În definitiv, cine este Elena Ferrante?

Elena Ferrante este un pseudonim pe care l-a ales o scriitoare (este aproape sigur că este femeie) care a lansat șapte cărți scrise în italiană, dintre care patru sunt bestseller an de an în lumea întreagă, care trebuie să fi adunat o avere de milioane de euro din drepturile de autor, este în topul celor zece scriitori ai anului 2016 la New York Review of Books, se numără printre cele 100 cele mai influente personalități al revistei Time și a fost între primii șase cei mai cotați autori la pariurile pentru acordarea Nobelului pentru literatură în acest an.

Elena Ferrante se numește autoarea, însă nimeni nu a văzut-o sau auzit-o vreodată. Din 2014, Elena Ferrante a fost tradusă în limba engleză și, de-atunci, neîncetat, cititorii caută să afle cine este. Într-o lume în care PR-ul și publicitatea schimbă destine în câteva zile, într-o epocă în care, de ești scriitor contezi dacă ți-e vehiculată și imaginea, Elena Ferrante este doar o semnătură fără chip și fără biografie. Este un nume inventat care a pus în circulație povestea a două femei pe care prietenia din copilărie până la bătrânețe le poartă prin istoria Italiei, a orașului Napoli, a lumii întregi și a destinului fiecăreia vreme de șapte decenii. Cresc în mahala, dar studiază diferit, se căsătoresc în contratimp, fac copii și se despart de iubirile care credeau că vor ține o viață, se recompun și se împlinesc peste şi printre momentele care compun povestea Italiei din anii '50 încoace.

Lila și Lenu sunt protagonistele Tetralogiei Napolitane, tradusă parțial și în limba română. La noi s-au tălmăcit "Prietena mea genială" și "Povestea noului nume'' iar criticii de la noi au întâmpinat-o pe Ferrante cu binețe.

Cât de populară sau cât de măreaţă îi este opera, nu este miza acestui text, ci fenomenul pe care l-a stârnit misterul/absența unei persoane în povestea unui succes temeinic.

Nimeni nu a văzut-o, cu excepția patronilor editurii italiene E/O Edizioni, care i-a publicat cărțile începând cu 1992. Nici măcar traducătoarea ei în limba engleză, Ann Goldstein, faimoasa editoare de la New Yorker. Nimeni nu a auzit-o vorbind, deși există o serie de interviuri, în care a acceptat să răspundă la întrebările presei care era interesată de prezentarea scriitoarei care a pulverizat vânzările de carte de peste Ocean și din vestul Europei din 2014 încoace. Există mărturii că orice citat care-i este atribuit Elenei Ferrante în interviuri reprezintă răspunsuri la întrebări care au fost adresate editurii, care funcționează ca o căsuță poștașă - trimiți întrebările și primești pe email răspunsurile. Cei de la radio sau de la televiziuni au primit răspunsuri citite de actrițe, pentru ca o voce, niciodată un chip, să materializeze gândurile lui Ferrante. Nu există, de asemenea, lansări de carte la care să fi participat autoarea sau ceremonii la care i s-au acordat premii, dar care s-au înmânat editorilor. Sunt audiobook-uri care se vând cu mare succes din întreaga tetralogie dedicată orașului Napoli, unde diferite actrițe îi citesc cărțile.

În urmă cu două luni, a apărut o investigație a unui jurnalist italian, Claudio Gatti, care susține că a găsit identitatea reală a Elenei Ferrante. El a publicat în aceeași zi în Il Sole 24 Ore, publicația la care lucrează, în New York Review of Books, în Frankfurter Allgemeine Zeitung și în portalul francez Mediaport rodul unei anchete pe care a întreprins-o vreme de o lună.

Gatti susține că dincolo de pseudonimul Elena Ferrante s-ar afla o traducătoare de germană și italiană, Anita Raja, a cărei mamă ar fi părăsit Germania lui Hitler, în care evreii erau prigoniți, și ar fi ajuns la Roma, unde s-ar fi căsătorit cu un magistrat din Napoli.

Anita Raja, care este căsătorită cu un scriitor din Napoli, Domenico Starnone, colaborează cu aceeași editură care îi publică Elenei Ferrante cărțile, traducând literatură germană. Gatti susține că Raja, care nu a fost niciodată angajată a editurii, ci doar colaboratoare, ar fi beneficiat de venituri de la E/O Edizioni care au crescut exponențial de la an la an, exact în același timp cu succesul italian și apoi internațional al cărților lui Ferrante.

Un alt indiciu pe care Gatti îl folosește ca argument ar fi acela că, în 2000, după ce prima carte semnată de Ferrante a avut succes și a adus și câștiguri din ecranizarea cărții, Anita Raja a cumpărat o casă cu șapte camere în cea mai scumpă zonă a Romei, iar în anul următor, încă o casă, în Toscana.

Succesul comercial al cărților Ferrante a venit odată cu 2014, când Tetralogia Napolitană a fost tipărită în limba engleză - s-a vândut în 40 de țări, un milion de volume în Italia, 1,6 milioane în SUA și alte milioane în Canada și Marea Britanie. Gatti a cercetat din nou registrele de venituri ale editurii și a ajuns la concluzia că Anita Raja ar fi fost plătită enorm pentru o muncă, aceea de traducătoare, care îndeobște este umil plătită.

Editura, Anita Raja, soțul său, cu toții, au negat că teoria ziaristului italian ar avea acoperire în realitate.

În urmă cu zece ani, o echipă de fizicieni și matematicieni de la Universitatea La Sapienza, au analizat textele lui Ferrante cu un soft special. Ei au ajuns la concluzia că exista probabilitatea ca aceste cărți să fi fost scrise de un bărbat. S-a vânturat și ipoteza ca traducătoarea în limba engleză a Elenei Ferrante, publicista Ann Goldstein să fi fost adevărata autoare a Tetralogiei Napolitane. În fine, și un reputat lingvist italian, Marco Santagata, exeget al lui Dante, s-a încumetat să ghicească realul autor care folosește pseudonimul Ferrante. Acesta a spus că ar fi vorba despre Marcella Marmo, o profesoară universitară din Napoli, care predă istoria modernă.

Dincolo însă de teoriile lansate, de speculații legate de misterioasa identitate a unui autor care cunoaște succesul, Elena Ferrante și oricine s-ar ascunde în umbra anonimatului demonstrează că în era tehnologiei și a imaginii, cartea, povestea bine și temeinic rostită contează mai mult decât cine a plămădit-o. Sau, poate intrăm într-o nouă epocă a manipulării. Până acum, Ferrante este Lenu, care are o prietenă, Lila, care trăiesc, iubesc și se tem cât o poveste, cât Napoli sau cât lumea întreagă. Cât o carte, iar asta le este suficient cititorilor.