Digicult. Mărturii-document ale Regelui Mihai
12 dialoguri cu Regele Mihai au fost înregistrate de scriitorul Stelian Tănase în aprilie 2005, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. După dispariţia Regelui, în decembrie 2017, jurnalistul Elena Vijulie a început să transcrie integral interviurile. A fost o muncă meticuloasă, pentru a reda cu maximă fidelitate cuvintele ultimului Rege al României. Un an mai târziu, transcrierile au devenit o carte: „Conversaţii cu Regele Mihai”. Povestea unui document istoric excepţional, într-o ediţie specială Digicult.
12 dialoguri cu Regele Mihai au fost înregistrate de scriitorul Stelian Tănase în aprilie 2005, la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Spre finalul convorbirilor, s-a stabilit ca, pe timpul vieţii Majestăţii Sale, conversaţiile să NU fie date publicităţii.
Imediat după dispariţia regelui, în decembrie 2017, jurnalistul Elena Vijulie a început să transcrie interviurile realizate de Stelian Tănase cu Majestatea Sa Regele Mihai. A fost o muncă extrem de meticuloasă, pentru a reda cu maximă fidelitate cuvintele ultimului Rege al României. Un an mai târziu, transcrierile au devenit o carte, un document istoric excepţional: „Conversaţii cu Regele Mihai”.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Era de o mare onestitate, acesta este cuvântul, era un om cu totul şi cu totul onest. Nu ştia ce-i aia meschinărie şi era regal în sensul că el gândea, chiar propria sa viaţă, în termenii României, interesul României, ţara lui, gândea exact ca un rege.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: Valorile pe care le încarna el de multă vreme sunt în totală opoziţie cu realitatea românească. Nu de ieri de azi. Valorile Regelui Mihai sunt, încă de la instaurarea comunismului, în opoziţie radicală cu realitatea românească. Din punctul ăsta de vedere există o continuitate între comunism şi postcomunism.
„Cum ajungem ca România să fie România?” întreba Majestatea Sa Regele Mihai în anul 2005. Formularea „CUM AJUNGEM” spune mult despre modul în care Regele Mihai se raporta la ţara care l-a alungat şi l-a ignorat, cu bună ştiinţă. Regele a spus întotdeauna NOI, românii. Niciodată VOI, românii. A fost dovada unui patriotism autentic, caracteristic unei alte generaţii, aceea a elitelor care au format România modernă.
PATRIOTISMUL UNUI REGE ALUNGAT
În urmă cu un an, la moartea Regelui Mihai, s-a vorbit mult despre virtuţile Majestăţii sale, despre valorile în care acesta credea şi pe care le-a respectat de-a lungul vieţii. Şi tot atunci s-a vorbit despre cum România ar trebui să adopte EA ÎNSĂŞI aceste valori: integritate, patriotism real, modestie, seriozitate.
Reporter: Ce s-a întâmplat anul ăsta în România? Anul trecut se vorbea foarte mult despre valori. Pare că astăzi nu mai au aceeaşi însemnătate...
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: Bine, ce s-a întâmplat de un an încoace e groaznic, pentru că suntem în vremea ciumei. Şi, înainte de moartea Regelui, tot în aceeaşi guvernare sinistră eram. Când a murit însă Regele, într-adevăr, a fost aşa cum se întâmplă mereu în România un moment de graţie. Dar românii aşa sunt, sunt exaltaţi, au exaltare funerară, când moare cineva, mă rog, îşi dau seama că pierd o persoană extraordinară, dar, în timpul vieţii, nu au aceeaşi relaţie cu persoana respectivă. Asta e tipic pentru români, să ignore anumite persoane în timpul vieţii, după aia să se exalte în momentul când mori şi după aia să-i uite. E stilul românesc de a se raporta la oamenii de valoare, la oamenii care reprezintă ceva.
