Interviu. Doi autori povestesc cum au sfidat regimurile dictatoriale din Asia
„Vocea muncitorilor, vocea celor neauziți”
„Versul nostru" este numele unui proiect impresionant, apărut de curând în China. Documentarul spune povestea muncitorilor chinezi care, fie că lucrează la 800 de metri sub pământ, în mine, fie că asamblează telefoane mobile, scriu poeme. Motivul? Poezia este singura cale prin care îşi pot face auzit glasul şi, implicit, singura modalitate de a ieşi din anonimat. În prezent, în China, lucrează aproape 300 de milioane de muncitori care au plecat din sate în marile oraşe.
Cei mai mulţi dintre ei lucrează în condiţii greu de imaginat, se îmbolnăvesc şi cu greu îşi mai pot susţine familiile lăsate acasă. Alţii, supuşi unui ritm de muncă infernal în fabricile producătoare de smartphone-uri, ajung să-şi pună capăt zilelor.
În anul 2012, poetul elveţian de origine chineză Yang Lian a lansat o competiţie de poezie, online, destinată aşa numiţilor muncitori migratori. Trei ani mai târziu, cele mai apreciate poeme au fost reunite într-un volum.
„Numele acestei cărţi, „A massively single number" („Un număr într-o mulţime de oameni" - n.red.), este titlul pe care un muncitor migrator din China l-a dat unui poem. Şi, datorită lui, astăzi, poezia muncitorilor migratori din China a devenit un fenomen uriaş. Sunt oameni care muncesc în prima linie, în uzine. Iar poezia este felul lor de a se exprima, într-o formă minunată”, a spus scriitorul chinez Yang Lian.
Aşa ceva ar fi fost imposibil în vremea lui Mao Zedong.
„Fireşte că ar fi fost imposibil. Chiar şi aici, în România, a existat poezia proletariatului, poezia clasei muncitoare din comunism. Dar erau poeme false, făceau parte din propagandă”, a explicat scriitorul.
Volumul coordonat de poetul Yang Lian a fost susţinut şi de celebrul artist disident chinez Ai Weiwei.
„Vocea acestor muncitori este vocea celor neauziţi. L-am rugat atunci pe artistul Ai Weiwei să mă ajute. I-am spus: „Tu eşti un artist cu o personalitate unică. Dar, în cazul de faţă, un singur artist este întruchiparea a sute de milioane de artişti. Deci, crezi că poţi realiza o copertă pentru volum?". A făcut această copertă inspirată dintr-o operă de-a sa: o instalaţie pe bază de seminţe de floarea soarelui”, a spus Yang Lian.
Povestea lui Ko Un, poetul sud-coreea, condamnat la 20 de ani de închisoare
La peste 2.000 de kilometri distanţă de muncitorii-poeţi din Suzhou, China, în Coreea de Sud, Ko Un este unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi autori. Între 1974 şi 1982, apărător al drepturilor muncitorilor sud-coreeni din timpul dictaturii lui Park Chung-hee, Ko Un a fost persecutat, torturat şi condamnat la 20 de ani de închisoare.
Astăzi, poetul este văzut în Coreea de Sud ca o „comoară naţională" şi o „legendă vie", a cărei viaţă se identifică în bună parte cu istoria Coreei moderne.
Născut în anul 1933, în timpul ocupaţiei japoneze, Ko Un a simţit pe propia piele atrocităţile Războiului din Coreea. Când era adolescent, i-au fost ucişi membri ai familiei, dar şi iubita.
„Toţi cred că anii copilăriei sunt, întotdeauna, o sursă de fericire. Toţi consideră că satul natal este obligatoriu sursa tuturor bucuriilor din anii copilăriei. În cazul meu, lucrurile nu stau deloc aşa. Pentru mine, există şi o fărâmă de fericire când mă gândesc la copilărie. Dar, în casa din satul meu natal, am trăit mult prea multe suferinţe. Toate acestea mi-au sfâşiat inima. În acele vremuri, ţara noastră nu ne aparţinea. Ţara noastră era înstrăinată. M-am născut în vremurile când patria mea era sub ocupaţie japoneză. Când eram mic, nici limba maternă nu aveam voie s-o învăţăm. Am fost forţaţi să ne luăm numele în limba opresorilor, japoneza. Cu toate acestea, chiar şi în acele vremuri, cerul era tot albastru. Stelele străluceau şi atunci pe cerul întunecat sau pe cerul dimineţii. Şi toate acestea ne dădeau tărie să mergem mai departe”, a povestit poetul Ko Un.
