DIGICULT. Andrei Makine, scriitorul cu viață de roman
În prima jumătate a secolului al XX-lea, statutul de scriitor în Rusia presupunea, înainte de orice, să te supui, prin cuvântul scris, doctrinelor regimului stalinist. Dacă nu colaborai, erai interzis sau inchis. Elite ale culturii ruse, jurnalişti, scriitori au fost victime ale totalitarismului sovietic, consideraţi, „inamici de clasă". Au fost umiliţi, torturaţi iar unii dintre ei au murit în lagărele din Siberia.
Puţini au fost cei care au reuşit să fuga din Uniunea Sovietică şi să-și facă un nume printre intelectualii din Occident.
Krasnoiarsk, Siberia, 1957. Se naşte scriitorul rus naturalizat francez Andrei Serghevici Makine, în plină Rusie neostalinistă, afflata sub conducerea lui Leonid Brejnev. Crescut în orfelinat, şi-a petrecut întreaga copilărie în Siberia. A fost luat apoi în grijă de către bunica sa, franţuzoaica Charlotte Lemonnier, cea de la care a deprins, alături de pasiunea pentru cărţi si limba franceză. „Bunica a fost cea care m-a ajutat foarte mult. De la ea am moştenit limba franceză. Nu era deloc o situaţie uşoară pentru că, la acea vreme, orice legătură cu Occidentul sau cu o persoană venită din Occident era privită cu suspiciune. Ca şi în România, de altfel”, explică Andrei Makine.
A studiat la Moscova unde şi-a dat doctoratul. Apoi, la vârsta de 30 de ani, a fugit în Franţa. Viaţa la Paris, însă, nu a fost uşoară. Neavând bani, a fost nevoit să doarmă, pentru o vreme, într-un cavou din cimitirul Pere-Lachaise, iar mai apoi într-o cămăruţă din cartierul Montmartre. Obţinuse, în schimb, un drept fundamental: libertatea de expresie. Şi totuşi...„Când ajungi într-o ţară în care libertatea de expresie nu este îngrădită, ajungi să te întrebi: din moment ce ai libertatea de a spune orice, care sunt limitele acestei libertăţi? Credeţi că oamenii, în Franţa sau în altă parte, îndrăznesc să spună orice le trece prin minte? Şi vorbesc aici despre principii şi idei serioase. Nu, nu se întâmplă asta. De ce? Pentru că există întotdeauna o idee predominantă pe care oamenii sunt mai mult sau mai puţin obligaţi să o urmeze. Să spui adevărul nu e deloc uşor, nici în Franţa, nici în Rusia. Consecinţele, însă, sunt diferite”, subliniază scriitorul.
„În Franţa, în Anglia sau în Statele Unite, nu te trimite nimeni în gulag, în schimb, eşti complet ignorat”
În Rusia stalinistă, curajul de a spune adevărul echivala cu o condamnare în închisorile gulagului. Scriitorul rus Varlam Şalamov a stat 17 ani închis la Kolima, în Siberia, zona polară cu mine de plumb şi de aur. Era preţul pe care îl plăteau toţi cei care îndrăzneau să-şi exprime principiile în care credeau. „Când Şalamov sau Soljeniţîn spuneau adevărul, erau trimişi direct în gulag. În Franţa, însă, sau în Anglia, sau în Statele Unite, nu te trimite nimeni în gulag, în schimb, eşti complet ignorat. Poţi să publici orice doreşti dar va rămâne fără ecou. Am publicat, de exemplu, un eseu, tradus şi în limba română, Franţa pe care uităm s-o iubim. N-am avut nicio recenzie, în schimb, am primit 2000 de scrisori de la cititori. Asta înseamnă că vor exista mereu cititori inteligenţi, receptivi care să fie cu adevărat interesaţi de literatură”, explică scriitorul.
A scris primul roman în limba franceză. Niciun editor, însă, nu i-a acordat credit tânărului autor. A fost atunci nevoit să-şi rescrie propriul roman în limba rusă pentru a primi atenţie din partea editurilor. În 1990, reuşeşte, în cele din urmă, să publice „Fiica unui erou al Uniunii Sovietice", volumul său de debut, o carte care a adus în prim-plan supravieţuirea în mediul politic şi social nemilos al URSS. A fost începutul unei cariere care, în 1995, a culminat cu romanul „Testamentul francez", publicat în anul 1995 şi recompensat cu premiile Goncourt şi Medicis. Pentru Andrei Makine, însă, recunoaşterea înseamnă mai mult decât un premiu.
„La lansarea romanului "Testamentul francez", două cititoare, una în vârstă de 70 de ani, iar cealaltă centenară, mi-au cerut un autograf. Doamna în vârstă de 100 de ani m-a rugat să-i dau un autograf, spunându-mi că îşi pierde vederea şi că, probabil, este ultima carte pe care o mai poate citi. Când auzi astfel de lucruri, nimic altceva nu mai contează”, spune Andrei Makine.
Autor a peste 20 de romane, patru dintre ele semnate sub pseudonimul Gabriel Osmonde, Andrei Makine spune că viaţa lui se identifică, de cele mai multe ori, cu acţiunea romanelor sale. Ultimul său volum, „O femeie iubită", este un omagiu adus ţarinei Ecaterinei a II-a a Rusiei, personaj istoric faţă de care Andrei Makine şi-a declarat întotdeauna admiraţia. O femeie unică, rară, care a încercat totul, aşa cum mărturiseşte chiar autorul: „A fondat, ea însăşi, ziare, scria în ziare, scria piese de teatru, îl primea la palat pe Diderot. Imaginaţi-vă o ţarină care îl primeşte pe Diderot la palat. Este un personaj fascinant. Conduce un imperiu imens. Ecaterina este un personaj care chiar m-a fascinat”.
Un scriitor cu o viaţă care bate, de departe, destinul personajelor din propriile sale romane. Parcursul unui om de cultură care, în ciuda sistemului totalitarist în care s-a născut, nu a renunţat să creadă nicio secundă că-şi poate regăsi identitatea literară într-o ţară departe de Maica Rusia.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