VALORILE UITATE ALE ROMÂNIEI MODERNE
De altfel, în România, nerespectarea adevăratelor valori este o realitate care... nu mai miră pe nimeni. Pe 22 noiembrie, Guvernul României condus de Viorica Dăncilă a oferit un prânz de lucru delegaţiei conduse de Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European. Locul ales pentru masă, protocol şi degustat produse tradiţionale româneşti a fost Sala Tronului de la Palatul Regal.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist:: În Sala Tronului, nu?
Reporter: Da, în Sala Tronului.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist:: În capul mesei era chiar tronul, da? Acolo a fost catafalcul Regelui Mihai...
Reporter: Da. La un an diferenţă, avem două imagini, e ca-ntr-un film distopic, aşa pare, sunt două imagini din două Românii care cu siguranţă nu converg.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Ştiţi ce se-ntâmplă? Politicienii noştri ne-au vorbit în ultimile zile, dacă nu tot anul, despre respectul faţă de trecut, despre respectul pentru Marea Unire, respectul faţă de marile personalităţi ale istoriei româneşti. Iar în această situaţie arată tocmai lipsa de respect. Cum dai tu acolo o masă cu un prânz, cum vreţi să-i spuneţi, praznic, paranghelie, tot ce vreţi, în Sala Tronului? Când dedesubt era o sală alocată unor asemenea evenimente, în care ar fi putut să servească masa, în Palatul Victoria este o sală în care se putea organiza perfect acest prânz. Dar s-a dorit, faţă de străini, ca s-arate că Guvernul, în frunte cu premierul V.V. Dăncilă, are un alt statut, că-n România trăiesc aşa ca un fel de aristocraţi, că ei reprezintă tradiţia. Doamna Dăncilă s-a imaginat Regina Maria, care prezida o masă cu înalţi oaspeţi occidentali şi acei oaspeţi trebuia să capete falsa impresie că aceasta este atmosfera de la Bucureşti în care tradiţia este păstrată, ei sunt cei care au preluat această tradiţie. De fapt este o stupidă paranghelie şi o blasfemie în legătură cu locul unde se desfăşura masa, faptul că acolo fusese catafalcul Regelui. Deci au arătat dispreţ şi necunoaştere a istoriei.
MĂRTURII-DOCUMENT ALE REGELUI MIHAI
Pe Regele Mihai, jurnalistul şi scriitorul Stelian Tănase l-a cunoscut în anul 1990, la Paris. Cel care a înlesnit întâlnirea a fost Alexandru Paleologu, la acel moment ambasador al României la Paris. Întâlnirea cu Majestatea Sa, spune Stelian Tănase, a fost momentul care l-a marcat decisiv. Şi-a recunoscut, încă de atunci, opţiunea monarhistă sau, cum preferă să spună, a devenit... „Mihăist".
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Regele dorea să ştie ce este în ţară şi probabil că i s-a spus că eu sunt o sursă, n-aş spune legitimă, dar ştiam multe, eram implicat în tot procesul revoluţionar de la Bucureşti. Eram anti-FSN, anti-Iliescu, eram de partea opoziţiei, conduceam un jurnal unde circula multă informaţie, eram în contact cu toţi intelectualii de seamă ai momentului, dar şi politicieni de opoziţie, deci puteam să-i fac o descriere la ce se întâmpla în România în acel moment. Şi cred că aici a fost declicul, în sensul că ne-am apropiat şi să-i câştig încrederea pentru că eu deja eram câştigat. Eu m-am întors în ţară, am scris că am opţiune monarhistă şi că sunt mihăist, aşa am zis, că sunt mihăist şi tocmai atunci după Paşte, s-a declanşat fenomenul de protest Piaţa Universităţii şi în balconul Universităţii am spus că opţiunea noastră este să-l aducem înapoi pe Regele Mihai. Cam ăsta a fost începutul acestei bucurii pe care am avut-o în viaţă să fiu aproape de omul pe care-l admiram cel mai mult. Deci este omul pentru care am avut cel mai mare respect în timpul vieţii care niciodată nu m-a dezamăgit. Spre