INTERVIU. Festivalul Enescu - ultimul an din „Era Holender”
Cum simţiţi acum festivalul, la 12 ani de când sunteți director artistic?
Creşterea festivalului se datoreşte în primul rând prezenţei şi entuziasmului covârşitor al publicului din sălile de concert, de la televiziune şi radio, prin prezenţa lor crescândă şi aşa de enormă, că în 5 minute s-au vândut toate abonamentele pentru această ediţie.
Publicului îi sunt îndatorat, publicului trebuie să îi mulţumim că au înţeles că acest festival a devenit un brand de primă calitate pentru tot ce-i mai bun în scumpa noastră patrie. Multe nu mai sunt bune, dar Festivalul Enescu măcar a crescut şi a câştigat acest renume în ţară, dar şi în străinătate.
Îmi pare rău că mă despart în seara aceasta de public, tot în seara asta nenorocită de partid construit în '61 şi cu toate promisiunile preşedinţilor de stat şi premierului şi a primarului Oprescu nu s-a început o sală.
Nu aveți nicio speranță?
Nu am multe speranţe că în viitorul apropiat se va construi o sală demnă de cultură şi de nivelul ţării noastre. Nici măcar nu mi se mai promite. În rest, nemulţumirile mele - care ar fi fost foarte uşor să se îmbunătăţească lucrurile, Sala Palatului arată dinafară, cu toate afişele concertelor, event-urilor, tot pe pereţii Sălii Palatului, în loc să fie Festivalul Enescu acolo, măcar în astea 20 de zile. Luptele cu cei care conduc Sala asta a Palatului mi-au adus foarte multă oboseală şi foarte multă supărare, chiriile pe care mi le-au cerut, o sală care e în proprietatea Guvernului, unul cere, tot ăla dă.
Vorbim de şapte ediţii. Ce este bine, ce este pozitiv, ce este mai bine de când ați preluat festivalul?
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Ceea ce este mai bine şi mai apropiat zilelor noastre este că am reuşit să schimb dramaturgia festivalului plecând de la permanenta prezență a lucrărilor din secolul 19, secolul 20 şi spre secolul 21. Consider o foarte importantă realizare că la această ediţie s-a cântat o lucrare adecvată pentru Sala Palatului, ca mărime şi acustică, că s-a făcut Tetralogia de Wagner, într-o redare excepţională de prima calitate, că am trecut de pragul simfoniilor în care corzile au rolul cel mai important. Corzile în sala asta se aud puţin spre deloc. Am încercat să merg pe suflători şi am ajuns aproape de muzica timpurilor noastre. Asta consider că e foarte important şi sper să se continue şi să nu se revină acolo unde se invită orchestre de mare renume şi nu influenţăm programul.
Să nu lucrăm dintr-un spirit de inferioritate, să ne îngenunchem că vin. Nu, îi plătim la cota normală internaţională, am reuşit să îi plătim când vin şi nu înainte, cu garanţii bancare.
Asta înseamnă credibilitate...
Toate acestea, plus piaţa festivalului care e foarte importantă, dar şi colaborarea cu orchestrele româneşti. Festivalul s-a deschis cu o orchestră nouă, de mare calitate, Orchestra de Tineret, eu am insistat să facem concertul cu orchestra asta.
Ce este mai greu când te ocupi de organizarea unui astfel de festival? Să aduci orchestrele, să discuți cu ele, cu sistemul administrativ din România, să împaci toate orgoliile....
În primul rând, nu e necesar să împaci toate orgoliile şi nici nu e important ca toată lumea să fie fericită şi mulţumită. Eu trebuie să fiu convins, aşa am condus 19 ani Opera din Viena, nici acolo multe lucruri nu le-au plăcut când le-am anunţat, dar le-au plăcut când s-au făcut.
