EXCLUSIV | André Rieu: România şi muzica sunt unul şi acelaşi lucru. Ar trebui să construiţi o sală de concerte
Cosmin Prelipceanu: Sunteţi un om al bucuriei, al fericirii, al muzicii frumoase, al distracţiei. Dar acum sunteţi la Bucureşti pentru un eveniment trist, provocat de o tragedie îngrozitoare.
André Rieu: Da, o tragedie îngrozitoare. Am susţinut mai multe concerte minunate aici, la Bucureşti, anul trecut, opt concerte. Nu m-am simţit niciodată mai fericit ca atunci, pe scenă. Apoi, s-a produs tragedia. Eram plecat departe când s-a întâmplat. Când am auzit ce a fost în club, am vrut să vin imediat, dar nu am putut decât după o săptămână. Am fost acolo şi am plâns cu toată lumea. Apoi, am promis că voi ajuta şi eu. Iar acum am venit să donez banii.
Puteţi să ne explicaţi de unde vin aceşti bani, cine vor fi beneficiarii lor?
Când s-a produs tragedia, pregăteam un DVD cu concertele. Voiam să le arătăm tuturor cât de frumoase au fost spectacolele de aici, apoi s-a întâmplat şi am decis ca toţi banii obţinuţi cu acest DVD să fie donaţi victimelor. Acum, la câteva luni după, desigur că mă preocupă cui vom da banii, la cine vor ajunge. Am organizat o fundaţie cu mai mulţi doctori, specializaţi în tratarea arsurilor. Sunt convins că banii sunt acum pe mâini foarte bune. Este doar un început. Sper că mulţi alţi oameni vor urma exemplul nostru şi vor dona bani acestei fundaţii. Nu doar că ajutăm victimele, vrem să creăm un nou sistem, astfel încât victimele incendiilor şi accidentelor să beneficieze de cel mai bun tratament.
V-aţi ţinut promisiunea?
Da, mi-am ţinut promisiunea. Întotdeauna îmi onorez promisiunile.
Foto: Agerpres
A fost o tragedie îngrozitoare. 64 de oameni au murit, în special adolescenţi şi tineri. Au murit pentru că vrut să asculte muzică. Să se distreze şi să asculte muzică. Cum se poate explica? Aveţi vreo explicaţie pentru aşa tragedie?
Nu există explicaţie pentru asemenea lucruri. A fost un accident similar în Olanda, tot într-un club, tot tineri care voiau să se distreze, cred că era în ajunul Anului Nou. Se distrau foarte bine, apoi a fost un incendiu şi a urmat o tragedie. Asemenea lucruri se întâmplă. Este groaznic. Nu se poate descrie în cuvinte. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost să donăm bani şi să încercăm să-i determinăm şi pe alţii să facă la fel, să dea şi ei bani, pentru că nu sunt de ajuns. Este nevoie de mult mai mult.
Este ciudat. Asemenea lucruri se întâmplă. Dar cum aţi comenta dacă v-aş spune că primarul în răspunderea căruia era acel club candidează din nou? Peste două luni, vor fi alegeri în România, şi acel primar va candida din nou.
Ştiţi, eu sunt muzician şi nu mă implic în politică. Nu vreau să fac politică pentru că eu cred că muzica îi aduce pe oameni împreună. Desigur, eu nu sunt implicat în astfel de lucruri despre care m-aţi întrebat şi nu pot judeca cine este responsabil pentru aşa o dramă. Cred că acum cel mai important lucru este să ne asigurăm că aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată şi că victimele sunt ajutate.
„România şi muzica sunt unul şi acelaşi lucru”
Aţi fost anul trecut în România, în vară, aţi susţinut concerte. Aţi cântat împreună cu mai mulţi artişti români. I-aţi luat la Maastricht. Publicului i-a plăcut foarte mult.
Da, foarte mult.
De ce?
De ce? Pentru că sunt nişte muzicieni extraordinari. După concertele din România, am devenit prieteni. Aşa că i-am luat la Maastricht. Acea atmosferă... Ştiţi, nu călătorim peste tot în lume să arătăm cât de buni suntem noi. Sigur că suntem buni, dar nu de asta mergem. Călătorim ca să interacţionăm cu publicul. Vreau să simt ceva, vreau ca oamenii să se bucure, să iubească, să danseze, să se simtă ca acasă. De aceea i-am rugat pe prietenii noştri români vă vină la Maastricht. Chiar au avut succes.
Să le spunem telespectatorilor noştri: vom difuza exact acest concert în prima şi în a doua zi de Paşte, la Digi24. E ceva special cu România şi muzica?