finalul convorbirilor noastre, care s-au făcut în luna aprilie 2005, a apărut un acord între noi ca, pe timpul vieţii Majestăţii Sale să nu public fragmente, să nu folosesc materialul, un film sau aşa ceva, ceea ce am respectat. Când Regele s-a prăpădit şi l-am plâns aşa cum trebuie plâns un rege mare, Elena Vijulie a transcris DVD-urile, adică s-a apucat singură, a trebuit mai întâi să găsim aceste DVD-uri care aveau deja o anumită vechime, erau la producătorul meu cu care făcusem Dinastia, un serial de 22 de episoade, serial al cărui scenariu a fost citit de Rege şi aprobat. A durat mult, a fost o muncă foarte meticuloasă, adică e foarte complicat să pui căştile la urechi şi să asculţi înregistrarea care nu mai corespunde tehnicii de astăzi, nu mai are acurateţea sunetului şi a fost un mare efort tehnic în primul rând ca să realizăm transcrierea completă şi chiar şi aşa lipseşte o bucăţică pentru că tehnic nu s-a putut reproduce. Scopul a fost acela ca la un an de zile de la dispariţia Regelui Mihai, această carte, această transcriere cu maximă fidelitate să fie în mâinile cititorilor. Am reuşit acest proiect deşi să ştiţi că a fost un efort foarte mare mai ales în ultima parte: să terminăm transcrierile, să punem ilustraţiile, titlurile, să facem corecturile o dată, de două ori, de trei ori până are textul acurateţea limbii pe care o vorbea Regele Mihai.
Volumul de conversaţii cu Regele Mihai s-a născut după ani de discuţii cu Majestatea Sa, timp în care ÎNCREDEREA a fost cheia relaţiilor dintre cei doi. Fără încredere, interviurile realizate ar fi pierdut din precizia relatării, dar mai ales, ar fi fost lipsite de emoţie.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Cred c-a fost într-un fel rodul încrederii sau faptul că i-a plăcut ideea acestui proiect, să facă aşa un fel de mărturisire testamentară, să-şi aducă aminte lucruri. Pe mine m-a interesat cum a fost el ca om în această carte, mai puţin personajul istoric, cum era ca om în familie, ce-i plăcea, ce nu-i plăcea, cum a fost educat, relaţiile cu mama lui care sunt fabuloase. Părerea mea este că mama lui a fost personajul determinant în viaţa lui care l-a modelat ca om. Şi a iubit-o absolut...şi tot timpul în viaţa lui, şi când povesteşte mereu face apel şi spune „Era şi mama acolo", nu uită niciodată să sublinieze prezenţa şi rolul mamei sale în ce i s-a întâmplat şi ce a trăit. Numai o clipă să vă amintiţi scena când a abdicat şi el era cu mama lui la Sinaia, venise de la Sinaia adică, şi era la Palatul Elisabeta. Când mi-a povestit această scenă, m-a dus şi-n camera în care s-a întâmplat.
Reporter: Nu v-a uimit precizia asta aproape cinematografică, când vă vorbea despre comunişti, "ei" cum le spunea...
Stelian Tănase: Le mai spunea şi ăştia...
Reporter: Da, ăştia. Îşi aduce aminte gesturi, totul e precis...
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Ştiţi de ce? Pentru că era extraordinar de sincer. Era un om care nu avea nevoie de niciun fel de dedublare, din cauza asta, e el cu el, el ca el, nu are intenţia să prezinte lucrurile într-o anumită lumină. Pur şi simplu le spune. Cred că de aici vine această acurateţe a privirii, a amintirii, a evocării. Nu are niciun interes să-ţi facă o bună impresie. Pentru că în asemenea situaţii s-au mai făcut cărţi de acest fel cu alte personaje. Intenţia celui pe care-l intervievezi este să-ţi lase o anumită imagine pentru că imaginea aceea o lasă în istorie. Toată lumea care va dori să ştie despre Regele Mihai va citi această carte. Regele ştie despre asta şi atunci încearcă să joace, să fie un anumit rol. NU şi Regele Mihai. Deci la el sinceritatea, onestitatea mărturiei sunt absolute.