Eu trebuie să fiu convins de ceea ce fac, am şi dreptul la eşec, şi cu succesul. Alcătuirea programului e de bază şi sper că în viitor se va ţine cont de ea şi nu se va merge înapoi la cea mai mică rezistenţă. Fără rezistenţă, fără lupte şi să faci pe placul tuturora, niciodată în artă şi cultură nu poţi să faci un lucru bun.
De ce ați decis să vă retrageți?
Pentru că consider, după șapte ediţii, să vină şi un alt spirit, să vină cineva mai tânăr. Am împlinit 80 de ani. M-au obosit luptele birocratice şi sistemul acesta, de Artexim, un birou al Ministerului Culturii, cam pe acolo suntem, unde am fost şi înainte de 89, cu toată capacitatea aceasta a conducătorului de la Artexim, dar şi dezinteresul crescând al oficialităţilor. Eu simt o indiferenţă. Am stabilit cu Ponta bugetul festivalului şi s-a ţinut, dar de foarte multe ori nu a ţinut ce s-a vorbit înainte. Atâţia miniştri de cultură am întâlnit aici, dar continuitatea responsabilității în România a unuia care are un post parcă nu există.
Nu am siguranţa că tot ce se stabilește se va ţine şi atunci rămân eu pe drum, pentru că numele meu, al orchestrei şi dirijorilor are o credibilitate. Nu pot să îmi pierd credibilitatea.
S-a micşorat bugetul, înţeleg politica de austeritate, dar să fiu şi eu măcar consultat, cine va fi. Ce se va întâmpla peste doi ani trebuie stabilit în orice caz în acest an. Angoasele mele, frica mea e că cea mai proastă soluţie posibilă e dacă ar fi un dirijor. Să nu fie unul care îşi face cariera pe spatele festivalului. Ar fi cea mai mizerabilă şi proastă soluţie.
Programul festivalului trebuie să îl facă cineva care cunoaşte dramaturgia muzicală, care cunoaşte istoria ţării noastre, care știe ce e important pentru aici, important e nu doar ce place, ci ceea ce nu e cunoscut. Deschiderea asta a festivalului sper că se va continua. Să nu fie cineva care s-a autoangajat sau orchestra pe care o conduce pe undeva. Şi-ar face propriile interese. Cred că ar trebui făcut şi aici un concurs. În fond, în toate posturile publice din România, prin lege, se face un concurs. Eu nu exclud deloc posibilitatea să se găsească şi un român, sunt oameni de mare cultură şi aici, pe unii îi cunosc, pe alţii nu. Ați vorbit de Dan Dediu, de exemplu, Marin Cazacu, care a făurit orchestra de tineret, sunt și alții... nu am nicio propunere. Sunt posibilități, trebuie discutat și trebuie văzut.
Când eu am preluat Opera din Viena, am făcut un program pe o stagiune întreagă, 300 de spectacole, şi am făcut şi o evaluare financiară. Asta trebuie să facă oricine conduce festivalul.
Setea de calitate a publicului, setea de calitate, vă spun, s-a răspândit conştiinţa oamenilor că primesc pentru banii lor ceva bun, de calitate, ce le înfrumusețează viaţa şi le încălzeşte sufletul spre frumos şi spre bine.
Cum simțiți publicul? S-a modificat ceva?
Enorm, setea de calitate. Entuziasmul îl văd personal, cum vin oamenii la mine, cum scriu oamenii, şi prezenţa acestor oameni aici. Concertele de la miezul nopţii la care am fost sceptic, am spus că la 22.30 cine mai vine? Este plin peste tot. Ar veni mai mulţi decât vin. Deci curiozitatea asta există şi eu am un respect. Să faci trei concerte la Viena la ora 17, la 19.30 şi unul la miezul nopţii nu ar fi posibil. Publicul a crescut şi a făcut să crească festivalul. Sper ca şi domnul ministru Vulpescu sau Ponta, cine stabilește conducerea festivalului, până acum preşedintele a decis, să ţină cont de asta, că festivalul lucrează cu bani străini, cu banii oamenilor care trăiesc în ţara asta.
