Digicult. Despre comunism - ideea care sucește mințile - cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Horia Roman Patapievici
„Societăţile europene au atins în urma celui de-al Doilea Război Mondial o claritate morală deplină în privinţa răului fascist şi al răului nazist. Noi nu avem astăzi o claritate morală în ce priveşte răul comunist. De aici se trage totul”, afirmă scriitorul Horia Roman Patapievici.
„În clipa în care eşti evacuat din acest cadru spiritual care este patria, îţi pierzi identitatea în raport cu apartenenţa la ceva mai larg decât tine. Deci ideea că noi eram străini în propria noastră ţară, că ţara era a lor şi a noastră, că societatea s-a scindat pentru prima oară într-un mod tragic pur şi simplu a fost cea mai cumplită tragedie a poporului român”, declară Gabriel Liiceanu, scriitor.
„A fost o dezbatere la noi dacă Casa Scânteii trebuie golită de simbolismul emblemelor comuniste: secera şi ciocanul, toate astea. Am spus, domnule, nu! Trebuie să vadă oamenii cum arăta mamutul ăsta, e o chestie de document. Sigur, aş prefera să nu se multiplice”, spune Andrei Pleșu, scriitor.
„A venit timpul ca, în faţa lumii întregi, comuniştii să-şi expună deschis concepţia, scopurile, tendinţele şi să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuşi” - Karl Marx, Friedrich Engels- Manifestul Partidului Comunist.
Aşa au prefaţat Marx şi Engels, în anul 1848, „Manifestul Partidului Comunist”, opera care avea să schimbe complet soarta omenirii.
Sub lozinca "Proletari din toate ţările, uniţi-vă!", obiectivele comuniştilor erau îmbunătăţirea vieţii muncitorilor, lupta împotriva burgheziei şi instaurarea proprietăţii comune pentru o societate egalitară. În realitate, un sistem politic, social şi economic NEfuncţional, o iluzie.
„Comparaţia la care ţin cel mai mult este absurdul pe care-l ascunde nevoia de a transforma un lucru care este natural şi pe care nu-l poţi muta din loc fără să-l distrugi. În speţă, imaginaţi-vă că cineva şi-ar propune să revoluţioneze corpul uman şi ar spune să punem ficatul în locul inimii, inima în locul rinichilor şamd. Evident subiectul experimentului ar muri. Or, lucrul ăsta s-a întâmplat cu societăţi întregi”, susține scriitorul Gabriel Liiceanu.
„Proletarii sunt în regulă, sau cum se zice azi, sunt ok. Cei care nu sunt ok sunt cei care în numele lor au făcut revoluţii şi au întemeiat statul zis al proletarilor sau dictatura proletariatului. Toate astea sunt sinistre dar se bazează pe o fraudă. Ei niciodată nu au fost proletariatul, mă refer la revoluţionarii de profesie, marxist-leniniştii, niciodată n-au fost proletariatul. S-au substituit lui, l-au călcat în picioare, şi-au pretins că fac în numele lui toate grozăviile pe care le-au făcut”, spune Horia Roman Patapievici, scriitor.
Despre răul comunist, dar şi despre memoria unui regim totalitar încă prezent în unele părţi ale lumii, au scris Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia Roman Patapievici în volumul „O idee care ne suceşte minţile”, lansat de curând la târgul de carte Gaudeamus.
„A scos ce e mai rău în oameni. Asta a făcut comunismul. Şi buni şi răi au trebuit să treacă printr-un fel de schimonosire interioară care în fiecare caz a produs şi a stimulat ce era mai rău în ei”, spune Andrei Pleșu.
„Comunismul s-a combinat cu o anumită stilistică a urâtului. Totul era urât. De la cutia de chibrituri, până la firma magazinului pe care scria brânză sau Alimentara până la figurile ponosite ale oamenilor, până la hainele cenuşii, până la urâtul care ne invada până peste cap din toate direcţiile”, își amintește Gabriel Liiceanu.
