De la triplu repetent în clasa a IX-a, la „cel mai bun grafician român”. Povestea lui Victor Vladimir Ciobanu
Lucrările sale au fost expuse în galerii din Italia, Germania, Israel, Statele Unite, Singapore și Chile. Are în palmares două titluri de „Cel mai bun grafician român”. VICTOR VLADIMIR CIOBANU vorbește la „Digicult” despre o biografie în care marile încercări, deciziile surprinzătoare și disciplina severă l-au ajutat să devină un ARTIST unic.
S-a născut în 1940, la Hotin, dintr-un tată cu origini poloneze și o mamă dintr-o veche familie de preoți ortodocși. O viață începută într-un moment dramatic.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU, pictor și grafician: N-avea profilul unei copilării obișnuite, pentru că la nici șase săptămâni de la nașterea mea a trebuit să fugim în fața teatrului de război care se petrecea între ruși și nemți.
Familia Ciobanu s-a refugiat în România și, după multe peripeții, a ajuns la Mediaș.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Toate treburile astea se făceau cu riscul vieții, în momente de extremă tensiune.
Tatăl, notar, și mama, contabilă, au avut trei copii. Frații mai mari, elevi serioși și premianți. Cu prâslea - cel care avea să devină, peste ani, artist - lucrurile au stat altfel.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Eu am avut o stare de rebeliune în copilărie și n-am mai vrut să mă duc la școală. Tatăl meu a zis "Hai să-ncercăm, să facem o școală medie, metalurgică". (...) Și-am intrat acolo, după un an de zile am zis "Nu mai stau aici", am ieșit de-acolo, m-am dus la seral, nu aveam o stare bună la școală, n-aveam răbdare. Cuminte, altfel, nu nevrotic. Cuminte, dar încăpățânat și probabil că le-am făcut mari dificultăți. Clasa a IX-a cred c-am făcut-o de trei ori... Și nu eram derbedeu! Era aproape un fond dramatic ce se-ntâmplă cu mine! Nu-nțelegea nimeni și nici eu nu-nțelegeam.
Rebelul a intrat, totuși, la seral și a început munca într-o fabrică, la 16 ani.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Într-o magazie unde, îmi amintesc, un sas foarte drăguț, domnul Bart, ne urechea pe mai mulți copii care ne ocupam de stocarea materialelor. Încărcam saci cu superfosfat - mă dezvoltasem foarte mult, osii de căruțe... Și, pentru că eram vreo 2-3 colegi, am trăit cu seninătate lucrurile astea. Pe urmă am intrat la o fabrică, "Emailul roșu", unde se emailau vase și eu făceam etichete și inscripții într-un mediu absolut fabulos. În "Lista lui Schindler" m-a surprins că au repetat extrem de bine structura fabricilor, era tipică.
A urmat o perioadă petrecută alături de un unchi stabilit în Sighișoara. Relația cu el a determinat o schimbare majoră în viața adolescentului răzvrătit.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: M-a dirijat doar din priviri și m-am hotărât "Ia, domnule, să m-apuc și eu să-nvăț!"
A terminat liceul și a luat examenul de maturitate. Venea pasul cel mai imporant: facultatea. Să nu urmezi această cale era de neconceput pentru părinții lui Victor Ciobanu.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: În familie nu aveai pe unde să te strecori, trebuia să-ți faci școala, nu se putea altfel!
Prin urmare, mezinul familiei s-a apucat să studieze pentru a da admitere la... Drept. Dar, fiindcă mai desenase, în copilărie, a hotărât să schimbe macazul către Arte.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Am avut sentimentul că ar putea să mă intereseze. Am venit și-am dat examen de admitere la București. Am picat, dar, în perioada aceea de examen - am picat corect - în perioada aceea am înțeles cum trebui văzută lumea, ca să ai perspectiva dobândirii esenței artistice. Am înțeles care este mecanismul. Eu am crezut că desenezi, că e orice. Și, când colo, am văzut că este cu un impact rațional extrem de serios: că trebuie să te gândești, trebuie să vezi, trebuie să vezi că lumea este compusă: forme, culori...
