DIGICULT. Scrisoarea pierdută a lui Caragiale, oglinda unei lumi la fel de turmentate

Data publicării: 15.12.2012 14:53

Astăzi, la Digicult, ne amintim de cele mai reuşite viziuni regizorale ale unei piese care a făcut istorie - „O scrisoare pierdută”, de la Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei până la Horaţiu Mălăele.

„Dacă îl citim pe Caragiale aflăm ce a spus, dar ce spune el e întotdeauna mai misterios decât explicaţia despre. Acest argument îl am chiar din Caragiale. El a scris un articol la moartea lui Iancu Brezeanu, un necrolog, în care vorbim despre interpretarea lui Iancu Brezeanu în cetăţeanul turmentat”, spune regizorul Alexa Visarion.

Acel fragment reprezintă o posibilă cheie de decodificare a universului caragielian. El vorbeşte despre acel cetăţean turmentat care se ridică sus şi ia proporţiile unui tip abstract, simbolul unui popor întreg.

„O scrisoare pierdută” s-a jucat pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în ziua de 13 noiembrie 1884. Spectacolul a avut 11 reprezentaţii în numai trei săptămâni, un succes nemaîntâlnit până atunci.

„Scrisoarea” a trecut cu succes proba timpului

După anul 89, zeci de regizori au pus în scenă piesa lui Caragiale, un adevărat record

„Până la urmă rămâne ceva din Caragiale nerostit până la capăt, care face ca scrisoarea să-şi păstreze forţa de atracţie, chiar şi atunci când credeam că o anume montare a epuizat toate sensurile”, consideră criticul de teatru Octavian Saiu.

În 1953, Sică Alexandrescu, pe atunci prim regizor artistic al Naţionalului bucureştean, a regizat „O scrisoare pierdută”. Viziunea sa asupra lui Caragiale a rămas un punct de referinţă până în ziua de astăzi.

Regizorul Liviu Ciulei a pus în scenă Scrisoarea pierdută de două ori. Prima dată în 1972, cu Toma Caragiu în rolul lui Ştefan Tipătescu. Apoi, în 1979 cu Mariana Mihut, Victor Rebengiuc, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică şi alţii, numai şi numai actori grei.

După 1990, regizorii şi-au câştigat libertatea de a se juca cu Scrisoarea lui Caragiale, după zeci de ani în care cenzura a „subminat” textul original.

De curând, şi Horaţiu Mălăele s-a îndeletnicit cu textul lui Caragiale cu un scop precis. Mălăele a introdus un nou personaj în piesă, Muta.

În Scrisoarea lui Mălăele, Alexandru Bindea joacă rolul cetăţeanului turmentat. Cu ce diferă el de „confratele” lui din secolul al XIX-lea?

„Cetăţeanul turmentat al secolului 21 ar trebui să fie mult mai turmentat decât cetăţeanul turmentat al secolului 19. Dar în acest spectacol – scrisoarea - el nu este. El este turmentat de fapt - şi asta am vrut să transmit publicului - de tot ce se întâmplă în jurul lui, de toate întorsăturile politice şi de situaţiile date”, explică actorul Alexandru Bindea.

În fapt, dincolo de piesă, România anului 2012 a rămas România lui Caragiale. La aproape 130 de ani de la prima reprezentaţie a Scrisorii pierdute, moravurile noastre sunt neschimbate pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale. Şi asta pentru că scrisoarea lui Caragiale este oglinda noastră fără vârstă.