Da. România şi muzica sunt unul şi acelaşi lucru. De aceea suntem aici. Am susţinut concerte la Viena, ani la rând, la Budapesta, la Salzbourg, în Germania. Întotdeauna întreb oamenii din public de unde sunt. Erau din Germania. Mulţi. Din România, de obicei erau 10-15. Dar nu 30, 300 sau 3.000. Într-o seară, m-am întrebat ce se întâmplă cu România, probabil am mulţi admiratori acolo. I-am pus pe cei din staff să afle şi m-au sfătuit să merg în România. Organizarea a durat ceva, pentru că nu era o sală foarte mare de concerte la Bucureşti. Ar trebui să construiţi o sală de concerte. Da, chiar aşa. Ar putea veni şi alţi artişti. Ei bine, am făcut concertul în piaţă şi, cum ştiţi, a fost un mare succes.
Cum aţi ales melodiile româneşti pe care le-aţi interpretat?
Le-am ales împreună cu Gheorghe Zamfir şi cu oamenii lui. Am venit special la Bucureşti, am stat o zi întreagă să alegem partiturile. Le-am spus că vreau să fie muzică românească pură, care să înnebunească publicul. Asta a fost ultima melodie. Am ales trei piese. Una care începea lent şi devenea apoi tot mai ritmată. A doua, foarte frumoasă, iar ultima, cea pe care aţi prezentat-o. A fost super!
„Pe 11 iunie, la București, vom petrece o noapte de neuitat. Vă anunţ că va fi şi un al doilea concert”
Veţi susţine un concert pe 11 iunie 2016, la Bucureşti, în aceeaşi piaţă. Pregătiţi ceva special? La ce să ne aşteptăm?
Nu vă spun, pentru că e supriză. Ce pot să vă spun, admiratorii mei ştiu deja, când vin la un concert, să vină cu sufletul. Şi eu îmi pun tot sufletul. Ne deschidem inimile împreună. Vom petrece o noapte de neuitat împreună. Vă anunţ că va fi şi un al doilea concert.
Deja?
Da.
Tot în iunie?
Da. Nu ştiu data exactă. Pe 10 sau pe 12. Va fi pe 12.
În iunie, la Bucureşti, două concerte cu Andre Rieu şi orchestra Johann Strauss.
Desigur. Întotdeauna cu toată orchestra.
Iubiţi valsul, îl iubiţi pe Johann Strauss, iubiţi palatul Schönbrunn. De ce?
Tatăl meu a fost dirijor, când eram eu mic. Toată familia mergea la concertele lui: Beethoven, Brahms, Rahmaninov. Toată lumea stătea cuminte la concertele de muzică simfonică. Dar avea în repertoriu piese mai uşoare, precum un vals de Strauss. Eram un băieţel şi am văzut cum toţi cei din jurul meu au început să zâmbească, chiar să cânte, la rândul lor, să se mişte în ritmul muzicii. Iar eu m-am uitat în sus şi m-am întrebat ce se întâmplă cu toţi acei oameni. Brusc, erau fericiţi. Acela a fost momentul în care am început să iubesc valsul şi o fac şi în acest moment. Îmi doresc ca oamenii să plece fericiţi de la concertele mele.
Valsul, Viena, palatul Schonbrunn reprezintă un întreg.
Exact, sunt un întreg, fiindcă am cântat în faţa Schonbrunn-ului. A fost vorba de muzica de Strauss, de fântâni, de balul debutantelor, caii... totul era acolo. Şi i-am spus atunci fiului meu: "Doamne-Dumnezeule, e minunat! Ştii ce ar trebui să faci? O copie a castelului, cu care să călătorim în întreaga lume." Şi asta am făcut.
Şi aţi dus-o chiar şi în Australia.
Da. În Canada, în Australia, Europa...
Copia respectivă este în mărime naturală?
Înălţimea da, dar nu şi lăţimea, fiindcă e imposibil acest lucru, e puţin mai mică.
Să urmărim acum adevăratul concert de la Schönbrunn. Atunci când sunteţi în mijlocul unui concert, simţiţi totul, iar acest lucru se vede. Acesta e modul în care funcţionaţi, de aici mă trageţi energia?
Da. În această dimineaţă, cineva m-a întrebat, în timpul unui interviu, dacă Andre Rieu - muzicianul şi cel de acum sunt două persoane diferite. Iar eu am răspuns negativ, am răspuns că este vorba de aceeaşi persoană. Pe scenă sunt acelaşi om ca şi acum. Întotdeauna sunt aceeaşi persoană şi cred că asta vor să vadă, de fapt, oamenii. Nu vezi prea des pe cineva pe scenă, un actor de exemplu, pentru ca apoi să vezi că în viaţa reală joacă un rol, face teatru. Eu sunt acelaşi întotdeauna. Se vede atunci când sunt nervos, vesel, trist sau furios... pe scenă nu sunt niciodată furios. Sunt mereu deschis, iar aceasta cred că este una dintre reţetele succesului.
