"!”, a spus pictorul Nicolae Maniu.
Pentru că multe mergeau prost în Republica Socialistă România și nu prea aveai pe ce să-ți cheltuiești banii, comerțul cu artă era înfloritor.
„Era o clientelă care, din păcate, astăzi a cam dispărut: medicii. Medicii aveau plicurile și, în Cluj, cel puțin, acești oameni stăteau la coadă să aibă un Maniu, dacă n-ai un Maniu, înseamnă că nu ești om de cultură”, a spus Nicolae Maniu.
Deși nu se plânge de situația sa din timpul comunismului, Nicolae Maniu a ales să plece din țară, în anul 1983. A dorit să-și testeze talentul pe piața internațională de artă, mai ales că lucrările sale au fost cumpărate și de colecționari din Austria, Germania și Elveția.
„Eu am vrut să plec ca să-mi pot cumpăra un pachet de Marlboro de la un automat, să-mi cumpăr casetofon, detergenți, orice! Ce lipsea. Dar nu ăsta era motivul material. Eu voiam să mă confrunt cu ce poate să dea opera mea, în dialog cu artiști care erau în altă zonă culturală, politică, financiară, bineînțeles”, a explicat pictorul.
„Dacă nu-l pictam pe Ceaușescu, nu puteam pleca din România”
Să treci granițele era o aventură pentru mulți imposibilă. Plecarea lui Nicolae Maniu din România a fost înlesnită, paradoxal, de un portret al lui Nicolae Ceaușescu.
„Dacă nu era această comandă, o compoziție mare, comandată de „Județeana" de partid, că atunci toată lumea lucra de ziua lui, fabrici, gospodării, artiștii. Ca noroc, am primit această comandă - e vorba de octombrie 82, lucrarea să fie livrată în 83, sfârșitul lui ianuarie. Lucrarea a fost bine primită, protocol, inclusiv în momentul în care am venit să-mi depun toate aprobările pentru expoziția din Germania, cei de la Uniunea Artiștilor Plastici din București. „Stai, nu pleci până nu faci și un portret al tovarășului!". L-am făcut și pe ăla. Or, în momentul în care am primit toate aprobările pentru expoziție, oficial, că erau 32 de semnături, inclusiv - ultima - ministrul Culturii, Suzana Gâdea. Dar, pentru Serviciul de Pașapoarte era un alt teritoriu. Și ei nu mi-au dat voie: „Cererea dv. pentru plecare în RFG a fost aprobată nefavorabil". „Așa era formulat”, a spus pictorul Nicolae Maniu.
Încurajat de ecoul favorabil pe care l-a avut portretul său pictat „celui dintâi fiu al țării", artistul a apelat la oameni influenți din artă și a reușit să plece în Germania de Vest.
„Deci, dacă nu-l pictam, nu puteam pleca”, își aminteste Nicolae Maniu.
Drumul lui Nicolae Maniu a continuat cu succes în Occident: lucrările sale s-au vândut și cu 100.000 de dolari, iar colecționari de la mii de kilometri depărtare au ajuns să aibă acasă lucrările românului. Artistul și-a trecut în portofoliu vânzări de milioane, în moneda vestică.
„Dar nu asta e important de spus: „cel mai scump", „cel mai bine vândut". Intrăm în chestia asta, toată lumea - „cotă". Toate se evaluează și arta e căzută, acum, în sistemul ăsta, marea speculație de artă. Ce era fenomenal: cei care au cumpărat - oameni importanți, magnați, oameni nu numai cu potențial financiar, dar și cu poziții sociale speciale, secretar financiar al regelui Bruneiului - toți care au cumpărat tablourile mele au cumpărat o imagine, au văzut-o, au reacționat: „Acest tablou vreau să-l am în casă!" Și pe urmă întrebau „Dar cine-i pictorul?"”, a explicat Nicolae Maniu.
Nu doar colecționarii de cursă lungă și-au dorit lucrările lui Nicolae Maniu. Un episod aparte este legat de un începator în ale achizițiilor de artă.
„L-am și cunoscut: un englez de 30 de ani. Dumneavoastră ați luat acest tablou, spune-ți: cunoașteți istoria „picturii, urmăriți galeriile? „N-am fost niciodată, în viața mea, în nicio galerie, în niciun muzeu, eu habar nu am de nimic de artă!" „Dar cum, totuși, ați ajuns să vă decideți?" „Păi m-am plimbat în New York - tabloul l-a cumpărat în New York - am văzut tabloul, am stat două ore în galerie și-am zis: eu acest tablou trebuie să-l am!"”, a spus Nicolae Maniu.