„Noi am făcut parte din Europa de când ne ştim noi, de la Carol I cel puţin. România trebuie să-şi regăsească locul în Europa. Apoi, cum să punem nişte baze serioase pentru ţară. Să găsim oamenii care trebuie, care vor, într-adevăr, cu tragere de inimă şi iubire de ţară, să uite puţin de ei înşişi. Asta poate nu o să le placă multora. (...) Aici e marea dificultate. Fiindcă din câte am văzut eu cu educaţia asta nouă, oamenii nu se mai gândesc la lucrurile astea” - Regele Mihai în volumul „Conversaţii cu Regele Mihai”.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: Cine l-a cunoscut pe Regele Mihai ştie că Regele Mihai nu era un mare vorbitor. Avea o dicţie nu grozavă, nici n-auzea prea bine, dar, atunci când simpatiza pe cineva, devenea mai vorbăreţ. Şi nu-i puţin lucru să-l faci să vorbească pe Regele Mihai. De ce e important să-l citim? Pentru că vedem un om profund, nu un om foarte savant. Nu e un mare cititor de filosofie, de istorie, dar e un om care pune întrebări fundamentale. Şi-şi caută răspunsuri la aceste întrebări. E o înţelepciune accesibilă. Regele Mihai nu avea virtuţi ieşite din comun. Avea virtuţi care ne sunt accesibile tuturor cu condiţia să vrem.
CHIPUL ROMÂNIEI, ÎN MĂRTURISIRILE REGELUI MIHAI
„Cum ajungem ca România să fie România? Aici e cheia. Eu spun un lucru: Depinde foarte, foarte mult de cine este sus. (...) Guvernul se schimbă, oamenii se schimbă, mai vin de un fel, vin de alt fel, vin de toate felurile, dar chestiunea mare este ce simt ei din punct de vedere românesc! Una e să spună vorbe mari şi discursuri, şi alta e să vezi ce se întâmplă în fapt” - Regele Mihai în volumul „Conversaţii cu Regele Mihai”.
În „Conversaţii cu Regele Mihai”, volumul de interviuri realizate de Stelian Tănase şi îngrijit de jurnalistul Elena Vijulie, ceea ce impresionează cititorul este modul în care se exprima Regele. Într-o limbă română curată şi simplă. Volumul nu doar transcrie fidel înregistrările conversaţiilor cu regele, ci prezintă şi o serie de fotografii rare, imagini document din arhiva istoriei ultimului rege al României.
ROMÂNIA „OMULUI NOU” VERSUS ROMÂNIA ELITELOR
Emoţionant este, însă, mesajul transmis de Regele Mihai, de-a lungul celor 12 dialoguri: dorul de România, dragostea pentru ţară, dar şi credinţa în puterea ei de a scăpa de tarele comunismului.
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Nu era clipă în care nu se gândea la România, la binele ei, la dorul pe care-l avea, că era un om alungat, în '47 a fost alungat şi a revenit în 1992 ...
Reporter: Într-o ţară pe care a spus că n-o mai recunoştea...
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Da, erau schimbări mari. De pildă are o amintire în care spune că mergea prin ţară şi peste tot trebuia să fie în contact, era întâmpinat de autorităţi, primari etc. De la judeţ, parlamentari şi el spunea „eu vreau să cunosc ţara", să văd oamenii simpli şi încerca să scape de această capcană, i se oferea o Românie confecţionată de către autorităţi, era clar că era un scenariu, o ambuscadă şi povesteşte ce eforturi făcea să ajungă la România reală pentru că asta era România pe care o înţelegea şi şi-o amintea. Sigur, cu tristeţe, cu amărăciune, pentru că această Românie se schimbase. Două generaţii de regim comunist, din '48 până în '89 au lăsat urme foarte adânci. Acel om nou despre care noi râdeam prin anii '80 că există, credeam că e o invenţie a propagandei, vedem astăzi când facem acest interviu că există. România este o masă de câteva milioane de oameni care este „Omul nou", cu toate tarele, cu educaţia, cu sistemul de valori, cu această înclinaţie de a şmecheri, de a minţi, de a nu spune lucrurilor pe lume, de a se „descurca", acesta este „Omul nou". Pentru că regimul comunist a distrus câteva lucruri pe care românul le avea: bunul-simţ, simţul proprietăţii, al efortului, al muncii, al curăţeniei. Şi Neagu Djuvara povesteşte că la întoarcere a găsit ţărani murdari, că el îi lăsase în straie albe şi curate şi respectuoşi, şi cu datini care respectau cutumele şi a găsit cu totul altceva, nişte oamenii pământii, cenuşii, murdari, care să te şmerechească, să te prostească, se schimbase ceva, nu mai era românul acela pe care-l lăsase când a plecat din România în 1944. Şi Regele ne dă şi el această relatare, destul de asemănătoare, în care observase schimbările pe care 40 de ani de comunism le-au produs asupra omului, omului simplu, omului obişnuit, nu vorbim de oficialităţi care au fost profitorii acelui regim şi sunt şi astăzi profitorii regimului de azi.