Gabriel Liiceanu: Intelectualii care promovează idei comuniste ar trebui să ştie că utopia cu care se joacă ei le-ar distruge viaţa şi comodităţile în două clipe
Un sistem care peste jumătate de secol a umilit popoare şi a distrus identitatea şi soarta a zeci de milioane de oameni. Prin ura declarată împotriva democraţiilor liberale, ideologia comunismului este similară cu multe dintre principiile totalitare pe care a fost fondat fascismul, crede Horia Roman Patapievici.
„Vorbim despre acelaşi lucru. Un proiect aparent raţional, aparent în interesul omului, sau al unei comunităţi, potrivit principiului că vezi Doamnecomunitatea ar fi mai importantă decât individul şi că binele comunităţii sună foarte bine. Deci aceste principii care aparent sunt foarte bune, dacă se trage din ele concluzia că individual trebuie să se supună în orice situaţie deciziilor majorităţii iar majorităţile sunt exprimate fie de un Il Duce, fie de un Fuhrer, fie de un secretar general al partidului comunist, fie de Stat o să obţinem un regim sinistru, fie că-i de dreapta, fie că-i de stânga, fie că-i religios, fie că este ateu”, asigură Horia Roman Patapievici.
Occidentul a condamnat fascismul şi nazismul, ambele regimuri totalitare fiind învinse după războaie care au dus la moartea a peste 70 de milioane de oameni.
În schimb, Vestul are tendinţa de a privi Comunismul cu o oarecare… îngăduinţă. Şi asta chiar dacă, la nivel mondial, a făcut peste 100 de milioane de victime.
„Sigur că fiecare om cunoaşte viaţa din perspectiva locului în care a trăit-o. Occidentul a trăit trauma fascismului, a hitlerismului, a nazismului, noi am cunoscut trauma comunismului. Noi am făcut efortul de a-i înţelege şi cred că mulţi dintre noi au putut prin empatie să comunice cu suferinţa celorlalţi. Ei însă nu fac asta. De ce? Pentru că comunismul a fost în mare măsură în lumea intelectualilor occidentali un joc de salon. Se strângeau şi dezbăteau idei. Idei a căror parte criminală nu voiau s-o sesizeze. Şi se jucau de-a ideile pe pielea unei părţi a lumii şi pe pielea societăţii cu pricina. Lucrul cel mai interesant este că tocmai intelectualii care promovează idei comuniste dacă ar şti că utopia cu care se joacă ei le-ar distruge viaţa şi comodităţile în două clipe, ar fi pesemne mai precauţi”, susține Gabriel Liiceanu.
„Cel mai mare rău cu putinţă, nazismul. Cel mai mare pericol, comunismul”
În anul 1972, într-un interviu acordat unei publicaţii franceze, filozoful francez Jean Paul Sartre făcea o declaraţie tulburătoare: „Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.”
Cazul lui Sartre nu este singular. De-a lungul vremii, intelectuali de marcă s-au lăsat păcăliţi de teoriile marxismului.
„E foarte greu să explici până la capăt opţiuni de genul ăsta, absolute. Poate era în cazul unora vârsta, în tinereţe simţi nevoia să îmbrăţişezi o cauză şi umbli la absoluturi. Poate că era o lipsă de informaţie în legătură cu ceea ce făcuse deja comunismul într-o ţară ca Uniunea Sovietică. Am uneori impresia că stânga e o boală franţuzească. Sunt foarte mulţi oameni de stânga acolo care şi acum încearcă să îşi recupereze cumva idealul, după cum cei mai în vârstă încearcă să-şi recupereze tinereţea. E foarte greu să accepţi că ai bătut câmpii. Şi că ai făcut o opţiune care ţi-a modificat destinul. Sunt rare cazurile, am cunoscut unul singur în România, când cineva declară că a greşit complet. Şi-mi aduc aminte că Alexandru Bârlădeanu, nici mai mult nici mai puţin, care se cunoscuse cu Corneliu Coposu, în tinereţe, a sfârşit prin a-i spune la bătrâneţe, tu ai avut dreptate. Ăsta e un fenomen rar. Un mare gânditor american Tony Jad a spus odată „cel mai mare rău cu putinţă, nazismul. Cel mai mare pericol, comunismul”, afirmă Andrei Pleșu.
Un comunism care, în societatea actuală, încă mai are nostalgici, susţinători ai ideologiilor enunţate de "marele" lui fondator, Karl Marx: „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism. Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