Pentru că așa o cereau vremurile, după un examen de admitere picat, a urmat armata. Deși tatăl aranjase să scape de acest chin, fiul a decis că el ține morțiș să satisfacă stagiul militar. „Eroismul” inutil n-a rămas fără urmări.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: De la Mediaș ne-au dus la Brașov, la Brașov se făceau repartițiile pe direcții de arme și, la un moment dat, aud pe cineva "Băi, voluntarule, ia vino să te saturi de armată!". Și m-a băgat la trei ani. O perioadă din care nu am desprins, cum am văzut la mulți, care au făcut armată mai ușoară, partea de Moș Teacă, de umor. O armată destul de apăsătoare psihic și stupidă, dar o bună instrucție, pentru autocontrolul tânărului rebel.
Odată încheiat acest episod, a aflat că se dă admitere la Arte, la Cluj. După trei ani de armată și doar câteva portrete de soldați în portofoliu, Victor Vladimir Ciobanu a fost al doilea, pe lista candidaților admiși. A început un nou „calvar”.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: N-am înțeles nimic, absolut! Când am început (...) vizitarea bibliotecii, când am început să mă uit, să descopăr că trebuie să dau sens artei primitive, artei egiptene, artei grecești, Renașterea! De Renaștere mă mai apropiasem, pentru că în revistele rusești care apăreau în țară, în traducere, erau imagini preponderent din pictura rusă (...) și pictură renascentistă.
Anii de facultate aveau să aducă și o revelație.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Marea descoperire a fost că am putut să mă angajez la un travaliu care părea singura soluție de a cunoaște. Nu de a-mi face vreo situație, de a fi altceva decât profesor de desen... De a cunoaște! Și de a înțelege ceea ce văd atât de blocat! Este o perioadă de inimaginabilă inhibiție: în fiecare zi, explicațiile pe care ai dori să le primești le primești în timp, de la vizionări. Nu e nimic spectaculos, nu e niciun moft să fii student în artă, dacă îți formezi un program pe măsura măreției creației spre care dorești să te îndepți.
Programul stabilit de Victor Ciobanu ar putea părea extenuant și absurd. Dar l-a respectat cu strictețe, ani la rând.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Dimineața la atelier, unde aveam 5 ore de studiu. Ajungeam cu o oră mai devreme, la 7, nu la 8, mă-ncălzeam până la 8 și plecam cu o oră mai târziu. Mergeam la cursuri, îmi vindeam cartela - mâncam numai dimineața și seara - și după cursuri mergeam la crochiuri. Și făceam crochiuri 3 ore. Deci 3 ore desenam după model! Așa că făceam vreo 10 ore de desen pe zi. Trebuia să înțeleg care este mecanismul care determină omul să iasă din limbajul obișnuit și, din evaluarea lucrurilor, așa cum sunt, să-și închipuie că le găsește, în adânc, o formă spirituală.
După facultate, pe baza buletinului, Victor Ciobanu a primit repartiție, ca profesor de desen, la Ocna Sibiului. A refuzat repartiția - un nou act de rebeliune, dar a avut noroc cu o ofertă venită de la București: o fabrică de serigrafie din Pipera, a cărei instalație trebuia reparată. A reușit și s-a ales, drept răsplată, cu buletin de București.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Mi-au găsit o garsonieră confort trei, cu closetul în ea, la niște blocuri nenorocite din Ferentari..
În anii comunismului, a înțeles că „linia oficială” nu avea nimic în comun cu arta autentică. Dar și că se poate feri de compromisuri.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Ideologia pe care am traversat-o până la 50 de ani nu m-a zdruncinat, n-am făcut pictură idolatrică. M-am strecurat, prin bunăvoința unora din cei care conduceau problemele Uniunii și știau despre artă. M-am strecurat, n-am fost observat, n-am făcut niciun fel de paradă. Eu mi-am dat seama că n-am dimensiuni suficient de mari, în apariția mea în viață, ca să mă iau de piept cu Lenin, cu Stalin, cu Ceaușescu.