PATRIOTISMUL DE CARTON AL CLASEI POLITICE
În An centenar, discursul public a fost, mai mult ca oricând, un izvor nesecat de clişee legate de dragostea de neam şi respect faţă de înaintaşi. S-au depus coroane, s-au dansat hore, s-au recitat poezii. S-a vorbit prea puţin, însă, despre valori şi principii CONCRETE, pe baza cărora românii ar trebui să modeleze societatea.
Reporter: Poate despre asta ar fi trebuit să se vorbească mai mult, despre acea Românie modernă până la urmă formată de către Monarhie, continuată prin comportamentul Majestăţii Sale în afara ţării permanent, deşi hulit de comunişti...
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: Vedeţi? Dumneavoastră folosiţi un cuvânt România modernă pentru care eu folosesc altă sintagmă şi anume România veche. E adevărat că pe mine mă cheamă Paleologu nu Neologu. Pentru mine tot ce-i vechi e bun. El reprezintă România veche din care făceau parte atâţia oameni de mare valoare care au mai trăit după 90. Cum ar fi Neagu Djuvara sau tatăl meu sau alte figuri de genul acesta. Sunt toţi veniţi dintr-o Românie veche. Parcă ar fi veniţi de pe Marte într-un anumit fel când te uiţi la ce e în jur. Regele Mihai ne vorbea despre lucruri „demodate". Despre patriotism, despre onoare, despre lucruri de genul ăsta. Despre cinste, despre corectitudine, lucruri complet demodate şi chiar le încarna acest om într-un mod remarcabil.
„AURA” FALSELOR ELITE ŞI DISCURSURILE PARIOTARDE
Într-o Românie condusă de o clasă politică în derivă, incompetentă şi scufundată în ridicol, nu ai cum să NU te întrebi, fie şi pentru o secundă: Cum ar fi fost DACĂ am fi avut, din nou la conducere un Rege?
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Prima republică a fost cea bolşevică din '48, a doua republică a fost republica FSN-istă, Iliescu, Roman şi ceilalţi. Eşec amândouă. Una s-a terminat cu o revoluţie şi cu împuşcarea dictatorului şi asta de acum cu eşecul pe care toată lumea îl constată. Cred că soluţia ar fi fost ca în '48 să rămânem la monarhie, şi Armata Roşie să se retragă şi să ne lase în pace să ne facem o ţară cum ne doream noi, iar în '89, era soluţia să refacem monarhia constituţională dintr-unn motiv foarte simplu: dăduse randament, fusese o familie care făcuse foarte mult bine României, modernizase România. Carol când a venit în 1866, România era aproape feudală. Şi când a murit în 1914 era o ţară deja modernă competitivă cu toate ţările din Europa. Deci dacă am avut un regim fericit care a creat o Românie modernă şi puternică sub o monarhie constituţională, nu văd de ce nu s-ar fi încercat asta şi în 1990. Să vă amintesc un exemplu că veţi spune că este o utopie. Nu, nu este o utopie, în Spania, când a murit generalul Franco, forţele politice s-au aşezat la masa tratativelor şi au negociat situaţia, adică constituţie democratică, liberală, cu o libertate de asociere, libertatea presei, alegeri libere etc şi l-au adus pe Juan Carlos pe tron. Deci puteam şi noi să facem acest lucru, cum s-a întâmplat şi în Polonia, o masă rotundă, care a decis problema puterii, au rămas republică ei, dar forţele politice în faţa unei astfel de situaţii radicale se întâlnesc şi, raţional, aleg o soluţie cu care să fie toţi de acord, asta e legitimitatea puternică. Şi-n România se putea face o masă rotundă în care forţele politice să discute despre forma de guvernământ. Eu aş fi început prin invitarea Regelui, de Crăciun a fost omorât Ceauşescu, trebuia făcută o invitaţie, acestor personalităţi începând cu Regele Mihai să poftească la Bucureşti pentru începutul lunii ianuarie pentru a discuta despre viitorul României. Acest lucru l-ar fi făcut nişte patrioţi.
