Emilia Şercan a plecat în lacrimi de la emisiunea Eugeniei Vodă

Data actualizării: Data publicării:
emilia_sercan - captura pagina de media

Emilia Şercan a părăsit în lacrimi, sâmbătă seară, platoul emisiunii „Profesioniştii”, după ce a fost întrebată de perioada în care a lucrat pentru trustul Realitatea, pe vremea când era deţinut de Sorin Ovidiu Vântu, relatează Pagina de media.

emilia_sercan - captura pagina de media
FOTO: Pagina de media, captură TVR1

Aceasta, împreună cu Cătălin Tolontan, au fost invitaţii Eugeniei Vodă în emisiunea „Profesioniştii”, difuzată de TVR1.

„Este marele compromis pe care eu l-am făcut”, a spus jurnalista de investigaţii, cu câteva minute înainte să părăsească în lacrimi platoul. „Ce vreau să spun este că nu ar trebui să fiu în emisiune”, a adăugat Emilia Şercan. „Sunt o impostoare. Cum să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu”, a încheiat, în lacrimi, jurnalista.

Cătălin Tolontan a spus, după plecarea Emiliei Sercan, că Sorin Ovidiu Vântu s-ar „amuza teribil” dacă ar vedea emisiunea şi că el nu se simte rău că lucrează la Dan Voiculescu, chiar dacă patronul trustului Intact este în închisoare. „Mă simt un nesimţit înseamnă, că nu mă simt deloc rău că lucrez la Voiculescu. Scuză-mă, pe bune, dar ce să fac, să-mi iau un xanax?”, a spus Tolontan.

Emisiunea, precizează Pagina de media, nu a fost în direct. Eugenia Vodă a ales să păstreze secvenţa, spunând chiar pe post că va face asta. Aceasta chiar l-a întrebat pe Tolontan dacă el ar alege să taie scena, răspunsul acestuia fiind categoric nu, oferindu-se chiar să facă o ştire pe acest subiect.

Totul a plecat de la o situaţie povestită de Emilia Şercan, din vremea când era jurnalist de investigaţii la Evenimentul Zilei, când a primit un cadou aparte de la Sorin Ovidiu Vântu, de ziua omului de afaceri. În acea perioadă, Emilia lucra la o serie e anchete despre acesta, după cum a declarat aceasta în emisiunea de la TVR1.

„Scriam despre afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu. De ziua lui, mi-a trimis un coş uriaş cu flori şi şase sticle de şampanie Dom Perignon şi un mic cartonaş pe care scria 'sper să ciocniţi un pahar de şampanie cu ocazia zilei mele'. Le-am suit într-o maşină şi le-am returnat la celebra lui vilă de pe strada Paris”. În contextul creat, Eugenia Vodă a plusat cu o întrebare despre perioada în care jurnalista de investigaţii a fost cooptată să conducă departamentul de investigaţii din trustul Realitatea, pe timpul lui Vântu.

Eugenia Vodă: „Ca să terminăm secvenţa adorabilă a Emiliei care duce şampania şi florile înapoi pe strada Paris şi le predă expeditorului, că după câţiva ani, şi nu mulţi, practic oferta superbă de 8.500 de euro pe lună a venit de la omul care trimisese florile şi şampania şi te-ai mutat în trustul lui. Această fractură, cum o explici?”

„Este marele compromis pe care eu l-am făcut”, a răspuns Emilia Şercan.

„Care este un compromis de imagine, de fapt, pentru că nu şi-a compromis meseria. Cred că se explică prin norma meseriei, pentru că dacă faci meseria asta o poţi face indiferent cine îţi este patron. Să fim serioşi, nu îţi poţi alege patronul în toate situaţiile din această lume”, a intervenit Cătălin Tolontan.

Emilia Şercan a precizat: „Nu mi-am compromis meseria. A fost un compromis pe care eu l-am făcut la momentul respectiv. E adevărat că m-am gândit că e posibil ca lucrurile astea să vină. Dar din punct de vedere moral, acel lucru a fost un mare compromis”.

Eugenia Vodă: „Nu pledez pentru asta, să-ţi pui talentul şi inteligenţa şi profesionalismul în slujba oricărui mogul”.

Cătălin Tolontan intervenit încă o dată, spunând că „în slujba publicului rămâne. Nu este în slujba mogulului. Emilia a lucrat pentru aceeaşi oameni care o citesc astăzi şi cum lucra la Vântu”.

Eugenia Vodă: „Până în clipa în care patronul poate să-ţi spună stop”.

Cătălin Tolontan: „Iar tu poţi accepta sau nu”.

Emilia Şercan: „În momentul în care mie la Realitatea TV mi-au fost blocate câteva anchete am plecat”.

Eugenia Vodă: „Cine ţi le-a blocat?”

Emilia Şercan: „Cine mi le-a blocat? Cei care conduceau la momentul respectiv postul. Mi-am dat demisia”.

După câteva discuţii, Emilia Şercan a cerut să ia o pauză, ulterior părăsind platoul, situaţie care s-a menţinut până la finalul emisiunii.

Citiți detalii pe paginademedia.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primești dacă ai muncit 15 ani. Suma oficială în 2025 pentru stagiul minim de cotizare
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Lista neagră a lui Trump. „Țările care joacă murdar”, pedepsite de președintele SUA
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
O elevă de 15 ani a leșinat în timpul orei de biologie, la un liceu din Botoșani. Ce au descoperit medicii
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Un produs popular pentru câini ar putea declanșa „sindromul vârcolacului”. Ce simptome prezintă patrupedele...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Delia, atacată de câini în parc. Artista s-a urcat într-un copac: „M-am zgâriat, m-am făcut praf...”