Nu purtaţi o mască.
Nu, nu, chiar nu port.
Niciodată?
Nu aş putea.
Acesta sunteţi dumneavoastră.
Acesta sunt eu.
Iar cel din concertul de la palatul Schonbrunn este adevăratul Andre Rieu? În acel cadru, valsând, cântând valsuri de Johann Strauss în Viena?
Aş fi putut locui acolo.
Da, la palat, desigur.
Serios, am vorbit serios. Nu, bineînţeles că nu, dar mă simt bine acolo.
„D`Artagnan şi-a mâncat ultimul mic dejun în bucătăria mea înainte să moară luptând pentru regele lui”
Să le spunem telespectatorilor că locuiţi într-un palat, palatul lui D`Artagnan.
Da, într-un castel micuţ, e un singur castel în Maastricht, am fost norocos că l-am putut cumpăra, iar D`Artagnan şi-a mâncat ultimul mic dejun în bucătăria mea înainte să moară luptând pentru regele lui.
Castelul v-a ales pe dumneavoastră sau invers?
Nu, eu am ales castelul.
Dumneavoastră l-aţi ales... cum? E singurul, ne-aţi spus asta.
Am fost un fan Tintin în copilărie, vă amintiţi?
Desigur.
Cu căpitanul şi acel băiat... era o poză acolo cu băiatul mergând către castel, fiindcă profesorul îl cumpărase. Mi-a plăcut şi mi-am spus că vreau şi eu un castel asemănător. Eram doar atât... aşa că atunci când ai un vis...
Urmează-l...
Urmează-l!
Aţi spus odată că cea mai mare plăcere este să cânţi alături de oameni pe care-i cunoşti de 15-20 de ani, alături de prieteni. Citez: „E mai plăcut decât sexul.”
E adevărat. Vorbesc serios, am trăit asta în fiecare seară atunci când cânt la vioară, de exemplu, "Dunărea Albastră". Cântăm în fiecare dată "Dunărea Albastră", iar lumea mă întreabă dacă nu e plictisitor să cânţi asta în fiecare noapte. Iar eu le răspund că nu este. În primul rând, este o capodoperă. În al doilea rând, este cu adevărat fantastic să cânţi asta alături de oameni pe care-i cunoşti atât de bine, profesionişti care dau tot ce-i mai bun din ei. Sexul e întotdeauna la fel, dar în fiecare noapte e extraordinar. Dar trebuie să faci tot posibilul ca să fie extraordinar.
Nu simţiţi niciodată că v-aţi săturat?
Nu, niciodată, niciodată. Pentru că atunci când cânţi aşa..."Te rog, nu cânta aşa", dar apoi când cânţi aşa... vezi publicul... şi toată lumea e fericită.
Şi sunteţi şi dumneavoastră fericit.
Da.
Asta înseamnă fericire.
Aveţi dreptate, asta înseamnă fericirea. Aveţi dreptate, încercaţi.
Vă propun... e prea târziu să mă apuc să cânt cu vocea sau la un instrument. Vă plac copiii cărora le place să cânte, care învaţă să cânte.
Da, îmi place să-i ajut.
Şi îi ajutaţi.
Da.
I-am văzut pe scenă alături de dumneavoastră...
Da, mi-a plăcut asta.
Cântând împreună cu dumneavoastră...
Fac des asta, le ofer o şansă, am făcut-o şi în Maastricht, îmi place asta.
Dacă-mi permiteţi, aş vrea să vă propun dumneavoastră şi telespectatorilor fragmentul meu preferat, unul dintre concertele dumneavoastră din Heidelberg, din 2009. Să urmărim acel moment. E un concurs între un xilofon şi celălalt instrument este... ce nume are?
Carillon.
Carillon. Nu e prea uşor să cânţi la el.
Nu, este foarte greu, iar noi avem în Olanda mulţi instrumentişti care cântă la carillon, dar el este unul dintre cei mai buni, este cântăreţul la carillon al oraşului Maastricht, cântă în orchestra mea. Înainte de această piesă, a cântat Concierto de Aranjuez, o bucată muzicală foarte frumoasă, cu întreaga orchestră, corul şi clopotele şi toată lumea a izbucnit în plâns. Apoi am cântat această piesă. L-am întrebat dacă poate cânta rapid la instrument, iar el mi-a spus că poate.
Cu adevărat rapid?
Da, cu adevărat rapid, super-rapid, iar apoi am făcut asta şi a ieşit fum...
Nu este foarte uşor să cânţi, fiindcă...
Da, trebuie să... Este o întârziere între momentul în care loveşti tastele...