Teoretic, în România postcomunistă, un anumit fel de patriotism a câştigat milioane de adepţi. Practic, termenul este din ce în ce mai mult vidat de conţinut. Mai mult decât atât, patriotismul a devenit un simplu instrument de oratorie, un colac de salvare, folosit de către politicieni în discursurile naţionaliste.
Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii: Patriotismul are aceeaşi rădăcină ca şi cuvântul patrimoniu, patrimoniu adică moştenire. Patriotismul înseamnă în primul rând grijă pentru patrimoniu, grijă pentru moştenire. Îţi dai seama care e gradul de patriotism într-o ţară după grija pe care oamenii de acolo o au faţă de patrimoniu. Or, din punctul ăsta de vedere, nu cred că există un popor mai nesimţit decât poporul român, mai distrugător de patrimoniu, mai distrugător de cultură, mai distrugător de moştenire. Nu există alt popor care să-şi batjocorească în felul ăsta mormintele strămoşilor, o spun metaforic acum. E chiar o problemă de-a dreptul patologică la românaşii noştri dragi.
Reporter: La Camera Deputaţilor, când au avut loc discursurile prilejuite de Centenar, politicienii vorbeau de Brătieni...
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Nu îi doare gura să vorbească...
Reporter: Da, dar credeţi că ei înţeleg ceva din ce au însemnat Brătienii?
Stelian Tănase, scriitor şi jurnalist: Ei au impresia că dacă spun Brătianu, Petre Carp, Nicolae Bălcescu, dau nişte exemple, sau regii noştri, Carol I, Carol al II lea, Ferdinand, Mihai, îşi creează aşa un fel de aură de mari personaje istorice, că sunt şi ei în rândul lumii, nu? În fond şi Brătianu a fost prim ministru ca doamna Dăncilă, nu? Este aceeaşi funcţie? Atunci îi zicea preşedinte de consiliu, acum îi spunem premier, prim ministru. Şi totuşi nu-i acelaşi lucru. Sunt două realităţi diferite, una kitsch venită din Omul nou. Doamna Dăncilă şi cu Dragnea şi cu cei care populează lumea politică, nici nu trebuie să dau nume, sunt altceva. Pentru că au ajuns în funcţiile în care au ajuns şi ei cred că funcţia aia îi înnobilează, le creează un anumit statut, le dă putere, influenţă, averi, că n-au făcut averile pe nimic. Dar între natura pe care o avea Petre Carp, un alt prim ministru sau Titu Maiorescu, cei doi Brătieni, Ion C. Brătianu şi fiul său Ionel Brătianu şi natura acestor guverne de după 1989 şi a personajelor care au populat Palatul Victoria şi diverse ministere este o diferenţă de la cer la pământ. Sunt două realităţi, două Românii.
„Conversaţii cu Regele Mihai”: O carte... cât o viaţă de om. Povestea unui rege, dar şi a unui om care a cunoscut gloria, dar şi sărăcia, viaţa într-o familie numeroasă, dar şi singurătatea, departe de ţara sa, pe care a preţuit-o.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
