Dă-te la o carte. „Ursulețul lui Freud” de Răzvan Petrescu

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

„Am mai vorbit despre Răzvan Petrescu anul trecut, când v-am prezentat „Scrisori către Mihai”, un exercițiu epistolar început în vremea comunismului și terminat imediat după prăbușirea lui. Motivul pentru care mă întorc la Răzvan Petrescu de data aceasta este că omul face literatură din orice”, spune Radu Paraschivescu. Chiar Mihai, destinatarul acelor scrisori, spune că „Răzvan Petrescu face literatură cum face găina ouă”. Într-adevăr, omul e capabil să facă literatură dintr-un anunț imobiliar, din rescrierea lui, dintr-un interviu, dintr-un referat.

Cartea „Ursulețul lui Freud”, apărută la editura Curtea Veche, adună 36 de cronichete, să le zicem, așa-zise cronici literare, pe care Răzvan Petrescu le-a scris cu vreo șapte-opt ani în urmă în revista „Dilemateca”. Existau atunci două guri de foc împotriva imposturii. Exista o rubrică intitulată „Cărți de plastic”, în care Ioana Bot lua la puricat cărțile apărute în România, scrise de autori români mai degrabă din orgoliu, din veleitarism, din dorința unor oameni de a-și fi văzut numele pe o carte, nu că ar fi avut ceva să spună. De partea cealaltă, la „extern”, cum se zice, Răzvan Petrescu rădea, forfeca, diseca romanele apărute afară și traduse la noi.

Inițial, radarul acesta al imposturii care la Răzvan Petrescu funcționează impecabil luase doar cărțile așa-zis erotice. După aceea, Răzvan Petrescu și-a dat seama că există cărți neerotice în care totuși scriitorii, din când în când, trag niște scene de sex scrise cu o maximă stângăcie și care par interminabile: sunt scrise prost și nu se mai termină. Așa se face că Răzvan Petrescu a început să toace o dată pe lună cărți proaste. Dar nu numai cărți proaste ale unor autori slabi, ci și câteodată cărți proaste ale unor autori care sunt buni, onorabili, câteodată excelenți, cum ar fi Saramago, de pildă. Oameni pe care Răzvan Petrescu îi critică, îi desființează chiar, dar cu o părere de rău, pe când, la așa-zisele producătoare de roman erotic, execuția se face cu un zâmbet parșiv în colțul gurii.

Sunt 36 de cronichete adresate unui public preponderent feminin, pentru că modalitățile de adresare sunt „căprioarele mele”, „veverițele mele”, texte în care știi de la titlu - „Nazist și ciocolată”, „Kant kamasutra”, „Ziua când vine orgasmul”, „Fierbe-mă în suc gastric” - că anunță un spectacol. Toată cartea este o mitralieră a imposturii. O bijuterie literară.