DIGICULT Spectacol de teatru hip-hop, inspirat de violenţele din SUA
În dimineața zilei de 28 decembrie 1998, Tyisha Miller, o adolescentă de culoare din Rubidoux, Riverside, California, a fost împușcată de 12 ori de ofițerii de poliție chemați să o salveze. Fata fusese găsită în mașina ei, aparent în comă, tremurând violent și având în poală un pistol semiautomat. Cum rudele nu au reușit să o trezească, au chemat o patrulă de poliție. Neputând să ia legătura cu Tyisha, ofițerii au decis să spargă mașina. Au declarat că, în timp ce unul dintre ei încerca să ia arma fetei, Tyisha s-a ridicat și a apucat pistolul. A fost momentul fatidic în care polițiștii au deschis focul. Au tras de 23 de ori, iar 12 dintre gloanțe au nimerit trupul tinerei. Polițiștii au susținut că s-au aflat în legitimă apărare.
Aceste scene, desprinse parcă dintr-o piesă de teatru absurd, au provocat suferință în familia fetei, au generat proteste în oraș, dar au inspirat și un act artistic: un spectacol de teatru hip-hop gândit de Rickerby Hinds, dramaturg, regizor și profesor la Universitatea din Riverside. Povestea dramatică a Tyishei a devenit simbolul a ceea ce se petrece, de decenii întregi, în Statele Unite: forța excesivă cu care polițiștii americani intervin în situațiile în care sunt implicați cetățeni de culoare.
„Obiectivul principal al spectacolului "Dreamscape", dacă ar fi să aleg unul singur, ar fi să începem un dialog despre această problemă, înainte ca ea să devină o chestiune de viață și de moarte. Spectacolul explorează relația dintre comunitatea afro-americană și forțele de poliție, care a fost - așa cum a dovedit-o istoria - una dificilă. În cel mai bun caz. Așa că, prin reprezentațiile cu "Dreamscape", sperăm să-i umanizăm pe cei care au fost reduși la statistici sau știri în jurnal”, explică dramaturgul şi regizorul Rickerby Hinds.
Societatea civilă americană este obișnuită să reacționeze prompt. La fel de prompt merge la spectacolele de teatru cu implicații sociale. Dar ar fi interesant de aflat câți polițiști au ajuns la piesa lui Rickerby Hinds.
„Dacă ar trebui să dau o cifră, undeva între 10 și 20. Interesant este că, după ce au văzut piesa, ofițerii de poliție au realizat că nu este ceva care să-i demonizeze, ci oferă posibilitatea ca discuțiile pe această temă delicată să aibă loc. Chiar am fost întrebat dacă eu cred că spectacolul ar trebui văzut de viitori ofițeri de poliție, în timpul antrenamentelor. N-aș merge atât de departe. Fiind artist, creez lucruri care să te provoace să gândești și să privești în mod diferit lucrurile despre care crezi că ți se cuvin. Da, ar fi grozav să se întâmple așa, dar ar fi minunat dacă acest tip de discuții ar avea loc în spații diferite, fără ca această piesă să fie elementul care le generează”, mai spune regizorul.
Ce s-a schimbat în Riverside, California, de la moartea Tyishei Miller?
„Au existat schimbări care le-au permis cetățenilor din Riverside să intre în legătură cu ofițerii de poliție și cu lucrurile care se întâmplă în comunitatea lor. După acest episod, s-a creat un comitet, un fel de "câine de pază" care i-a ajutat pe cetățeni să vadă mai în profunzime aceste chestiuni. Acum, în Riverside se discută în permanență despre astfel de probleme. Dar, din momentul în care Tyisha Miller a fost împușcată, s-au mai înregistrat incidente similare, atât în Riverside, cât și în localitățile din vecinătate, în San Bernardino sau Marino Valley. E interesant, am fost întrebat, de curând, la Londra: "Astfel de lucruri se întâmplă mai des în Statele Unite?". Răspunsul a fost negativ. Ceea ce se întâmplă acum este că se vorbește mai mult despre ele. Cred că astfel de lucruri sunt mai vizibile acum, în sensul propriu al cuvântului: le și vedem, nu doar auzim despre ele. Acum există probe vizuale, de aceea pare că asistăm la o exacerbare a cestor incidente. Nu cred că se întâmplă mai multe, ci că aflăm de ele mai repede și în mai mare măsură”, mai spune Rickerby Hinds.
Pe 6 martie 2015, în statul american Wisconsin, Tony Robinson, un adolescent afro-american de 19 ani, a fost împușcat mortal de către un ofițer de poliție, în timpul unei altercații. Pe 19 aprilie, Freddie Gray, în vârstă de 25 de ani, a murit la un spital din Baltimore. Intrase în comă în mașina poliției, după ce fusese arestat, cu o săptămână înainte. Cazurile tragice care se adaugă continuu la CV-ul forțelor de ordine ar putea deveni tot atâtea povești de spus pe scenă. Totuși, Rickerby Hinds nu se gândește să mai scrie o piesă pe acest subiect.