Când lucrările tale se vând pe sume impresionante, cei din jur presupun ca ești un om foarte bogat. Chiar dacă s-a bucurat de succes financiar, Nicolae Maniu se raportează altfel la lux.
„Nu poți locui în zece camere, nu poți să faci baie în trei băi, nu poți să bei zece șampanii. Dalai Lama a zis „Omul se naște ca să moară. Omul se naște să întâlnească alți oameni, de care se desparte. Omul se naște să adune lucruri pe care le pierde". Cea mai mare avere a unei ființe umane este să fie proprietarul timpului său. Eu n-am avut salariu niciodată, n-am avut orar, n-am avut șef, sigur, meseria e riscantă, nu mulți reușesc. Dar cel mai mare lux e ăsta: să poți să faci și ceva ce-ți place, să trăiești din hobby și să-ți asiguri un confort chiar”, a explicat Nicolae Maniu.
Artă sau bani? Eterna dilemă
Cel mai adesea, tinerii pictori din România doar visează la confort. Trăiesc într-o țară care nu face prea multe pentru artiștii săi. La Galeria Alexandra's, alături de mentorul său, Nicolae Maniu, a expus Alexandra Andone. Tânăra a analizat situația generației de astăzi.
„E, într-adevăr, un drum provocator. Dat fiind contextul, dat fiind apetitul publicului pentru artă, în ziua de astăzi: este un pic mai redus decât am vrea noi, artiștii. Însă satisfacția vine din interior, la fel și puterea de a răzbate. Faci orice pentru arta ta, ca să se vadă, ca să fie dată mai departe lumii”, a spus pictorița Alexandra Andone.
Dacă, în comunism, compromisurile artiștilor erau legate de comenzile venite de la partid, în capitalism creatorii sunt nevoiți să facă față „dictaturii" pieței.
„Să fac o pictură care se cere sau să fac pictura care-mi vine mie natural. Să desenez portrete sau să merg în suprarealism. Să fac flori în vază. În final, iei o decizie și te hotărăști ce vrei tu să faci cu drumul tău în artă. Cazul meu: mă ascult pe mine întotdeauna, indiferent de rezultat, fără a considera neapărat că este o rebeliune, ci caut întotdeauna autenticitatea, caut esența aceea care e doar a mea”, a explicat pictorița.
Esența Alexandrei Andone se regăsește în personajele fantastice care îi populează lucrările.
„Mă regăsesc și mă transfer în fiecare tablou. Sunt personaje feminine pentru că, fiind femeie, cel mai cunoscut lucru este energia feminină. Sunt personaje fantastice fiindcă tot timpul intru în planul meu imaginar și-mi imaginez: dacă ar fi să văd un înger, cum ar arăta? Dacă ar fi să-l văd pe Dumnezeu, cum ar arăta, cum ar fi, ce-aș vorbi? Tot timpul e această joacă imaginară în capul meu, „să zicem că..."”, a povestit Alexandra Andone.
Mulți spun că este greu să supraviețuiești din artă, în România. Alexandra Andone este de părere că pasiunea pentru pictură îi simplifică viața.
„Eu contez pe naturalețe, în sensul ca dragoste cu forța nu se poate. Daca plac tablourile mele, abordarea mea vizuala, abordarea mea ideologica, unor persoane, pentru mine este suficient, este cazul ideal. Am învațat, în cursul vieții mele, ca cele mai bune lucruri sunt cele care nu sunt forțate, începând cu sine și continuând cu ceilalți. Da, bineînțeles, poate fi o provocare în momentul în care ai obligații financiare sau...Viața e o presiune pentru toata lumea, mai ales pentru artiști. Dar, daca vrei sa faci bani, în ziua de azi, banii se fac foarte ușor. Mie mi se pare ca e mult mai ușor să faci bani decât să faci artă”, a spus pictorița.
Alexandra Andone a lucrat în companii mari, unde satisfacțiile financiare veneau la pachet cu diverse constrângeri. A renunțat la jobul sau bine platit, pentru altfel de avantaje.
„Arta îți dă voie să faci ce vrei tu, să-ți joci rolurile pe care ți le alegi tu, să fii jucăuș, să fii creativ, astăzi vreau asta, mâine vreau altceva. Îți dă voie să ai noutate tot timpul în viața ta. Arta aduce suflet în casă. Sunt foarte mulți care spun - chiar recent îmi spunea cineva foarte drag - fără componenta spirituală, viața n-are sare și piper. Avem nevoie și de ideologie, avem nevoie și de filosofie, avem nevoie de lucruri care să ne stârnească să contemplăm un pic mai mult, că-n rest toți alergăm în viață. Sunt puține lucruri care te fac să te oprești, să te gândești, să zbori mental. Arta vine și „repornește" sufletul”, a conchis pictorița.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