Să ne fie clar că lucrăm cu bani publici. Azi, suntem în 3 septembrie, vine prima oară în ţara noastră Orchestra Filarmonică din Berlin. Au cerut o sumă, le-am zis: mulţumesc, asta nu putem. Păi cum? Şi am zis că nu putem şi nici nu vreau. O să revină ei. Și au revenit ei. Nimeni nu vine de pomană, dar nu am fost de acord niciodată, renunţăm la ediţii dacă cota lor nu corespunde cotei internaţionale. Mare lucru pe care l-am reuşit e că e inclusă în cotă transmisia la televiziune, ceea ce în Occident nu e normal. Dacă televiziunea transmite aceste concerte e un mare succes.
Cât de mult contează festivalul pentru viaţa artistică din România?
Foarte mult. Dorinţa mea ca acest festival, mi-aş fi dorit mult mai multe concerte în ţară, e un festival naţional, nu comunal, nu e festivalul oraşului Bucureşti. Cetăţeanul din Turnu Măgurele plăteşte tot atât pentru festivalul Enescu ca bucureştenii. Nu e festivalul lui Oprescu.
Ceea ce primăria Bucureştiului face este piaţa festivalului, ceea ce e rău pentru că începe mai târziu. Prezenţa asta în piaţa festivalului o consider foarte importantă. E unicul festival din lume unde în piaţa festivalului, şi aici în piaţa asta istorică, cu Comitetul Central, cu Palatul Regal, e o parte a istoriei României.
Festivalul are loc la doi ani. Cât de bine sau de handicapant pentru continuitatea vieții artistice e acest lucru?
Este în ordine, e un festival bianual. Şi concursul, care e foarte important pentru viitorul muzicienilor, se intercalează acum. Nu e mai bine aşa, bugetar e mai bine pentru ei, dar nu e mai bine aşa pentru că concursul cu tinerii care au fost şi au participat și la festival – asta au decis-o contra voinţei mele. Mi-aş dori şi un festival de artă, ceva, în acest oraş, când nu e festivalul Enescu. O dată am făcut-o... Nu este mai bine, dar aşa s-a decis de către Guvern şi ca toate relele, aşa o să şi rămână.
Dacă ar fi să vă rog să-mi dați o amintire puternică din aceste șapte ediții, ce ar fi?
Nu vreau să fac o clasificare a concertelor, dar pentru mine personal a fost o mare împlinire că am reuşit să îl convingem pe Radu Lupu să revină şi să cânte în ţara lui. A zis că în sala asta nu va mai cânta şi a cântat, împotriva convingerilor sale artistice. E mare lucru să convingi un mare artist să facă ceva ce nu îi place. Dar şi Recviemul de Verdi cu Pappano şi cu orchestra din Roma, Tetralogia lui Wagner, care s-a făcut pentru prima dată la acest nivel. A fost Amurgul Zeilor, care durează cinci ore și jumătate, a fost un entuziasm şi o prezenţa fantastică în sală, care e molipsitoare şi pentru artişti.
Un cuvânt aș vrea să vă spum. Nu știu dacă e adevărat, s-a anunţat un lucru foarte rău, de necrezut. Îl spun acum, poate se schimbă ceva. Am auzit personal că s-a anunţat că în 2017, deşi nu există un director artistic, se face Oedip de Enescu în formă de concert în Sala Palatului. Dacă lucrarea scenică, singura pe care a scris-o, nu se face scenic cum şi-a dorit-o, cum s-a făcut în timpurile cele mai negre în anii 50 în România, cum a început Occidentul. Eu am făcut Oedip la Viena, la Berlin, la Opera din Londra, la Bruxelles a fost, şi dacă noi o facem în formă de concert, e o jignire, o ofensă, o provocare, eu nu ştiu cine a propus-o, dar dacă se face e cel mai de necrezut lucru care se poate întâmpla aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