Eu m-am ferit - decent, fără scandal, fără eroisme - de supunere. N-am dorit să-mi construiesc conjunctural lucrurile, am vrut să știu că toate se bazează pe înțelegerea justificată a prestației mele. Nu am dorit să am dependențe, să am concesii de tipul ăsta.
Constrângerile din comunism au fost înlocuite, după 1990, de un val de nepăsare capitalistă.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Cred că putem vorbi despre un dezinteres mondial în legătură cu arta. Ceea ce se face și se face public este, procentual, neînsemnat. Ceea ce se face ca popularizare. Când națiunile nu se luptă cu săbiile, se luptă cu arta. Se luptă cu spiritul.
Spiritul este cel care face lumea să se miște. Și are de câștigat atunci când viața nu te răsfață.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Epoca Renașterii picta cu culoare făcută cu mare greutate, Leonardo avea tineri care-i frecau culorile, i le făceau din plante, din pământ... A venit van Gogh cu tubul, asta a făcut modificarea! Omul are voluptatea culorii cum are voluptatea sunetului. Sunt lucruri care năvălesc peste noi, universul e plin de așa ceva! Și vine Pollock care are culoare în cutii, cu găleata, domnule! Și asta este! Ăsta este factorul tehnic care a determinat modificarea! Vine Andy Warhol și face o conservă, fix din prăvălie!
Victor Ciobanu pune preț pe educație și pe cunoaștere. Totuși, lucrarea sa favorită are un autor fără nicio oră de studiu.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Arta are 40.000 de ani vechime. Dacă ar fi vorba să extragi o lucrare, una singură, din lume, poți să extragi Taurul din Lascaux. Deci Taurul din Lascaux, pentru mine, are valoare ca toate celelalte mari lucrări făcute ulterior. Ceea ce înseamnă că, în creația artistică, există asemenea cazuri care nu presupun niciun tip de instrucție, educație și așa mai departe.
Victor Ciobanu nu și-a dorit niciodată popularitatea. N-a visat să fie „sufletul petrecerii„ ori să se „adapteze” modelor. Nici răsfățul nu s-a numărat printre priorități.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Mi-am închipuit - bineînțeles, glumind - că în artă trebuie să eviți cârdul, să eviți aglomerările. Chiar dacă în această junglă e greu, trebuie să fii ca un ghepard. Bătrân, obosit, dar să nu pierzi. Și trebuie să știi ceva: trebuie să știi că poți să nu exiști, ceea ce este foarte firesc! Eu am vândut mai mult decât van Gogh, vă dați seama! Am trăit mai mult decât Bruegel cel Bătrân, care a trăit 43 de ani; am călătorit mai mult decât Rembrandt, care a făcut o singură călătorie în viața lui, de 170 de km. Toate astea care par beneficii, și pe care vrem să le exploatăm, nu mi-au fost așa de apropiate.
Un om obișnuit cu un program draconic de muncă știe că performanța înseamnă exercițiu.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Nu se poate să desenezi "de ocazie". Zilnic, zilnic.
Și mai e ceva.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Posturile distrug arta! Când ajungi într-un post, s-a terminat! Când ești artist și începi să răspunzi la telefoane, toată ziua... Nu trebuie să răspunzi la nimeni nimic! Trebuie să te cerți cu familia ta, că nu stai cu ei!
Admirat și prețuit de mulți, Victor Ciobanu este de părere că marea realizare a vieții lui ascunde un paradox.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Nu am făcut prostii, nu am făcut trădări, nu am făcut rău și am reușit să ajung, sănătos, la 77 de ani. Nenorocirea e că m-am apucat de treaba asta fără să înțeleg nimic și am continuat și am sfârșit prin a face lucruri pe care să nu le înțeleagă alții.
Poate că nu toate au mers după cum și-ar fi dorit. Însă calea pe care a ales-o i-a adus cel mai mare câștig.
VICTOR VLADIMIR CIOBANU: Este o dragoste, nu poți să-ți propui! Nu-ți propui, este o formă de egosit, probabil: am dorit să fac asta! Am dorit să fac asta, am dorit să înțeleg lucrurile astea, cred că acum înțeleg. Întunericul dinăuntrul tău se luminează prin artă.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
