Începe TIFF. Programul festivalului, disponibil pe telefon

Data publicării:
aplicatie tiff

Aplicația Zoniz se poate descărca gratuit din magazinele online Apple și Google şi poate fi găsită căutând cuvântul-cheie "TIFF".

Pe tot parcursul festivalului vor fi proiectate 220 de filme. Ca să nu le rateze pe cele pe care abia le aşteaptă, cinefilii trebuie să facă o listă în cadrul aplicaţiei care le va furniza apoi programul şi locul proiecţiei.

Astfel, dacă am vrea să adăugăm la Favorites filmul My Skinny Sister care rulează în data de 29, adăugându-l la Favorites la ora 10 în data de 29 putem vedea foarte clar că apare și vei primi o notificare cu o oră înainte de film.

Echipa din Cluj a lucrat 30 de zile la noua aplicație.

Secțiunea la care am lucrat cel mai mult cred că a fost My Favorites, unde trebuie sincronizate toate acțiunile user-ului, acțiunile de a adăuga ori de a scoate evenimente”, explică Valentin Perșa, project manager.

IT-iștii clujeni au creat și o funcție care te avertizează când două filme selectate sunt proiectate în același timp: „Dacă adaug al doilea film care va rula tot la 10.00, dar la cinema Arta, atunci la secțiunea de Favorites voi avea un semn de exclamare spunându-mi că cele două evenimente se suprapun”.

Cred că ne îndreptăm încet-încet spre momentul când și broșura și toate informațiile vor fi la îndemână pe telefon”, spune Cristian Hordilă, managerul festivalului.

E mult mai ușor să ne uităm pe mobil decât să căutăm pliante ori afișe prin centru”, confirmă o tânără.

„Este o reamintire a programului, ceea ce te ajută foarte mult”, spune un alt utilizator.

Aplicația TIFF are în acest an și o hartă interactivă cu locațiile cinematografelor și sălilor de proiecții.

TIFF începe vineri cu un film de Almodovar

Cel mai mare festival de film din România începe vineri, 29 mai, la Cluj. Ediția cu numărul 14 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va lua startul oficial de la 20:45, în Piața Unirii Open Air, cu gala de deschidere, urmată de premiera națională a filmului Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales (r. Damián Szifron), nominalizat anul acesta la Oscar. Filmul este produs de Pedro Almodóvar și va fi distribuit în cinematografe de Transilvania Film, din 12 iunie.

La gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, vor lua parte oficialități locale și personalități din lumea filmului.

Până pe 7 iunie, spectatorii TIFF pot alege între cele mai bune filme recente, concerte cu trupele momentului, expoziții, masterclass-uri, dezbateri și petreceri.

223 de producții din peste 60 de țări vor rula pe ecrane și circa 850 de invitați români și străini sunt așteptați la Cluj.

La gala de deschidere vor fi prezentate noile proiecte ale festivalului: TIFF Campus - demarat cu ocazia Cluj - Capitala Europeană a Tineretului 2015, Cine-piscina - un mod inedit de a vedea filme, Depozitul de filme - care a fost reactivat anul trecut în urma campaniei Salvați Marele Ecran!, iar anul acesta intră în programul obișnuit TIFF cu filme și concerte cu intrarea liberă, dar și ca spațiu de joacă, târg și grădină de vară.

Tot la gală, trupa de teatru stradal Compagnie des Quidams va prezenta un fragment din noul lor spectacol muzical și vizual unic: „FierS à Cheval”.

FOTO: tiff.ro

TIFF Campus: În primul weekend de festival, TIFF se mută în mijlocul studenților, în Complexul Studențesc Hașdeu, cu filme în aer liber, concerte și petreceri, cu intrare liberă. Pe 29 mai, programul începe după ora 18.00 cu The Toasters, formație legendară de ska din America, apoi berlinezii explozivi de la RotFront.

Pe 30 mai, va fi o seară electro-românească cu disco-ul întunecat al celor de la GOLAN și cu breakbeat-urile ROA. În ultima zi se va auzi hip-hop alternativ de la Fantome, AFO (Aforic), CTC.

Filmele proiectate aici, de la 21.45, îi vor încânta pe studenți: vineri - Dyke Hard, o parodie SF punk muzicală delicioasă; sâmbătă - comedia neagră despre răzbunare Wild Tales; iar duminică, Dessau Dancers, despre istoria breakdance-ului în Germania de Est.

Weekend la Castel: TIFF se mută la Castelul Banffy de la Bonțida pe 30 și 31 mai. Programul cuprinde ateliere, jocuri și spectacole pentru copii, în fiecare zi, de la ora 12.00 până la 19.00.

Trupa Compagnie des Quidams va prezenta aici varianta integrală a spectacolului lor „FierS à Cheval” - sâmbătă, de la 20:30. Show-ul va fi urmat de premiera în România a unuia dintre cele mai așteptate documentare ale anului: Kurt Cobain: Montage of Heck, în regia lui Brett Morgan, primul film despre celebrul lider al trupei Nirvana realizat cu cooperarea familiei sale.

Kurt Cobain FOTO: tiff.ro

Francezii de la Zenzile vor acompania live capodopera Berlin: simfonia unui mare oraș (1927), duminică, de la 21.45.

EducaTIFF: Proiecțiile încep vineri dimineață, cu filmele dedicate celor mai mici spectatori ai festivalului. A șaptea ediție EducaTIFF aduce la Cluj șase filme premiate la festivaluri internaționale și special alese pentru copii și tineri. Importanţa educației cinematografice și necesitatea introducerii ei în școlile din România vor fi pe agenda conferințelor organizate pentru și împreună cu profesorii clujeni.

FOTO: tiff.ro

Prima proiecție din festival este Slăbănoaga de soră-mea / My Skinny Sister (r. Sanna Lenken), o poveste despre gelozie, dragoste şi trădare adolescentină, spusă cu umor şi multă căldură – vineri, la 10.00, la Cinema Victoria. Tot vineri încep proiecțiile și în locațiile de tradiție ale festivalului: Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cercul Militar, Cinema Mărăști, Mănăștur Open Air și Institutul Francez.

La Mănăștur Open Air, programul se va deschide vineri seară cu o poveste despre fotbal și maturizare, El Cinco (r. Adrian Biniez), de la 22.00, iar la Cinema Mărăști, cu Istoria fricii/ Historia del miedo (r. Benjamin Naishtat), de la 18.00.

El Cinco FOTO: tiff.ro

Programul complet al festivalului precum și toate noutățile pot fi găsite pe www.tiff.ro.

Biletele pot fi cumpărate online, de pe www.biletmaster.ro, și de la casieriile TIFF.

Aplicația TIFF 2015 este disponibilă în App Store și Play Store.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie 2015, Cluj-Napoca) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociaţia pentru Film și Cultură Urbană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”