DĂ-TE LA O CARTE. Radu Paraschivescu prezintă „Agonia lui Turing” de David Lagercrantz
Scriitorul Radu Paraschivescu prezintă, săptămâna aceasta, cartea „Agonia lui Turing”, de David Lagercrantz, apărută la editura Pandora M în traducerea lui Martin Zick:
„Cu mai bine de un an în urmă, vă prezentam romanul Cazul Eduard Einstein de Laurent Seksik, tradus în româneşte de Martin Zick. Era vorba acolo despre fiul bolnav al unui geniu. De data asta, vă prezint o carte al cărei protagonist este geniul însuşi. Dar nu e vorba de Albert Einstein, ci de Alan Turing.
După succesele înregistrate cu romanul Prizonieră în pânza de păianjen, dar şi cu Eu sunt Zlatan, biografia celui mai mare fotbalist suedez din toate timpurile, Zlatan Ibrahimović, scriitorul şi jurnalistul de investigaţii David Lagercrantz, suedez şi el, revine pe piaţa literară din România cu un alt roman interesant: Agonia lui Turing, apărut în colecţia Literary Fiction a Editurii Pandora M, în traducerea bună a aceluiaşi Martin Zick care tradusese şi Cazul Eduard Einstein. Romanul face parte din ceea ce englezii numesc faction, respectiv combinaţia dintre fact şi fiction, dintre adevăr şi născocire.
Dincolo de reţeta faction, ineditul cărţii lui David Lagercrantz este că protagonistul ei se sinucide în primele pagini otrăvindu-se cu cianură. După cum spuneam, protagonistul este nici mai mult, nici mai puţin decât Alan Turing, celebrul matematician, logician, criptanalist, filozof şi părintele conceptului de „inteligenţă artificială”. (Încă nu apăruse Arthur Block, cu Legile lui Murphy şi cu celebrul enunţ „Inteligenţa artificială n-a câştigat nicio luptă cu prostia naturală”.) După cum se ştie, Alan Turing a lucrat la Bletchley Park, unde a avut un rol-cheie în descifrarea mesajelor codificate ale naziştilor, permiţându-le astfel Aliaţilor să-i învingă în câteva bătălii cruciale, printre care Bătălia Atlanticului.
David Lagercrantz face din moartea lui Turing, din iunie 1954, punctul de plecare într-o anchetă întreprinsă de detectivul Leonard Correll. Ancheta şi demersurile lui Correll asigură doza de ficţiune din această carte pe care am numit-o de faction, adică de fact şi fiction. Corell află o mulţime de lucruri interesante nu doar despre Turing, judecat pentru homosexualitate în 1952 şi silit să accepte castrarea chimică prin injectare de estrogen, ci şi despre establishmentul britanic şi mai ales despre comportamentul discutabil al serviciilor secrete, în frunte cu agenţii din MI5. Nu în ultimul rând, în paralel cu descoperirea dramei lui Alan Turing în ramificaţiile ei ultime, Leonard Correll are ocazia unei necesare, chiar dacă întârziate, autodescoperiri.
Graţiat postum în 2013 de regina Elisabeta a II-a şi reabilitat în 2009 de fostul premier Gordon Brown, care a prezentat scuze publice pentru comportamentul din trecut al autorităţilor, Alan Turing este victima unei vânători de vrăjitoare provocate de bănuiala că savantul ar putea fi şantajat de sovietici şi momit să treacă în tabăra lor. Prigoana cu accente de paranoia împotriva homosexualilor şi a celor bănuiţi de simpatii comuniste se înrudeşte cu isteria mccarthystă din America lui Truman. E o paranoia stimulată de viaţa din Oxfordul anilor 1930, unde studiază, printre alţii, Guy Burgess şi Donald Mclean, ambii homosexuali şi ulterior spioni pentru sovietici. Sunt oameni care, alături de Kim Philby sau Anthony Blunt, au apărut ca personaje în multe romane de spionaj, iar primul dintre autorii care-mi vin acum în minte este Frederick Forsyth.
Agonia lui Turing este un amestec de thriller ştiinţific şi roman de moravuri. Cartea lui David Lagencrantz vorbeşte şi despre arcanele serviciilor secrete, şi despre fascinaţia cercetării ştiinţifice a unei minţi sclipitoare, dar şi despre ipocrizia sexuală a vremii, care a pricinuit atâtea drame şi nedreptăţi. Anglia din cartea lui Lagencrantz este o Anglie din timpul Războiului Rece în care intransigenţa era alibiul perfect pentru răzbunare şi persecuţie. Sunday Telegraph îl descrie pe Alan Turing ca pe un geniu rătăcit, care s-a simţit mai legat de maşini decât de oameni (deşi a fost pedepsit pentru legăturile pe care le-a avut cu anumiţi oameni), dar istoria secolului douăzeci îl va păstra printre figurile tragice asupra cărora s-a tras cu săgeţile invidiei şi ale prejudecăţii.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