...şi momentul în care se aud ceasurile.
Folosim toate aceste momente, inclusiv în Australia. Săptămâna trecută am fost la Bangkok şi am făcut acest moment şi acolo, iar toată lumea era... O să-l aduc.
În România?
Da.
Să-l aduceţi!
O să fac asta.
E atât de frumos...
Promit!
„Avem 100 de concerte pe an, aşa că nu e posibil să te prefaci de 100 de ori pe an”
Ne-aţi vorbit despre fericire. Cred că una dintre cheile succesului dumneavoastră este faptul că vă jucaţi în timp ce cântaţi. Faptul că vă jucaţi, nu neapărat cântatul. Atunci când vă jucaţi, o faceţi cu adevărat.
Ce vreţi să spuneţi?
Adică dumneavoastră şi prietenii din orchestră nu vă limitaţi la a interpreta, ci vă şi simţiţi bine, împreună cu publicul.
Nu doar cântăm, ci ne simţim cu adevărat bine.
Nu vă prefaceţi, vă simţiţi cu adevărat bine.
Da, exact, nu se poate altfel... Avem 100 de concerte pe an, aşa că nu e posibil să te prefaci de 100 de ori pe an. Ne distrăm cu adevărat. După concert, ne adunăm în spatele scenei, avem multă mâncare, vin roşu... avem nevoie de aşa ceva, fiindcă trebuie să ne liniştim. Eşti atât de fericit şi de agitat după un asemenea concert! Aşa că avem nevoie cu adevărat să ne liniştim. Am primit multe e-mail-uri şi scrisori de la fani din toată lumea care îmi spun că după concert, au avut nevoie de două săptămâni pentru a reveni cu picioarele pe pământ. Acesta este cel mai mare compliment pe care mi-l poate face cineva.
Foto: Gulliver/GettyImages
Câte ore durează până vă liniştiţi?
Depinde. Aici, în România, am avut nevoie de multe ore.
De ce?
Fiindcă în Piaţa Constituţiei era cald, în faţa mea erau 12.000 de oameni care se distrau împreună cu prietenii mei români de pe scenă. Am avut nevoie de multe ore, puteţi să-i întrebaţi, era foarte târziu în noapte.
Este vreo diferenţă între publicul din diverse ţări?
Da, cu siguranţă. Tocmai v-am povestit de Bangkok, cei de acolo au fost foarte drăguţi, foarte politicoşi, dar în timpul concertului mă întrebam: "Doamne, oare le place?" Nu-şi exprimau sentimentele, pe când aici, în România, oamenii au demonstrat de la început că le place cu adevărat.
Credeţi că românii au un mod aparte aparte de a simţi muzica şi alte lucruri? Fiindcă ceea ce faceţi dumneavoastră este foarte distractiv, vă place, vă implicaţi, dar au ei o astfel de energie?
Cred că românii sunt deschişi în ceea ce priveşte muzica. Atunci când artistul de pe scenă îşi deschide sufletul în faţa lor, la fel fac şi ei. Asta am trăit eu în Bucureşti, când am cântat în Piaţa Constituţiei. Întotdeauna mergem printre spectatori, dar aici a fost foarte greu să trecem, fiindcă voiau cu toţii să mă atingă, să facă fotografii. Numai că nu a fost posibil, a trebuit să mă duc pe scenă... A fost o primire foarte călduroasă.
„Sunt foarte, foarte fericit că mă întorc şi că voi cânta în faţa unui public minunat”
Inventaţi lucruri? Aveţi 100 de concerte pe an, inventaţi diverse lucruri pentru a le face diferite?
Ce vreţi să spuneţi?
Inventaţi lucruri în spectacolul dumneavoastră, aduceţi lucruri noi?
Avem un program pentru fiecare an şi îl folosim în concertele din toată lumea, dar la repertoriul mai uşor folosim muzica locală, aici am avut "Gheorghe Zamfir şi prietenii", în Bangkok am avut muzică thailandeză, în Germania - muzică germană, la fel în America, America de Sud, acum mergem în Australia, unde vom avea "Waltzing Mathilda"... muzică australiană, muzica din patria cangurilor... Îmi place!
Sunteţi o vedetă de talie mondială. Toată lumea vă aşteaptă în Australia, Canada, Japonia...Totuşi, vă întoarceţi la Bucureşti.
Bineînţeles! Bucureştiul face parte din această lume, nu? Şi este o parte foarte frumoasă din această lume. Sunt foarte, foarte fericit că mă întorc şi că voi cânta în faţa unui public minunat.
Vă mulţumesc foarte mult, Andre Rieu! De-abia aşteptăm să vă vedem în Bucureşti pe 11 şi 12 iunie în acest an.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