În anul 1953, după încheierea Războiului din Coreea, Ko Un s-a retras într-o mânăstire budistă, „seon". Cinci ani mai târziu a publicat primul său volum de poezii. De atunci a semnat alte 139 de cărţi: proză, versuri şi eseuri.
A trecut prin perioade de alcoolism, a fost întemniţat de regimul dictatorial şi a avut trei tentative de sinucidere.
„La începutul anilor '50, jumătate din generaţia mea, jumătate din cei dragi mie au fost ucişi. Am rămas atunci cu un sentiment al vinovăţiei. Este acea vinovăţie a celui care supravieţuieşte în astfel de situaţii, când toţi ceilalţi au pierit, iar tu, nu. 50% din ceea ce simt este vinovăţie. Restul de 50% este atitudinea pe care am ştiut că trebuie să o iau: să fac ceva astfel încât destinele acestor oameni să continue. Aşa că această vinovăţie, dar şi acest sentiment al datoriei faţă de cei care nu mai sunt, m-au determinat să îi readuc la viaţă pe cei pierduţi, unul câte unul, prin versurile mele”, a explicat poetul sud-coreea.
În ultima sa carte, apărută şi în limba română, „Timp cu poeţi morţi", Ko Un revine la una dintre temele care l-au consacrat: modul în care sistemele totalitare anihilează individul în favoarea maselor.
Poeţii au fost mereu în vizorul regimurilor dictatoriale pentru că, în viziunea partidului comunist, nu există „eu", ci doar „noi".
Fragment din poezia „Timp cu poeţi morţi”
„În zorii secolului trecut, după Revoluţie,
poeţii sovietici au hotărât să-l spună doar pe „noi" (...)
„Eu"-l era interzis, era răul suprem.
Un singur cuvânt, o singură incantaţie: noi...noi. (...)
Un oarecare a scris, cu îndrăzneală, „eu iubesc",
dar, din obişnuinţă, a fost citit „noi iubim" ”
Poetul care a ales literatura într-o perioadă când un vers însemna închisoare
La jumătate de secol de la Revoluţia Culturală din China, Yang Lian îşi aminteşte, la rândul său, traumele prin care a trecut, din cauza represaliilor la care au fost supuşi cetăţenii în timpul lui Mao.
Cu toate că poezia fusese oficial interzisă de către regimul comunist chinez, Yang Lian a ales calea literaturii, deloc uşoară într-un stat în care un vers te putea arunca pe viaţă în lagărele morţii, „laogai".
„Îmi aduc aminte foarte clar. Eram destul de mic, în şcoala generală, îmi plăcea foarte mult literatura. Şi, mai ales, îmi plăcea să scriu. Când a realizat că fiul său vrea să devină poet, tata a fost îngrozit. Mi-a spus: „Ştii ce înseamnă să scrii pe o foaie de hârtie? Este ca o dovadă a faptului că eşti criminal, iar din cauza asta vei avea probleme toată viaţa!" ”, și-a amintit scriitorul chinez.
Acuzat în tinereţe că a făcut parte din grupul poeţilor Ménglóng Shīrén, care milita împotriva restricţiilor impuse de Revoluţia Culturală, Yang Lian a fost deportat în lagărele de reeducare, unde a lucrat ca gropar.
„Cărţile mele au fost interzise multă vreme. Prima dată a fost în anul 1983. Am publicat un poem lung şi am fost numit „poluarea spirituală a Chinei". Am fost denigrat la nivel naţional, iar poeziile mele aveau interdicţie de publicare”, a spus Yang Lian.
În trecut victime ale regimurilor totalitare, Ko Un şi Yang Lian se bucură astăzi de recunoaşterea internaţională. Poeziile lor au fost traduse în zeci de limbi. Dar, mai ales, au însemnat, pentru zeci de milioane de sud-coreeni şi chinezi, o armă a dreptăţii şi a răzbunării, singura care le-a întreţinut visul unei vieţi demne şi libere.
„Poate că, pentru majoritatea oamenilor, „vis" este doar un simplu cuvânt. La fel şi „visător". Dar nu este aşa. Oamenii care îndrăznesc să viseze sunt de nepreţuit. Doar oamenii care încă mai pot visa se apropie de Dumnezeu. Şi poate că, eu cred cu tărie acest lucru, Dumnezeu s-a născut în visul unui om. Cele mai bune lucruri din această lume încep din două stări foarte importante pentru mine. Iar acestea sunt, mereu, fantezia şi visarea”, a conchis Ko Un.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
