DĂ-TE LA O CARTE. Radu Paraschivescu recomandă volumul „În cafeneaua tinereții pierdute”, de Patrick Modiano

Data publicării:
raduparaschiv

În cafeneaua tinereţii pierdute” este un roman care respiră parfumul boemilor ani '60 parizieni, cu bistrourile din Cartierul Latin ce găzduiesc nesfârşite întâlniri ale artiştilor şi în care timpul pare că stă în loc, suspendat într-un etern al poeziei.

În această lume se refugiază Louki, aşa cum se prezintă Jacqueline Delanque, un personaj misterios şi neînţeles, în încercarea de a fugi de o viaţă care ameninţă să o strivească prin rutina ei nemiloasă.

Personajele lui Patrick Modiano, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2014, sunt încărcate de farmecul unei vieţi trăite parcă doar pentru a discuta despre sensul existenţei şi despre artă. Dar paradisul acesta nu le este oferit pentru totdeauna.

Asemenea unor îngeri alungaţi dintr-un spaţiu şi dintr-un timp mitice, eroii lui Modiano se trezesc în cenuşiul vieţii cotidiene, lipsite de farmecul de altădată, când totul părea posibil.

Romanul lui Modiano, dincolo de atmosfera nostalgică a unui Paris la care visăm cu toţii, dincolo de frivolităţi, aventuri şi iubiri pierdute, este şi un roman al marilor întrebări despre viaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...