„Sper că "Dreamscape", așa cum a fost gândit, permite ca povestea universală - cea despre lupta dintre cei care dețin puterea și cei neajutorați - să vorbească de la sine. Astfel încât să nu fiu nevoit să scriu o altă versiune. Modul în care este spusă povestea o face să fie nu doar despre o singură tânără, ci despre cei care dețin autoritatea, care pot decide viața sau moartea celorlalți”, spune dramaturgul.
Uneori, drama se transformă în poezie, muzică și dans. Un spectacol complet poate face ca suferința să devină mai ușor de suportat. Sau să determine schimbări radicale.
„Munca mea poate fi încadrată într-un gen numit "teatru hip-hop". Și, datoriă acestei definiții, pot spune povestea printr-o mulțime de mijloace. Așa că mișcarea, poezia, beatboxing-ul, rimele, toate aceste lucruri sunt parte a culturii din care mă inspir. Nu este vorba despre a alege ce se întâmplă și unde, ci despre un mod de lucru care, adesea, vine de la sine. Dacă vreau să spun ceva cu adevărat profund și nu am la dispoziție cuvinte pe măsură, pot folosi un exemplu din cineva care spus-o mai bine decât aș putea eu. Dacă m-aș fi limitat doar la dramaturgie, n-aș fi avut acces la atâtea. Mă simt aproape ca și cum aș trișa. Pentru că am la dispoziție toate aceste modalități de a spune povestea”, explică Rickerby Hinds.
"Dreamscape", reprezentaţii în București și Timișoara
Antropologul român Alexandru Bălășescu l-a întâlnit pe americanul Rickerby Hinds pe teren neutru: la un workshop despre migrație, organizat la Amsterdam. I-a văzut unul dintre spectacole și s-a gândit că și publicul din România ar trebui să aibă parte de o astfel de experiență. Așa s-a născut un turneu care a cuprins București și Timișoara, dar și escale în Turcia, Polonia și Ungaria. Europa de Est trăiește experiențe similare celor din Statele Unite. Dar există și o deosebire, față de incidentele de pe tărâm nord-american.
„Sunt foarte frecvente, dar nu se vorbește despre ele. A apărut un articol chiar acum o săptămână, de Ștefan Mako, pe tema violenței poliției, este o piesă de jurnalism narativ despre "parcagii" și violența poliției împotriva lor. Cred că este o temă universală, din păcate”, spune antropologul Alexandru Bălăşescu.
Alex Bălășescu cunoaște îndeaproape fenomenul: a asistat, acum doi ani, la violențele care au răvășit Istanbulul și au tulburat opinia publică de pretutindeni.
„Manifestările din Gezi Park, pe care le-am văzut toată vara, pentru că eram acolo, au fost marcate de o totală nonviolență din partea manifestanților. Era incredibil. Și, totuși, nonviolența lor nu a făcut ca violența autorităților să fie mai scăzută”, spune antropologul.
Din datele publicate de cotidianul "The Guardian" rezultă că, în Statele Unite, este de 55 ori mai probabil să mori ucis de un polițist decât de un terorist. Țări precum China, Rusia, Indonezia sau Turcia au, la rândul lor, o "tradiție" a violenței autorităților îndreptate împotriva civililor. Artiștii nu pot schimba aceasta realitate. Dar pot încerca să le deschidă celorlalți ochii, pentru ca nedreptățile să nu rămână simple statistici.
„Știți cum se spune: e suficient ca o carte, un spectacol să influențeze un om, care, la rândul lui, va influența doi oameni. Progresia geometrică de felul acesta se poate întâmpla până la un moment în care să se creeze o masă critică. Plănuim un film, bazat pe acest show, un film independent mai degrabă, care va avea premiera anul viitor. Iar eu fac și documentarul acestui tur, documentar care va urmări în special relația și modul în care spectacolul e primit de publicul din fiecare țară. Pentru că fiecare țară are experiența ei în această chestiune. Și justiția socială este o problemă care e universală”, mai spune Bălănescu.
"Dreamscape" este un spectacol capabil să schimbe modul în care societatea a ajuns să perceapă violența. Reușește să revolte, dar, mai ales, să emoționeze.
„De fiecare dată îmi dau lacrimile. Cred că l-am văzut de patru ori până acum. E foarte puternic și am zis că, dacă-mi stă în putere, aș vrea să-l vadă cât mai multă lume. Tocmai pentru posibilitatea creării acelei mase critice. De a vorbi de aceste lucruri. De a vorbi de lucruri care sunt invizibile. Sau sunt "invizibilizate" de societate. Nu poți scăpa de o boală dacă, în primul rând, nu-i recunoști simptomele. Și-apoi, dacă n-o tratezi. Dar primul pas e să-i recunoști simptomele”, conchide Alex Bălănescu.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
